marți

DREPTUL ORICĂRUI CADRU MEDICAL DE A REFUZA SĂ FACĂ SAU SĂ ASISTE AVORT ESTE GARANTAT DE LEGE. DE ASEMENEA, ESTE GARANTAT DE LEGE ŞI DREPTUL FARMACIŞTILOR DE A REFUZA ELIBERAREA MIJLOACELOR AVORTIVE ŞI / SAU CONTRACEPTIVE

CONSILIUL EUROPEI REAFIRMĂ DREPTUL MEDICILOR DE A REFUZA PRACTICAREA AVORTULUI PE MOTIVE DE CONŞTIINŢĂ, DREPTUL ASISTENTELOR MEDICALE DE A REFUZA SĂ ASISTE AVORTUL, PRECUM ŞI DREPTUL FARMACIŞTILOR DE A REFUZA ELIBERAREA MIJLOACELOR AVORTIVE ŞI / SAU CONTRACEPTIVE: 
http://www.catholica.ro/2010/10/12/consiliul-europei-reafirma-dreptul-medicilor-de-a-refuza-practicarea-avortului/
DE ASEMENEA, LEGEA SPUNE CĂ NICIUN MEDIC NU POATE FI CONSTRÂNS SĂ PRACTICE EUTANASIA

Broşura cu titlul "Obiecţia de conştiinţă - drept fundamental al personalului medical" poate fi citită accesând linkul următor:
http://provitabucuresti.ro/activitati/publicatii-provita/289-obiectia-morala

În faţa lui Dumnezeu orice cadru medical are chiar obligaţia de a refuza să asiste la avort. Orice cadru medical trebuie să refuze avortul chiar dacă nu i s-ar recunoaşte acest drept, cu atât mai mult dacă i se recunoaşte acest drept de către lege. Sunt medici cu conştiinţă religioasă care refuză să facă sau să asiste avorturi, din orice religie ar fi, pentru că legea lui Dumnezeu în privinţa vieţii este aceeaşi în toate religiile.
Şi nu ar trebui să se limiteze numai să refuze avortul, ci şi să conştientizeze persoanele să nu facă avort şi să le îndrume spre asociaţii pentru viaţă care le pot sprijini. Iată un apel de conştiinţă din partea unui medic către colegii săi: în apărarea dreptului la viaţă al copilului nenăscut, prin conştientizarea viitoarelor mame:
http://www.culturavietii.ro/2011/08/14/apel-de-constiinta-din-partea-unui-medic-catre-colegii-sai-in-apararea-dreptului-la-viata-al-copilului-nenascut-prin-constientizarea-viitoarelor-mame/

Sterilizarea şi toate metodele artificiale de contracepţie (nu numai cele avortive, ci şi cele care împiedică efectiv concepţia) au consecinţe nocive asupra sănătăţii, multe dintre aceste consecinţe nocive fiind grave. Deci, nici metodele artificiale de contracepţie care nu sunt avortive (cum e, de exemplu, prezervativul) nu trebuie folosite, pentru că sunt păcate şi au consecinţe nocive asupra sănătăţii. Se poate recurge
 la metodele naturale de planificare familială bazate pe abstinenţa periodică (abținerea de la relații sexuale în zilele fertile din ciclul lunar ar femeii), despre care voi detalia mai jos, dar numai după căsătoria religioasă şi numai dacă soţul şi soţia au motive juste pentru a recurge la aceste metode. Dacă recurg la aceste metode din egoism, adică fără a avea motive juste, atunci devin şi acestea păcate. Dar metodele artificiale de contracepţie sunt păcate în toate cazurile, chiar şi atunci când soţul şi soţia ar avea motive juste, deoarece nu respectă ordinea naturală, stabilită de Dumnezeu, în relațiile soțului cu soția.
ARTICOL-ÎNCURAJARE PENTRU MEDICII DE LA MATERNITATEA "CUZA VODĂ" IAŞI, CARE NU MAI FAC AVORTURI LA CERERE
http://provitabucuresti.ro/activitati/scrisori/492-maternitatea-cuza-voda-iasi

MĂRTURII DESPRE AVORT ALE UNOR MEDICI GINECOLOGI CARE AU RENUNŢAT SĂ MAI FACĂ AVORTURI, PRECUM ŞI ALE UNOR PERSOANE CARE AU FOST AVORTATE ȘI AU SUPRAVIEȚUIT 

Dintre mărturiile de mai sus, redau un fragment din mărturia Directorului Maternităţii din Timişoara, Dr. ginecolog Dan Păscuţ, mărturie care se găseşte şi pe siteul https://www.rupetacerea.ro
"Înființând un cabinet privat unde primeam bani de pe urma acestor avorturi, deodată m-am simțit ca un killer, exact ca un killer, care este plătit ca să ucidă....Sunt absolut convins că există viață și că prin avort este distrusă o viață."

- Scurt dar impresionant videoclip, subtitrat în română, despre un medic care a convins multe persoane să nu facă avort și, astfel, a salvat mulți copii de la ucidere. Acest videoclip este cu actori, dar redă realitatea medicilor care conving oamenii să nască copiii și astfel, salvează copii de la ucidere - puteți viziona accesând linkul următor

joi

PE SCURT DESPRE APĂRAREA VIEŢII ŞI DEZVĂLUIREA ADEVĂRULUI DESPRE ACŢIUNEA ŞI EFECTELE GRAVE ALE METODELOR ARTIFICIALE DE CONTRACEPŢIE (ACESTE ADEVĂRURI DE OBICEI SUNT ASCUNSE DIN CAUZA INTERESELOR FINANCIARE ALE PRODUCĂTORILOR DIN INDUSTRIA FARMACEUTICĂ)

(Pe această temă mi-am susţinut şi lucrarea de licenţă)

Motto: "Singurul lucru necesar pentru ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea pasivi." (Edmund Burke)
"Neutralitatea faţă de rău înseamnă complicitate. Biserica doreşte mai degrabă să fie văzută astăzi ca fiind reacţionară decât să fie acuzată mâine de covinovăţie faţă de genocidul actual." (Pr. Daniel Ange)

Multe dintre adevărurile prezentate aici de regulă sunt ascunse în mod intenţionat de public, deoarece aflarea lor de către publicul larg contravine intereselor financiare imense ale producătorilor din industria farmaceutică şi nu numai.
Pentru întrebări sau dialog pot fi contactat:
- pe contul de facebook / messenger http://www.facebook.com/augustincezarvieru
- pe whatsapp la numărul de telefon 0743642874
sau pe adresa de e-mail vieru_cezar_iasi@yahoo.com

1) DOVEZI CĂ OMUL ESTE FIINŢĂ UMANĂ DIN MOMENTUL CONCEPȚIEI
Recentele progrese ale științelor biologice (genetica, embriologia) au dovedit cu certitudine că omul este om din momentul concepției, adică din momentul fecundației, deci avortul este crimă oricând s-ar face.
Acest adevăr a fost revelat de Dumnezeu în Biblie, iar în prezent acest adevăr a devenit clar şi pentru ştiinţe. Avortul este uciderea unui copil fără apărare.
 Din momentul concepţiei omul este om trupeşte şi sufleteşte:
Trupeşte, din momentul concepţiei, adică de la fecundaţie, ovulul fecundat (zigotul) are un cod genetic uman şi propriu (unic), diferit de codul genetic al mamei şi de codul genetic al tatălui, deci chiar din momentul concepţiei este fiinţă umană unică. Toate trăsăturile trupului omenesc sunt conţinute în codul genetic. Codul genetic este tiparul genetic complex al dezvoltării umane şi conţine: sexul copilului, culoarea părului şi a ochilor, înălţimea, nuanţa tenului, forma feţei, forma nasului, chiar şi numărul firelor de păr. Dezvoltarea ulterioară a corpului său nu este decât o derulare a acestui program care există deja de la început, din momentul concepţiei.
Iar sufleteşte, Dumnezeu creează şi dă sufletul copilului tot în acel moment al concepţiei. De aceea viaţa umană este inviolabilă. Dumnezeu spune clar într-o poruncă: SĂ NU UCIZI! Dumnezeu este Creatorul şi proprietarul vieţii. Viaţa vine de la Dumnezeu şi trebuie primită, pentru că este darul său. Părinţii sunt doar colaboratori ai lui Dumnezeu în transmiterea vieţii, nu sunt creatori, nici proprietari ai vieţii. 

DOCUMENTARUL STRIGĂTUL MUT, REALIZAT DE MEDICUL GINECOLOG ŞI OBSTETRICIAN BERNARD NATHANSON, CARE A FOST MAI ÎNTÂI DIRECTORUL CELEI MAI MARI CLINICI DE AVORTURI DIN SUA, DAR, CÂND TEHNICA A AVANSAT ŞI A VĂZUT LA ECOGRAF CĂ AVORTUL E CRIMĂ, A RENUNŢAT SĂ MAI FACĂ AVORTURI ŞI A DEVENIT ACTIVIST PRO LIFE (PENTRU VIAŢĂ). CA ACTIVIST PRO VIAŢĂ A REALIZAT ACEST DOCUMENTAR ŞI A FĂCUT PUBLICE MANIPULAREA ŞI MINCIUNILE SUSŢINĂTORILOR AVORTULUI.
Medicul ginecolog şi obstetrician Bernard Nathanson mai întâi fusese directorul celei mai mari clinici de avorturi din SUA la începutul anilor 70, când încă nu existau cunoștințe detaliate despre embrion, (nu apăruse încă nici ecograful), iar cunoștințe genetice cu atât mai puțin nu existau încă pe atunci. Mai târziu, în 1979, după ce a apărut ecograful şi cunoştinţele în domeniul embriologiei au avansat, devenind clar (inclusiv din punct de vedere ştiinţific) că omul este om din primul moment al concepţiei şi, deci, că avortul e crimă, doctorul Nathanson a refuzat să mai facă avorturi şi a devenit un important apărător al dreptului la viaţă al copiilor din uter.
Progresele ştiinţifice au arătat clar inclusiv din punct de vedere ştiinţific că omul este om din primul moment al concepţiei. Religia a susţinut întotdeauna acest adevăr.
În 1984 doctorul Nathanson a realizat acest documentar, Strigătul mut (The Silent Scream în engleză), în cooperare cu Comitetul Naţional pentru Dreptul la Viaţă. În acest documentar prezintă dovezi ştiinţifice că omul este om din primul moment al concepţiei. Apoi descrie procedura unui avort, după care prezintă şi un avort filmat la ecograf, în care se vede cum copilul se agită, se fereşte de instrumentele de avort, bătăile inimii sale cresc foarte mult, simte durerea, şi deschide gura larg, într-un strigăt mut, este rupt în bucăţi de instrumentele de avort şi extras din uter bucată cu bucată.
Spre finalul documentarului, doctorul Nathanson prezintă femei care suferă în urma avortului, deoarece au rămas cu fel de fel de sechele fizice şi psiho - emoţionale. De asemenea, doctorul Nathanson demască industria avortului, dezvăluind cum susţinătorii avortului recurg la tot felul de minciuni şi manipulări pentru a ascunde adevărul despre avort şi a influenţa oamenii. Este şi autorul lucrării Aborting America (Avortând America) în care dezvăluie “începuturile incorecte ale mişcării în favoarea avortului”, mişcare din care iniţial a făcut parte el însuşi.
Toţi cei care văd acest documentar se declară împotriva avortului şi în favoarea vieţii.
DOCUMENTARUL STRIGĂTUL MUT, SUBTITRAT ÎN ROMÂNĂ, POATE FI VIZIONAT
PE SITE-UL URMĂTOR:
http://www.adevaruldespreavort.ro/ce-spune-stiinta-medicina/37-strigatul-mut-the-silent-scream
SAU PE SITE-UL DEDICAT DOCUMENTARULUI:
http://www.strigatulmut.ro/
Mărturia acestui doctor care a făcut mii de avorturi: Bernard Nathanson a fost unul dintre liderii miscarii pro-avort în anii 60, a condus la un moment dat cea mai mare clinică de avorturi din SUA. Ascultați ce are de spus într-un scurt mesaj de pe patul de moarte! (Durează un minut)
https://www.facebook.com/SalveazaUnCopil/videos/264944664728824

Scurt dar impresionant videoclip rusesc, subtitrat în română, despre un medic care a convins multe persoane să nu facă avort și, astfel, a salvat mulți copii de la ucidere. Acest videoclip este cu actori, dar redă realitatea medicilor care conving oamenii să nască copiii și astfel, salvează copii de la ucidere - puteți viziona accesând linkul următor
https://www.facebook.com/jurjiu.liliana/videos/10205563032912026

Niciun copil nu e conceput "din greşeală" sau "din întâmplare", ci din voinţa lui Dumnezeu, iar Dumnezeu le va scoate în cale părinţilor posibilităţi de a-i creşte. Frica de lipsurile materiale sau frica zilei de mâine e de la diavoli. Ei introduc oamenilor frica şi îngrijorările în privinţa lucrurilor materiale, ca să le abată atenţia de la Dumnezeu şi să le ştirbească încrederea în el. Dumnezeu nu spune să nu facem nimic, ci spune să muncim, dar fără frica zilei de mâine. Dumnezeu scoate în cale posibilităţi de a ne creşte copiii, dar este necesară şi colaborarea noastră.  
În plus, există şi indemnizaţiile şi alocaţiile pentru creşterea copiilor, precum şi multe asociaţii pentru viaţă care oferă ajutor material, consiliere şi soluţii alternative pentru a NU face avort:
Numere de telefon, adrese şi site-uri ale asociaţiilor din România care oferă sprijin concret pentru femeile însărcinate care au nevoie de ajutor sunt în mai multe locuri pe acest blog.
De atâtea ori Domnul Cristos le spunea contemporanilor: “Nu te teme!” sau “Nu vă temeţi!” sau “Dacă Dumnezeu îmbracă atât de frumos iarba câmpului, care astăzi este, iar mâine va fi aruncată în foc, nu va face oare cu mult mai mult pentru voi? Oameni cu puţină credinţă! Nu vă faceţi atâta grijă spunând: «Ce vom mânca?» sau «Ce vom bea?» sau «Cu ce ne vom îmbrăca?» Toate acestea le caută păgânii; Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, iar celelalte vi se vor da pe deasupra. Nu vă faceţi atâta grijă pentru ziua de mâine; ziua de mâine îşi va purta singură de grijă. Fiecărei zile îi ajunge necazul ei.” (Mt.6,30–34)
Şi în Vechiul Testament găsim scris: "Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îti vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare." (Isaia 41,10)
La fel şi azi Domnul Cristos le spune părinţilor care se îngrijorează cu privire la viitor (le spune prin intermediul Bisericilor şi al oamenilor buni): Nu te teme! Nu vă temeţi să primiţi copiii pe care vi-i dă Dumnezeu, Creatorul vieţii!
Accesați și următoarele site-uri:
     -SITE-UL FEMEI FERICITE, CARE CONŢINE MĂRTURII ALE FEMEILOR CARE AU NĂSCUT COPIII (NU AU FĂCUT AVORT) http://www.femeifericite.com
     -A FOST LANSATĂ ȘI CARTEA „MĂRTURII DESPRE CRIZA DE SARCINĂ. FEMEI FERICITE CĂ AU NĂSCUT ȘI FEMEI CARE REGRETĂ AVORTUL”. O PUTEŢI CITI DIRECT PE INTERNET ACCESÂND LINKUL URMĂTOR SAU O PUTEȚI DESCĂRCA:
- O SCURTĂ ÎNREGISTRARE VIDEO PENTRU VIAȚĂ, CU TENORUL ITALIAN ORB ANDREA BOCELLI. ÎNREGISTRAREA E SUBTITRATĂ ÎN ROMÂNĂ:
http://www.doxologia.ro/video/clipuri/o-povestioara-despre-avort-spusa-de-andrea-bocelli
       - MĂRTURIE DESPRE VIAŢĂ DATĂ DE UN COPIL SALVAT DE LA AVORT, CARE ACUM E PREOT: Chiar dacă au fost trei sarcini cu complicaţii, ea a refuzat să avorteze. Viol, părăsire, cancer. Descoperiţi curajul unei femei care, împotriva multor încercări şi greutăţi, de fiecare dată a ales viaţa. Mărturia poate fi citită accesând linkul următor: 
http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=2015023-
       - FEMEI CARE AU FOST AVORTATE ŞI AU SUPRAVIEŢUIT VORBESC: EU SUNT CEEA CE NUMIŢI „ALEGERE”. MARŞUL PENTRU VIAŢĂ, WASHINGTON, 2020
http://stiripentruviata.ro/eu-sunt-chipul-alegerii-femeile-care-au-supravietuit-fiind-avortate-marsul-pentru-viata-chicago-usa-2020/?fbclid=IwAR0iZ0JT_L9Fsr4IfGJDnA4J-t54r-80A8S-Q3GTDOC4NE4_kTamAjeMwDY
       - REPORTAJ PRO TV - PĂRINTELE TĂNASE NICOLAE, DE LA VALEA PLOPULUI, CARE CREŞTE COPII SALVAŢI DE LA AVORT PRECUM ŞI COPII ABANDONAŢI
https://www.youtube.com/watch?v=XjcJFwFUTr8
        - PE SITE-UL URMĂTOR GĂSIŢI CĂRȚI PRO VIAȚĂ
Publicații - Asociația PRO VITA București (asociatiaprovita.ro)
Nici un motiv nu justifică avortul (nici un motiv nu dă cuiva dreptul moral să recurgă la avort). Viaţa umană este inviolabilă pentru că Dumnezeu este Creatorul şi proprietarul vieţii. Părinţii sunt doar colaboratori ai lui Dumnezeu în transmiterea vieţii, nu sunt creatori, nici proprietari ai vieţii. Nici un copil nu s-a conceput din întâmplare, ci din voinţa lui Dumnezeu, iar Dumnezeu îl vrea pe lume, oricum ar fi. Valoarea şi inviolabilitatea oricărei persoane umane îşi au rădăcina în Dumnezeu. Valoarea oricărei fiinţe umane: tânăr sau bătrân, sănătos sau bolnav, embrion sau nou-născut, geniu sau redus mintal, nu depinde de ceea ce în limbaj hedonist şi utilitarist se numeşte „calitatea vieţii”. Nu există viaţă lipsită de calitate, viaţa este o valoare absolută, fiind creată şi dată de Dumnezeu.

2) CONSECINȚE FIZICE ȘI EMOȚIONALE ALE AVORTULUI:
Pe lângă faptul că este crimă, avortul are şi numeroase consecinţe asupra sănătăţii şi uneori asupra vieţii femeii, chiar dacă este făcut de medic, cu aparatură medicală, oricât ar fi aceasta de sterilă. După un avort, cele mai multe femei se confruntă cu una sau mai multe dintre următoarele consecinţe (unele dintre aceste consecinţe sunt imediate, iar altele pot apărea şi după câţiva ani):
a) Consecinţe fizice:
Hemoragii - complicaţii hemoragice - de multe ori atât de greu de stăpânit, încât necesită extirparea chirurgicală a uterului şi permanentizarea unei infirmităţi serioase pentru femeie; Infecţii ale aparatului genital feminin, cu reducerea până la dispariţie a capacităţii de procreare; Infecţii pelviene acute şi cronice; Perforaţii uterine însoţite uneori şi de lezarea organelor din vecinătate: vezică, rect, intestin subţire, peritoneu. De cele mai multe ori, consecinţele sunt catastrofale, chiar dacă nu sunt constatate de la început. Perforaţiile mici, neobservate, evoluează lent şi pot produce infecţii grave, cangrenă uterină; Sterilitate (a nu mai putea concepe copii niciodată); Complicaţii particulare legate de diverse manevre; Accidente neurologice datorate diverselor embolii; Tetanus post-avort (încă prezent, în ciuda profilaxiei); Dureri abdominale acute şi prelungite (mai ales după dispariţia anesteziei), ameţeli, dureri de cap; Răni cervicale (tăierea sau ruperea colului uterin de către instrumentele folosite la avort); Răni cicatriciale permanente ale mucoasei uterine; Inflamarea trompelor uterine;Infecţii datorate rămânerii în uter a unor resturi ale copilului sau ale placentei; Sinechii uterine; Conflicte serologice Rh; Infectarea cu virus hepatic datorită transfuziei din cauza hemoragiei după avort;
- Cancer la sân. O legătură între cancerul de sân şi avort a fost precizată de medici încă din anul 1957. Pornindu-se de la faptul că hormonii produşi în timpul sarcinii au un efect protector, s-a ajuns la concluzia că avortul induce o schimbare hormonală bruscă. Efectul acestei violenţe afecteză celulele sânului, schimbare care, până la urmă, provoacă apariţia cancerului. Un studiu publicat în 1994 în „Jurnalul Institutului Naţional de Cercetare a Cancerului” constata: „Riscul cancerului de sân pentru femeile care au făcut un avort este cu 50% mai mare decât în cazul altor femei”.
- Creşterea incidenţei hipertensiunii; Creşterea frecvenţei avorturilor spontane; Creşterea frecvenţei sarcinilor extrauterine; Naşteri premature, naşteri de copii morţi; Dereglări menstruale; Atac de cord şi convulsii datorită alergiei faţă de anestezie; Embolismul lichidului amniotic: este o boală catastrofală, înseamnă o infectare a sângelui femeii cu lichid amniotic din conţinutul placentei sau cu fragmente din ţesuturile fătului. Asemenea cazuri sunt deseori mortale. Febră ridicată, blocaj renal, convulsii, şoc septic, comă;
- Deces. Nimeni nu va şti exact numărul femeilor care mor din cauza avortului. Motivul tăcerii este „reputaţia”, atât a medicului, cât şi a familiei în care are loc decesul. În general, drept cauză a decesului nu se trece cea reală, adică avortul, ci complicaţiile care rezultă din avort, de exemplu hemoragie, hepatită, etc. Se consideră că numărul real al deceselor provenite din avort este cel puţin de zece ori mai mare decât cel indicat oficial de statistici. În publicaţia „The Scotsman”, la 9 martie 1970, s-au scris următoarele cuvinte: „Putem să considerăm că avortul legal este cauza principală a morţii femeilor tinere” (şi nu numai a celor tinere – n. n.) Există o corespondenţă aproape matematică între rata avorturilor şi rata mortalităţii materne. România a fost mai mulţi ani pe primul loc în Europa la rata avorturilor (şi în primii ani de după 1989 chiar pe primul loc în lume) şi a ajuns pe locul doi în Europa la rata mortalităţii materne. Se poate muri şi de la primul avort, chiar dacă e făcut de medic cu aparate oricât de sterile.
De asemenea, vaccinurile avortive şi pilula avortivă RU486, prezintă consecinţe fizice foarte grave. Două exemple:
- Injecţia intrauterină a diverselor lichide în scop avortiv (încă extrem de frecventă) are risc foarte mare de apariţie a avortului toxico-septic cu evoluţie rapidă şi violentă şi cu sfârşit în general mortal;
- Ingestia diverselor substanţe avortive afectează în special ficatul şi rinichii, iar doza avortivă este foarte apropiată de cea mortală.
În ceea ce priveşte sterilitatea femeilor în urma avortului, un material apărut în 20 noiembrie 1997 în „Evenimentul Zilei” începea cu titlul „Alarmă de gradul zero”, arătând că fertilitatea româncelor cunoaşte o scădere evidentă. Avortul determină consecinţe grave, iar statisticile evidenţiază că „morbiditatea cauzată de complicaţiile avortului a devenit semnificativă” (Dr. Bartoş Daniela, „Sănătatea femeii şi a copilului şi protecţia familiei în viziunea Ministerului Sănătăţii şi Familiei din România” în Congresul Internaţional „Familia şi viaţa la începutul unui nou mileniu creştin”, Bucureşti, 2002).
b) Consecinţe emoţionale (sindromul post – avort care poate apărea imediat sau la câţiva ani după avort şi care constă în emoţii negative)
- Sentimente de vinovăţie, mânie, teamă; Tristeţe, mâhnire, depresie; Plâns frecvent; Tulburări ale somnului (insomnii, coşmaruri); Teama de sarcini viitoare; Pierderea respectului de sine; Dificultăţi de relaţionare cu ceilalţi; Comportament agresiv; Incapacitatea/diminuarea implicării în activitatea sexuală; Abuz de alcool, consum de droguri; Gândul de suicid: diavolii, în viclenia lor, după ce îi dau femeii gândul avortului, dacă ea face avort, încearcă apoi să o împingă la deznădejde şi chiar la sinucidere. Nu trebuie să facă aşa ceva în niciun caz! Cât e încă în viaţa de aici de pe pământ, dacă face bine Taina Pocăinţei, oricine primeşte iertare de orice păcat, deci şi de avort. Prin Taina Pocăinţei făcută bine se iartă păcatul avortului şi cine a făcut avort, dacă își curăță sufletul prin Taina Pocăinței, nu va ajunge în focul veșnic al iadului, totuşi rămân urmările avortului în viaţa de aici de pe pământ (consecinţe fizice, consecințe psiho-emoţionale, precum şi alte necazuri). 

Mărturii despre consecinţele fizice și psiho - emoţionale în urma avortului (din revista pentru elevi „Schreibenkleister”, Bad Neustadt / Baurische, Rhon, Germania) :
„Toţi cei care m-au sfătuit să fac avortul în urmă cu doi ani – doctorul, consilierul, părinţii, prietenii, prietenele şi soţul meu – m-au asigurat că aşa e cel mai bine pentru mine şi pentru copilul meu! Acum copilul meu este mort iar eu sunt disperată! Nu mai pot să dorm noaptea, nu mai pot să râd. Nimeni nu mă înţelege! Vă rog, spuneţi tuturor oamenilor cât de groaznic este un avort! Dureri cumplite îmi chinuie trupul şi sufletul. De ce nu mi-a spus nimeni ce va urma?” (Jutta)
„Mi-am avortat copilul. Astăzi nu aş mai lua o asemenea hotărâre, indiferent ce ar spune cei din jur. Trăiesc cu o frică în mine de care nu mai pot scăpa. Am coşmaruri în care îmi apare o fetiţă care fuge spre mine cu braţele întinse şi întreabă mereu: «De ce mămico? De ce?» Apoi mă trezesc udă de transpiraţie. Acest vis şi privirea fetiţei mă urmăresc continuu de când am avut acea intervenţie._Relatez acest lucru pentru folosul tuturor femeilor şi tinerelor fete care se află în aceeaşi situaţie. Gândiţi-vă foarte bine ce faceţi, pentru că vă vor chinui visele şi vă vor urmări privirile copiilor avortaţi. Veţi simţi o singurătate copleşitoare, durere şi jale, când veţi vedea o mamă cu copilul ei. Voi veţi suporta consecinţele acestei intervenţii, nu partenerul vostru. El nu vă poate lua teama, regretul sau însingurarea. De aceea gândiţi-vă bine înainte de a alege avortul şi nu permiteţi nimănui să vă constrângă, pentru că viaţa voastră va fi distrusă. Există numeroase organizaţii care vă pot ajuta. Nu faceţi aceeaşi greşeală ca şi mine!” (Judith)

 Avortul nu înlătură neliniştea, angoasa femeii în dificultate, ci i-o sporeşte şi i-o prelungeşte. Sunt două forme de angoasă: una pe termen scurt care durează până la avort, alta pe termen lung, care începe la avort sau după avort. Toate greutăţile şi durerile maternităţii trec, se uită, dar angoasa provocată de avort durează la multe femei chiar şi toată viaţa. Dacă şi soțul sau partenerul sau părinții femeii au îndemnat la avort sau au fost de acord cu avortul, pot apărea şi la ei consecinţe emoţionale, precum şi la alte persoane. 
Cei care au participat la avort: medici, asistente medicale, rude sau prieteni care au contribuit la avort, au îndemnat la avort sau au fost de acord cu avortul, pot fi afectaţi de consecinţe emoţionale. De aceea consilierea post-avort se poate face şi bărbaţilor. Doctorul Mina Minovici, care a fost profesor de medicină legală la Facultatea de Medicină şi directorul Institutului Medico-Legal din Bucureşti, în „Tratat complet de medicină legală” arată, la rândul său, urmările dezastruoase ale avortului.

În afară de femeia care a făcut avort, vinovaţi de păcatul avortului pot fi şi soţul sau partenerul femeii, dacă o îndeamnă la avort. 
Însă, chiar dacă soțul sau partenerul femeii o îndeamnă la avort sau nu o sprijină, tot nu se justifică avortul (tot nu are dreptul moral să recurgă la avort). Și niciun alt motiv nu justifică avortul (niciun motiv nu dă cuiva dreptul moral să recurgă la avort).

Taina Pocăinței nu trebuie amânată, pentru că nimeni nu ştie clipa decesului, acea clipă a decesului poate veni oricând, și nu trebuie să ne găsească cu sufletul necurățit de păcate.

Înainte de a începe Taina Pocăinţei trebuie să-i iertăm din inimă pe cei cu care ne-am certat: să nu ţinem ură pe ei şi, în măsura posibilului, să încercăm să ne împăcăm cu ei, în mod personal (cel mai bine) sau dând un telefon pentru împăcare (a doua opţiune) sau scriind o scrisoare sau mesaj pentru împăcare (ultima opţiune). Trebuie să ne smerim și să încercăm să ne împăcăm. Dacă ei nu vor împăcarea nu mai este problema noastră, noi măcar ne-am făcut datoria de a încerca să ne împăcăm cu ei. Sau, dacă ne vine greu chiar să încercăm să ne împăcăm, măcar să arătăm bunăvoință față de acele persoane prin gesturi sau cuvinte, prin care să le dăm de înțeles că nu ținem supărare. În cazul în care nu întâlnim persoana cu care suntem certaţi şi nici nu avem vreo altă modalitate de a o contacta, nu trebuie să amânăm Taina Pocăinţei, ci trebuie să iertăm din inimă persoana, mergem la Taina Pocăinţei şi, cu prima ocazie în care vom întâlni persoana, vom încerca să ne împăcăm. În cazul în care persoana a decedat fără să ne împăcăm, să iertăm din inimă acea persoană.
Dar Taina Pocăinței se face numai personal, între Dumnezeu, preot și credinciosul penitent, nicidecum prin telefon, internet sau alte mijloace de comunicare, din două motive: atât pentru validitatea Tainei, cât și pentru garantarea cu strictețe a secretului mărturisirii din cadrul Tainei Pocăinței. Orice episcop sau preot respectă cu foarte mare strictețe secretul Spovedaniei, nu spune nimănui nimic. În decursul istoriei au fost și preoți uciși, dar n-au spus nimănui nimic din ce au auzit în cadrul Spovedaniei.

Pentru a face bine Taina Pocăinţei, trebuie să îndeplinim următoarele cinci condiţii (care sunt aceleaşi atât la catolici, cât şi la ortodocşi):
1) Cercetarea cugetului: se începe cu o rugăciune la Duhul Sfânt, prin care cerem luminarea minţii ca să facem bine cercetarea cugetului și întreaga Taină a Pocăinţei. Trebuie să ne gândim ce păcate avem (de la ultima spovadă sau din copilărie, după caz) şi de câte ori pe fiecare - măcar numărul aproximativ al fiecărui păcat dacă nu ne amintim numărul exact. Pentru cercetarea cugetului e cel mai bine să folosim întrebările dintr-un chestionar sau dintr-un Îndreptar pentru spovadă (Îndreptar pentru spovedanie - se găseşte, de regulă, la orice biserică şi îl puteţi căuta şi pe internet). Ca să nu uităm din păcate la spovadă, este bine să facem o listă cu păcatele, iar după ce ieşim de la Taina Pocăinţei, să ardem această listă sau să o distrugem cât mai repede cu putinţă, ca să nu fie citită de altcineva.
2) Căinţa: trezirea căinţei în suflet pentru toate păcatele pe care le avem. Căinţa este o durere a sufletului şi o detestare a păcatului săvârşit (a păcatelor săvârşite), unită cu hotărârea de a nu mai păcătui pe viitor. Căinţa nu înseamnă să ne pară rău numai pentru că prin păcat am pierdut sănătatea, averea sau onoarea (lucruri trecătoare), ci căinţa trebuie să fie suprafirească, adică să ne căim pentru că prin păcat ne-am pus în situaţia de a pierde Împărăţia lui Dumnezeu şi de a merita suferinţa veşnică a iadului şi l-am supărat pe Dumnezeu. În acest sens, găsim scris în Biblie, la profetul Ioel: „Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele şi întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru.” (Ioel 2,13) Dumnezeu vrea „sfâşierea inimii”, adică vrea să ne trezim căinţa în suflet pentru păcate şi să ne întoarcem la el prin Taina Pocăinţei.
3) Propunerea: Propunerea este hotărârea sinceră şi fermă, voinţa tare de a ne îndrepta viaţa, de a nu mai face niciun păcat şi de a fugi şi de orice ocazie care ar putea să ne ducă la păcat. Domnul Isus Cristos spunea oamenilor cărora le ierta păcatele: „Mergi şi nu mai păcătui!” (In.8,11). 
4) Spovada sau mărturisirea sinceră a păcatelor: să spunem preotului când ne-am spovedit ultima dată (sau, după caz, cei care nu s-au spovedit niciodată să spună că nu s-au spovedit niciodată) şi, de la ultima spovadă până în prezent sau din copilărie până în prezent (după caz), să mărturisim preotului cu sinceritate toate păcatele de care ne-am amintit, nu scuzându-ne, ci acuzându-ne în mod sincer şi obiectiv de ele şi mărturisind şi numărul lor – iar dacă sunt păcate al căror număr nu ni-l amintim exact, să mărturisim măcar cu aproximaţie numărul lor. Dacă sunt păcate al căror număr nu ni-l amintim exact, trebuie să spunem: „am făcut acest păcat cam de atâtea ori pe zi, pe săptămână sau pe lună.” Trebuie să mărturisim preotului şi împrejurările care schimbă felul păcatelor (împrejurările care agravează păcatele): de exemplu, în cazul minciunii, una e o minciună inofensivă, spusă în glumă, şi cu totul altceva e o minciună prin care se face rău cuiva.
Dacă cineva uită să mărturisească un păcat sau mai multe, nu-i nimic, spovada este bună şi este suficient dacă îl (le) mărturiseşte la spovada următoare sau la spovada la care îşi aduce aminte de ele. Dar dacă de ruşine sau din alt motiv ascunde un păcat de care îşi aduce aminte, atunci face spovadă rea, adică spovadă care nu e valabilă şi face un alt păcat, că a ascuns. O spovadă rău facută se repară mărturisind preotului care este păcatul pe care l-am ascuns (sau care sunt păcatele pe care le-am ascuns – dacă sunt mai multe), mărturisind că am ascuns acel păcat (sau acele păcate – dacă sunt mai multe), mărturisind la câte spovezi am ascuns acel păcat (acele păcate) şi mărturisind din nou păcatele mărturisite la acele spovezi rău făcute. Spovada este între penitent, preot și Dumnezeu, iar Dumnezeu știe totul, pe el nu-l putem minți, deci penitentul să nu ascundă vreun păcat de care își aduce aminte, pentru că, dacă ascunde, nu are niciun folos din spovadă, face o spovadă rea și face încă un păcat că a ascuns, iar spovada rea trebuie reparată, așa cum am explicat.  De asemenea, se poate face spovadă generală (la care să mărturisim toate păcatele de care ne aducem aminte din tot timpul vieţii, de când eram copii şi până la momentul actual şi numărul lor, iar dacă sunt păcate al căror număr nu ni-l amintim exact, să mărturisim măcar cu aproximaţie numărul lor, precum şi împrejurările care schimbă felul lor / care le agravează) şi, dacă au existat şi păcate ascunse şi, deci, spovezi rele, trebuie precizat preotului care este păcatul pe care l-am ascuns (sau care sunt păcatele pe care le-am ascuns – dacă sunt mai multe), spunând că am ascuns acel păcat (sau acele păcate), spunând la câte spovezi am ascuns acel păcat (acele păcate) şi mărturisind din nou păcatele mărturisite la acele spovezi rău făcute.
5) Îndeplinirea pocăinţei (se mai numeşte canon) dată de preot: de regulă un număr de rugăciuni sau altceva, ce decide preotul. După mărturisire preotul dă dezlegarea de păcate adică iertarea de păcate şi stabileşte canonul.
Când se merge la Taina Pocăinţei, trebuie îndeplinite toate aceste condiţii de mai sus pentru a face bine Taina Pocăinței. Cine ştie că nu a făcut bine Taina Pocăinţei, adică a ascuns vreun păcat de care și-a adus aminte, trebuie să repare Taina Pocăinţei, aşa cum am explicat mai sus.
O carte despre Taina Pocăinţei (Taina Spovedaniei). Poate fi citită în întregime direct pe internet, accesând linkul următor http://www.profamilia.ro/sacramente.asp?tainaspovedaniei

       
Pe plan psihologic, pentru cele care au făcut deja avort, există și consilierea post-avort (după avort) care se poate face la multe dintre asociaţiile pentru viaţă. Consilierea post-avort poate doar să uşureze sau să cicatrizeze rănile emoţionale, dar acest lucru se poate face pe termen lung, în ani de zile, sau de multe ori pe parcursul întregii vieţi şi numai cu ajutorul harului Domnului Cristos. Vindecarea după avort nu este una obişnuită. Rănile pe care le lasă avortul în trupul şi sufletul femeilor sunt adânci şi dureroase. Cel mult putem vorbi despre una din modalităţile prin care acestea se pot „cicatriza”. Și încă o precizare foarte importantă: consilierea post-avort este numai un ajutor suplimentar pe plan psihologic, dar iertarea păcatelor nu se obține prin consilierea post-avort, ci iertarea păcatelor se obține numai prin Taina Pocăinţei făcută bine, iar Taina Pocăinței nu trebuie confundată cu psihoterapia.

În ce priveşte avortul spontan: de acesta nu e vinovat nimeni dacă nu s-a produs cu intenţie (dacă nu s-a făcut nimic cu scopul de a cauza avort). Avortul spontan poate avea numeroase cauze, cum ar fi, de exemplu, cauze genetice.

Videoclipul cu melodia de la unul dintre marșurile pentru viață din România
 
Filmul "Unplanned", adică "Neplanificat" sau "Neașteptat", subtitrat în română. Film bazat pe cazul real al cunoscutei activiste americane pro-viață, Abby Johnson. Fostă șefă a unui centru de avorturi din SUA, după ce a văzut un avort la ecograf, Abby Johnson a demisionat de la centrul de avorturi, a devenit activistă pentru viață într-o organizație pro-viață, a colaborat cu numeroase organizații pentru viață și a dezvăluit minciunile și tacticile celor care fac parte din industria avorturilor. A vorbit și la numeroase marșuri pentru viață din SUA. Puteți viziona filmul subtitrat în română, accesând linkul următor Unplanned 2019 subtitrare în limba română.mp4 - Google Drive

3) DEZVĂLUIRI DESPRE CONSECINŢELE NOCIVE GRAVE ALE STERILIZĂRII ŞI ALE METODELOR ARTIFICIALE DE CONTRACEPŢIE ŞI DESPRE EFECTELE AVORTIVE ALE MULTORA DINTRE ELE, CARE ÎN GENERAL SUNT ASCUNSE DE PUBLIC DIN CAUZA INTERESELOR FINANCIARE IMENSE ALE PRODUCĂTORILOR ACESTORA:
Atât aspectul avortiv al metodelor artificiale de contracepţie cât şi cele mai grave consecinţe nocive ale lor sunt trecute de cele mai multe ori sub tăcere. Există interese foarte mari de a se ascunde adevărul despre efectele avortive şi despre gravele consecinţe nocive ale multora dintre metodele artificiale de contracepţie, deoarece, dacă s-ar afla aceste lucruri, atunci lumea nu le-ar mai cumpăra şi producătorii lor ar pierde foarte mulţi bani sau ar da faliment. Multinaţionalele câştigă sume imense de bani pe plan mondial din producerea şi comercializarea mijloacelor artificiale de contracepţie.
IATĂ CUM ACŢIONEAZĂ MULTE DINTRE METODELE ARTIFICIALE DE CONTRACEPŢIE:
Multe dintre metodele artificiale, numite „de contracepţie” sunt de fapt avortive deoarece împiedică nidaţia (împiedică implantarea în uter a embrionului, cauzând avort în primele 14 zile după concepţie). Astfel, sunt avortive:
- pilula de a doua zi - acţionează după concepţie, deci ucide copilul. 
- steriletul - acţionează după concepţie, împiedică nidaţia (împiedică implantarea embrionului în uter), deci ucide copilul;
- contraceptivele hormonale (pilulele anticoncepţionale, injecţiile contraceptive, implanturile subdermice şi alte contraceptive hormonale) acţionează în mai multe moduri: uneori inhibă ovulaţia împiedicând concepţia, dar alteori, când are loc concepţia, împiedică nidaţia (împiedică implantarea embrionului în mucoasa uterină), deci, în aceste cazuri sunt avortive, provocând avort hormonal (avort în primele 14 zile după concepţie provocat de metode care conţin substanţe hormonale). Atunci când nu inhibă ovulaţia, concepţia are loc şi, în aceste cazuri, acţionează după concepţie, modificând endometrul (mucoasa peretelui intern al uterului), făcându-l neprimitor pentru embrion. Astfel, ele împiedică nidaţia (implantarea embrionului în uter) în cazurile, destul de numeroase, în care concepţia totuşi a avut loc, iar embrionul va fi eliminat ulterior, în timpul menstruaţiei, de obicei fără a fi observat, deci, în aceste cazuri, ucid copilul.
Iată și un videoclip explicativ, subtitrat în română, în care se demonstrează că pilulele contraceptive au şi efecte avortive. La fel şi steriletul are efecte avortive, precum şi alte metode artificiale de "contracepţie":
- De asemenea, sterilizarea şi toate metodele artificiale de contracepţie (nu numai cele avortive, ci şi cele care împiedică efectiv concepţia) au consecinţe nocive asupra sănătăţii, multe dintre aceste consecinţe nocive fiind grave. Deci, nici metodele artificiale de contracepţie care nu sunt avortive nu trebuie folosite: deşi nu provoacă avorturi ca metodele avortive, totuşi şi metodele care împiedică efectiv concepția (cum e, de exemplu, prezervativul) sunt păcate, deoarece nu respectă ordinea naturală, stabilită de Dumnezeu, în relaţiile soţului cu soţia, şi au consecinţe nocive asupra sănătăţii. Când soțul și soția au un motiv întemeiat pentru a evita sau pentru a amâna concepţia unor noi copii, există metodele naturale de planificare familială bazate pe identificarea zilelor fertile şi a zilelor nefertile din ciclul de aproximativ 28 de zile al femeii şi pe abstinenţa, adică abținerea de la relații sexuale în zilele fertile (zilele în care se pot concepe copii). Metodele naturale nu sunt păcate cu două condiții: dacă sunt folosite numai după căsătoria religioasă şi numai dacă soţul şi soţia au motive juste pentru a recurge la aceste metode. Dacă soțul și soția folosesc aceste metode din egoism, adică fără a avea un motiv just (dacă le folosesc fără a avea un motiv întemeiat), atunci devin şi acestea păcate. Dar metodele artificiale de contracepţie (nu numai cele avortive, ci şi cele care împiedică efectiv concepţia) sunt păcate în toate cazurile, chiar şi atunci când soţul şi soţia ar avea motive juste, deoarece prin aceste metode nu se respectă ordinea naturală, stabilită de Dumnezeu, în relaţiile soţului cu soţia.

În privinţa metodelor artificiale de contracepţie, unii medici spun adevărul, dar alţii oferă pacientelor explicaţii sumare, fără a preciza că aceasta se realizează uneori prin distrugerea şi eliminarea embrionului (copilului), adică prin avort în primele 14 zile după concepţie (acest avort în primele 14 zile după concepție se mai numește avort hormonal sau avort timpuriu, dar este tot uciderea unui copil, deoarece omul este om din primul moment al concepției). Doctorul Mina Minovici critica propaganda contraceptivă, numind-o „propagandă criminală”, „plagă socială şi naţională”.
Despre pilulele anticoncepţionale şi despre alte mijloace artificiale de contracepţie puteţi citi cartea Mijloacele anticoncepţionale, care este un bilanţ critic din punctul de vedere al unui ginecolog. Cartea este scrisă de Dr. med. Rudolf Ehmann (medic primar ginecologie/obstetrică la spitalul cantonal Stans, Elveţia, CH - 6370) în colaborare cu Otto Döpper. În această carte puteţi citi informaţii despre mijloacele anticoncepţionale şi efectele lor secundare fatale despre care nu se vorbeşte din interese comerciale. Linkul prin accesarea căruia puteţi citi întreaga carte îl găsiţi mai jos. Redau aici câteva fragmente din carte:
"Prin hormonii artificiali, pilula Anti-Baby are efect asupra mai multor organe din corpul feminin, fie împiedicând sarcina, fie provocând avort timpuriu:
- asupra ovarelor, împiedicând eliberarea ovulelor (inhibitor al ovulaţiei);
- asupra consistenţei mucozităţii cervixului în colul uterin, îngroşând mucusul şi astfel îngreunând sau chiar împiedicând înaintarea spermatozoizilor spre uter şi trompele uterine;
- asupra ţesutului mucoasei uterului, astfel încât implantarea vitală a ovulului fecundat în acest ţesut nu mai poate avea loc şi ovulul fecundat moare (inhibarea implantării, deci efect de avort timpuriu);
- asupra trompelor uterine, în sensul că ovulul fecundat este transportat atât de lent, încât nu mai ajunge la timp la implantarea salvatoare şi piere (factorul tubar, tot efect de avort timpuriu).

Aşadar, în cele ce urmează, formula "inhibitori de ovulaţie" va fi folosită nu doar în sensul de împiedicare a ovulaţiei, ci şi în acela de avort timpuriu."
După ce explică pe larg modalităţile de acţiune ale pilulelor contraceptive, efectele lor avortive şi consecinţele foarte grave asupra sănătăţii, Dr. Rudolf Ehmann conchide:
"1. Niciodată până acum nu s-a mai administrat un produs farmaceutic atât de puternic, cu atât de multe efecte necunoscute unor oameni sănătoşi, fără ca să existe necesitate din punct de vedere patologic.
2. Niciodată până acum nu s-a mai permis prezenţa în comerţ a unui produs farmaceutic cu atât de multe şi grave efecte secundare cunoscute ca „inhibitorii de ovulaţie.”
3. Niciodată până acum un produs farmaceutic nu a mai adus atâţia bani industriei chimice. În SUA, pilula este desemnată drept „the biggest moneymaker of pharmaceutics”.
(produsul care aduce cei mai mulţi bani industriei farmaceutice)
Joyeux a descris foarte sugestiv situaţia: „Dar dacă apar una sau două publicaţii ştiinţifice care arată pericolele acestea legate de pilulă, atunci în mod sigur luna următoare se dau publicităţii luări de poziţie care susţin exact contrariul, pentru a neutraliza urmările prea periculoase pentru industria farmaceutică."
Aceste citate se găsesc în cartea Mijloacele anticoncepţionale:
https://www.adevaruldespreavort.ro/ce-spune-stiinta-medicina/ce-spune-stiinta-medicina/60-mijloace-anticonceptionale-mijloace-contraceptive-efecte-secundare-fatale-despre-care-nu-se-vorbeste-anipularea-limbajului-manipularea-societatii

- Articol care arată cum sunt mințiți oamenii de industria farmaceutică: prin oameni ce falsifică articole ştiinţifice, aşa numiţii "ghost writers" ("scriitori fantomă", adică anonimi), care ascund consecinţele nocive grave. Medicii prescriu reţete pe baza acestor falsuri, pentru că ei de regulă nu citesc articolele originale:
https://www.cotidianul.ro/scandalos-cum-ne-pacalesc-companiile-farmaceutice-rescriind-articole-stiintifice/
 - ŞTIRE DEPRE O TÂNĂRĂ DECEDATĂ DIN CAUZA CONTRACEPTIVELOR:
- PARALIZATE PENTRU CĂ AU LUAT ANTICONCEPŢIONALE! Medicii trag un semnal de alarmă
- Site-ul foarte interesant AVORTUL ȘI CONTRACEPȚIA: http://avortulsicontraceptia.ro/
-Pilula şi cancerul mamar (cancerul de sân) – interviu cu Dr. Chris Kahlenborn

-Pe lângă aceste motive, mai este încă un motiv pentru a nu recurge la sterilizare sau la metodele artificiale de contracepţie: atât sterilizarea cât şi toate metodele artificiale de contracepţie sunt păcate (nu numai cele avortive, ci şi cele care împiedică efectiv concepţia, cum e, de exemplu, prezervativul, deşi nu provoacă avorturi ca metodele avortive, totuşi sunt  păcate deoarece nu respectă ordinea naturală stabilită de Dumnezeu în relațiile dintre soț și soție).
- Tot păcat este şi metoda retragerii la finalizare (ejacularea afară), deoarece nu respectă ordinea naturală, stabilită de Dumnezeu, în relaţiile soţului cu soţia, deci se încadrează tot la metodele artificiale de contracepţie; în plus, metoda retragerii este şi foarte nesigură, deoarece se elimină picături de lichid prespermatic şi în timpul actului sexual fără a se sesiza, dar aceste picături conţin spermatozoizi şi o singură picătură e suficientă pentru a avea loc concepţia.
Observaţie importantă: Biserica nu consideră nepermisă folosirea mijloacelor terapeutice cu adevărat necesare pentru a îngriji bolile grave ale organismului, chiar dacă se prevede că din aceasta va rezulta o piedică pentru concepţie, cu condiţia ca  această piedică să nu fie, indiferent din ce motiv, direct voită. (cf. Aloc. către Congresul Asociaţiei de urologie). Acele mijloace terapeutice (pentru vindecare de boli grave) din care rezultă şi o piedică pentru concepţie pot fi folosite de cineva numai dacă, în cazul acelei persoane, nu au dat rezultate toate celelalte tratamente.
4) În caz de infertilitate, NU trebuie să se recurgă la fertilizare in vitro (FIV), pentru că această procedură cauzează avorturi: Până ce se reuşeşte implantarea unui embrion, sunt ucişi alţi embrioni, de aceea această procedură este criticată de toate Bisericile creştine. Pe lângă faptul că determină avorturi, fertilizarea in vitro determină și riscuri pentru sănătatea copilului şi a mamei. Dacă există o problemă de infertilitate, sunt permise tratamentele pentru fertilitate, dar NU fertilizarea in vitro. De asemenea, soţul şi soţia trebuie să se şi roage pentru ca femeia să rămână gravidă. Dacă, după mult timp de tratamente pentru fertilitate unite cu rugăciuni stăruitoare şi încrezătoare, tot nu obţin vreun rezultat, atunci înseamnă că e posibil că aceasta este voinţa lui Dumnezeu sau, poate că este o consecinţă ale unor acţiuni greşite ale lor (avort, contraceptive, etc). Dacă nu pot concepe copii, soţul şi soţia ar putea să adopte copii dacă vor sau să ia copii în asistență maternală dacă vor (nu e obligatoriu să adopte sau să ia în asistență maternală. Pot face acestea numai dacă vor). Iată şi un articol intitulat „Ce se ascunde despre fertilizarea in vitro”: http://stiripentruviata.ro/ce-se-ascunde-despre-fertilizarea-vitro/

5) Metodele naturale de planificare familială (bazate pe modalităţi de identificare a zilelor fertile şi a zilelor nefertile din ciclul de aproximativ 28 de zile şi pe abstinenţa în zilele fertile, adică abținerea de la actul sexual în zilele în care se pot concepe copii) sunt alternative sănătoase şi morale în locul metodelor artificiale de contracepţie, dar cu două condiţii: dacă metodele naturale sunt folosite după căsătoria religioasă şi dacă soţul și soția au motiv serios, întemeiat, pentru a evita sau a amâna concepţia unor noi copii.

Deci, când soţul și soția au un motiv întemeiat pentru a evita sau a amâna concepţia unor noi copii, există aceste alternative sănătoase şi morale: metodele naturale de planificare familială bazate pe modalităţi de identificare a zilelor fertile şi a zilelor nefertile din ciclul de aproximativ 28 de zile al femeii şi pe abstinenţa în zilele fertile (metoda calendarului; metoda temperaturii bazale; metoda ritmului mucusului cervical şi metoda simpto – termică). Metodele naturale nu sunt dăunătoare, nu costă nimic, nici nu sunt păcate, cu două condiţii: dacă sunt folosite după căsătorie şi din motive întemeiate. Dacă soţul și soția folosesc metodele naturale fără un motiv întemeiat (adică dacă le folosesc din egoism), atunci devin şi acestea păcate.

Însă metodele artificiale de contracepţie sunt păcate în orice condiţii, chiar dacă soţii ar avea motive juste, cu excepţia câtorva cazuri singulare, în care unele metode artificiale de contracepție e neapărat necesar să fie folosite cu scop terapeutic (pentru vindecarea unor boli grave), nu cu scop contraceptiv, iar efectul contraceptiv survine ca un efect secundar, necăutat în sine. 
PRECIZARE IMPORTANTĂ ÎN PRIVINȚA METODELOR NATURALE: Dacă un nou copil ar expune direct la un pericol real şi foarte grav viaţa mamei, metodele naturale nu pot fi recomandate şi nici urmate. În asemenea cazuri se impune consultarea unor medici de încredere şi cu principii creştine.
- Accesând site-ul următor, puteţi citi despre metodele naturale de planificare familială (metodele bazate pe modalităţi de identificare a zilelor fertile şi a zilelor nefertile din ciclul de aproximativ 28 de zile şi pe abstinenţa în zilele fertile
https://www.darulvietii.ro/resurse/planificare-naturala-a-familiei/metodele-de-planificare-naturala-familiei-si-eficacitatea-lor/

Demografii recomandă ca ar fi bine ca fiecare familie să aibă cel puţin trei copii, atât pentru binele copiilor, cât şi pentru a nu scădea şi a nu îmbătrâni populaţia. Dar aceasta nu e o obligație. În România populaţia e foarte îmbătrânită şi este foarte mare nevoie de copii.

6) LA INTERESELE PRODUCĂTORILOR DIN INDUSTRIA FARMACEUTICĂ SE ADAUGĂ ŞI INTERESELE CELOR CARE DEŢIN FINANŢELE GLOBULUI: aceştia se tem că nu ar putea stăpâni şi controla un număr mare de oameni şi că înmulţirea oamenilor de rând ar putea ameninţa averile lor colosale. Pentru a ascunde propriile lor nedreptăţi, ei manipulează opinia publică dând vina pe falsa problemă a «suprapopulării», dorind în acest fel să ascundă faptul că adevărata cauză a sărăciei unei părţi din populaţia lumii nu este lipsa de resurse, ci gestionarea nedreaptă a acestora de către ei. În acest sens, ei promovează o cultură a morţii (avort şi metode artificiale de contracepţie, vaccinuri dăunatoare, cum e și vaccinul anti HPV, care cauzează sterilitate şi alte efecte nocive foarte grave), opusă culturii umane şi creştine a vieţii. Aşa–zisul pericol de „suprapopulare” de care fac ei caz este o mare minciună! Chiar dacă la nivel mondial populaţia creşte, tot nu se va ajunge la suprapopulare. Savanţii (Hollstein, Ballod, Clarck şi alţii) arată clar că pământul are resurse suficiente pentru o populaţie chiar de peste 10 ori mai numeroasă decât populația actuală. Adevăratele probleme sunt lăcomia unora, gestionarea nedreaptă a resurselor. De exemplu, s-a aflat că 8 (numai opt) dintre marii miliardari ai lumii au o avere cât jumătate din populaţia globului la un loc (cât 3,5 miliarde de oameni la un loc)! Iată ştirea:
Accesand linkul următor puteţi vedea și documentarul intitulat Iarna demografică, în care specialiştii arată că pe pământ este nevoie de copii, altfel se accentuează îmbătrânirea populaţiei, se ajunge la o "iarnă demografică". Documentarul e format din 6 părţi, fiecare de câte 10 minute. Iată prima parte, iar celelalte 5 părţi le găsiţi în dreapta, tot pe youtube: https://www.youtube.com/watch?v=mlRaeUYqIsY
O serie de articole, pe aceeaşi temă, "Războiul contra populaţiei", pot fi citite accesând linkul următor: http://www.darulvietii.ro/resurse/controlul-populatiei/
Fondatorul CNN, Ted Turner, vrea impunerea politicii "o familie, un copil" la nivel global!
http://www.culturavietii.ro/2010/12/07/fondatorul-cnn-vrea-impunerea-politicii-o-familie-un-copil-la-nivel-global/
În România se constată o scădere dramatică a populaţiei, astfel încât, dacă nu se vor lua măsuri de stopare a avorturilor, dispariţia poporului român poate fi calculată matematic.
7) Vă rog intrați și pe următorul blog foarte interesant: http://www.cezar-iasi.blogspot.ro
Acest blog conţine: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV şi radio on line, cărţi care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare în calculator), articole foarte interesante, etc. Vă rog să studiaţi blogul şi să-l trimiteţi mai departe, ca să folosească şi altora.

marți

ANUNŢ IMPORTANT! LEGEA PRIN CARE SE ACORDĂ INDEMNIZAŢIE ATÂT PENTRU MAMELE SALARIATE, CÂT ŞI PENTRU MAMELE ELEVE ŞI STUDENTE

Dacă ai rămas însărcinată, chiar dacă întâmpini dificultăţi, NU AVORTA! FII MAMĂ!
Prin legea 240/2009 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 403 din 15/06/2009, toate mămicile care urmează cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar sau universitar PRIMESC BANI (800 RON) ÎN FIECARE LUNĂ, pe o perioadă de 2 sau 3 ani, după caz. CEI 800 RON LUNAR SUNT COMPUŞI DIN: 600 RON LUNAR INDEMNIZAŢIA ŞI ÎN PLUS 200 RON LUNAR ALOCAŢIA.
Mamele salariate pot opta să primească, lunar, fie 800 RON, fie 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni (fie din veniturile mamei, fie din veniturile tatălui), tot pe perioada de 2 sau 3 ani, după caz.
Dacă eşti însărcinată, chiar dacă întâmpini dificultăţi, nu avorta! Embrionul este om din momentul concepţiei, sufleteşte şi trupeşte: are suflet creat şi dat de Dumnezeu din momentul concepţiei, precum şi cod genetic uman şi unic (diferit de codul genetic al mamei şi de cel al tatălui), în care se află toate trăsăturile sale trupeşti. Deci este ucidere de om oricând s-ar face avortul. 
Pentru sprijin în scopul evitării avortului şi pentru informaţii în legătură cu legea de mai sus vă rugăm să sunaţi la numărul de telefon 0744 798 610. Puteți scrie la următoarele adrese de e-mail:
Nici un motiv nu dă cuiva dreptul moral să recurgă la avort: nici sărăcia, nici alt motiv. Legea cu indemnizațiile și alocațiile pentru mame este o măsură de sprijin atât pentru mamele salariate cât şi pentru mamele eleve sau studente la facultate, master şi doctorat.

duminică

SITE - URI, TELEFOANE ŞI ADRESE UTILE ALE UNOR ASOCIAŢII DIN IAŞI ŞI DIN ALTE LOCALITĂŢI, CARE OFERĂ SPRIJIN FEMEILOR ÎNSĂRCINATE PENTRU A NAŞTE ŞI CREŞTE COPIII

Precizare:  e bine să faceţi cunoscute şi altora aceste site-uri, adrese şi numere de telefon.
1) Iată unele dintre soluţiile alternative la avort oferite de asociaţiile pentru viaţă: 
a) Ajutor material atât înainte, cât şi după naştere; 
b) Centre maternale unde sunt primite femeile, tinerele şi adolescentele însărcinate. Ele pot ramâne în aceste centre maternale cu masa şi cazarea gratuite, până la un anumit timp după naştere, iar apoi sunt ajutate material pentru a-şi putea creşte mai uşor copilul; 
c) Asistenţă maternală gratuită a copilului (încredinţarea lui pentru un timp unei familii care vrea să ia un copil în îngrijire). Aceasta înseamnă că mama reală are dreptul legal să-şi ia copilul înapoi oricând doreşte acest lucru (când se simte în stare să-l crească) 
d) Încredinţarea copilului spre adopţie unor familii care nu pot avea copii sau care au, dar vor să şi adopte. Decât să-l ucidă prin avort, este clar că e preferabil ca mama să-l nască pe copil şi să-l aşeze în braţele unor părinţi adoptivi, care îl vor îngriji cu dragoste. Adopţiile, după cum se ştie, se fac pe cale legală. Mama poate să-şi viziteze copilul oricând, dacă doreşte. În fiecare an, peste 50.000 de femei din America fac aceată alegere. Iată ce spunea o femeie: „Datorită faptului că nu am putut să-i ofer minimul necesar, cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată a fost să-i găsesc fiicei mele o familie adoptivă care să o iubească şi să o crească. În prezent îşi iubeşte familia adoptivă şi mă iubeşte şi pe mine. Fără să renunţ la ea, i-am oferit mult mai mult.”
2) ANUNŢ FOARTE IMPORTANT! În fotografiile de pe profilul de facebook al domnului Cutov Cristian-Ionut sunt câțiva dintre zecile de copilași salvaţi de la avort. DISTRIBUIȚI mesajul acesta, precum și întregul blog Dreptul la viață, ca să salvăm şi alţi copilaşi de la avort. Asociaţia “Iubim toţi oamenii”, condusă de domnul Cutov Cristian-Ionut, oferă minim 400 lei pe lună oricărei fete / femei care renunţă la avort: ajutorul se oferă atât pănă la naştere, cât şi după naştere. De asemenea, oferă şi locuri în centre de găzduire cu masa și cazarea gratuite atât până la naștere, cât şi după naştere. Pentru detalii îl puteţi contacta pe Facebook la Cutov Cristian-Ionut https://www.facebook.com/cutov.cristian sau pe telefon: mesajul "AVORT" la numărul 0768 389 591 (are și whatsapp) Vă va contacta imediat ce este disponibil. Tot ajutorul va fi făcut în mod confidenţial. Nu avem nicio intenţie ascunsă, avem dorinţa sinceră de a salva copilaşii de la avort.
3) PREOTUL DAN DAMASCHIN DE LA BISERICA ORTODOXĂ „NAŞTEREA DOMNULUI”, AFLATĂ ÎN CURTEA MATERNITĂŢII „CUZA VODĂ”, IAŞI, OFERĂ FEMEILOR ÎNSĂRCINATE AFLATE ÎN SITUAŢII DIFICILE AJUTOR MATERIAL ŞI CONSILIERE SPIRITUALĂ. PĂRINTELE DAMASCHIN RĂSPUNDE LA NR. DE TELEFON  0744 798 610 
Îl puteţi găsi şi pe facebook pe Părintele Dan Damaschin: https://www.facebook.com/dan.damaschin.73
sau pe e-mail pr.dandamaschin@yahoo.com
Părintele Damaschin conduce Asociaţia Glasul Vieţii şi a construit un bloc pentru găzduirea fetelor şi femeilor însărcinate. Colaborează cu Părintele Dan Damaschin şi doamna psiholog Irina Andone Tudosa, care răspunde la nr. de telefon 0757 130 383. O puteţi găsi şi pe facebook: https://www.facebook.com/iris.glasulvietii
4) ASOCIAŢIA PRO VITA DIN IAŞI: www.provitaiasi.ro
Bulevardul Ștefan cel Mare şi Sfânt, nr. 14, etaj 3, Iaşi, Telefoane: 0743 575 765 sau 0746 936 969; 
e-mail: departamentprovita@gmail.com Site: www.provitaiasi.ro/contacte/
De Asociaţia Pro Vita aparţine şi CENTRUL PRAESIDIO PENTRU FEMEILE ÎNSĂRCINATE AFLATE ÎN DIFICULTATE: www.provitaiasi.ro/centrul-praesidio/
Reţeaua Pro Vita a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei este alcătuită din 13 birouri Pro Vita, câte unul în fiecare Protopopiat din Arhiepiscopia Iașilor: www.provitaiasi.ro/reteaua-pro-vita/
5) Centrul de formare şi consiliere «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil» din Iaşi, CONDUS DE MAICI CU PREGĂTIRE ŞI EXPERIENŢĂ PSIHOLOGICĂ (MAICA SOFRONIA ŞI MAICA RAFAELA CARE AU FOST PREZENTATE ŞI LA EMISIUNI TV). Site-ul Centrului: www.sfintiiarhangheli.ro/
Telefoane: 0751 214 017 sau 0232 215 157 Adresa: Strada Talpalari nr. 12, Iaşi, cod 700 127, Iaşi.
6) ASOCIAŢIA PRO VITA BUCUREŞTI www.provitabucuresti.ro/
telefon: 0728.673.673 fax: 031/815.27.80 ; e-mail: provitabucuresti@yahoo.com
Consilier, psihoterapeut - Roxana Puiu : 0744 982 925, e-mail: roxana@asociatiaprovita.ro
7) PREOTUL TĂNASE NICOLAE A ÎNFIINŢAT ASOCIAŢIA PRO VITA PENTRU NĂSCUŢI ŞI NENĂSCUŢI ŞI A CONSTRUIT MAI MULTE AŞEZĂMINTE UNDE PRIMEŞTE COPII SPRE CREŞTERE, în satele Valea Plopului şi Valea Screzii, comuna Poseşti, judeţul Prahova. Părintele Tănase are în îngrijire peste 300 de copii. În creşterea lor, părinteleTănase e ajutat şi de oamenii din sat.
Adrese de e-mail: asociatiaprovita@gmail.com sau preotnicolaetanase@gmail.com
Site-ul asociaţiei  www.asociatiaprovita.org/
Multe femei care au renunţat la avort şi au născut copiii, i-au încredinţat părintelui Tănase Nicolae pentru un timp sau definitiv.
Adresa Asociaţiei: Asociatia Pro Vita pentru nascuti si nenascuti, Str. N. Iorga nr.72, Vălenii de Munte, Jud. Prahova și Adresa Taberei: Asociatia Pro Vita, Sat Valea Screzii, com. Posesti, jud Prahova.
Telefoane: 0746 014 605 sau 0744 376 544 sau 0741 989 024 sau 0745 223 663 sau 0745 068 000
8) Asociaţia Darul Vieţii www.darulvietii.ro/
TELEFON: 0800-410011 – Linie telefonică gratuită pentru femei / fete însărcinate.
9) Centrul de consiliere și sprijin „Sfânta Alexandra Împărăteasa”, Str. Virgiliu, nr. 81, Bucureşti
Tel. 0748 885 055 e-mail: consiliere@centrulalexandra.ro Site www.centrulalexandra.ro

luni

DREPTUL LA VIAŢĂ

Precizări iniţiale:
- Informaţiile medicale din acest articol sunt preluate din cărţi de specialitate şi sunt conforme cu rezultatele cercetărilor ştiinţifice. Informaţiile religioase sunt preluate din cărţi de religie. Aceste informaţii fac parte şi din lucrarea mea de licenţă pe tema Dreptul la viaţă. 
- Este bine să citiţi acest articol în întregime, pentru a înţelege în mod complet argumentele expuse.
- Este bine să recomandaţi mai departe acest articol, pentru ca astfel să folosească şi altora. De asemenea, puteţi recomanda întregul blog.

Pentru întrebări sau dialog pot fi contactat:
- pe contul de facebook / messenger http://www.facebook.com/augustincezarvieru
sau
- pe whatsapp la numărul de telefon 0743642874
sau
- pe adresa de e-mail vieru_cezar_iasi@yahoo.com

1. Copilul este fiinţă umană din momentul concepţiei – argumente şi dovezi biologice şi religioase:
La întrebarea „când începe viaţa umană?” avem astăzi răspunsul din partea celei mai avansate ştiinţe biologice (genetica). Unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai acestei ştiinţe, geneticianul francez Jérôme Lejeune, ne răspunde prin afirmaţia pe care a făcut-o: “Omul este om din momentul concepţiei. Fiinţa omenească este de atunci desăvârşită şi unică.” Afirmaţia sa este confirmată de cercetări făcute în Anglia, Franţa şi S.U.A., care au fost acceptate de comunitatea ştiinţifică internaţională. Deci, în zilele noastre, s-a dovedit în mod clar că un copil este fiinţă umană din momentul concepţiei, adică din momentul fecundaţiei. Jérôme Lejeune (1926-1994) a fost un pediadru şi genetician francez, cunoscut mai ales pentru descoperirea legăturii între diverse boli şi defectele de cromozomi. Iată încă o declaraţie a sa:
"Ştiinţa nu are dubii că viaţa omului începe în momentul fecundării. Viaţa fiecăruia dintre noi are un început unic. Acesta este momentul în care toată informaţia genetică necesară şi suficientă pentru a alcătui un individ special pe care îl vom numi mai târziu Petru sau Maria, în dependenţă de construcţia genetică, atunci când va fi adunată informaţia suficientă şi necesară. Acest lucru are loc anume în acel moment când capul spermatozoidului pătrunde în celula feminină, în ovul. În asemenea momente, informaţia, transmisă de către tată, se întâlneşte în celula feminină cu informaţia transmisă de mamă. Cunoaştem că acest lucru este cunoscut tuturor biologilor, anume că, după fecundare, nici o altă informaţie nu mai poate fi dobândită. În orice etapă a dezvoltării sale, embrionul îşi păstrează individualitatea şi umanitatea sa şi el aparţine speciei homo sapiens. În momentul fecundării, avem de a face cu un om, căci informaţia care se conţine în cromozomi este informaţia transmisă de un om." 
Puteţi vedea, în acest sens, şi articolul în limba engelză, intitulat “Ştiinţa confirmă că viaţa umană începe în momentul fecundaţiei.”, accesând linkul următor:
https://www.lifesitenews.com/pulse/science-confirms-that-human-life-begins-at-fertilization?utm_content=buffer4641d&utm_medium=social&utm_source=endabortion%2Bfacebook&utm_campaign=buffer
Deci, recentele progrese ale ştiinţei dovedesc clar că noua fiinţă, chiar de la concepţie, posedă un cod genetic uman şi propriu (unic), diferit de codul genetic al mamei şi de cel al tatălui, deci chiar de la concepţie este fiinţă umană unică. Codul genetic este tiparul genetic complex al dezvoltării umane şi conţine: sexul copilului, culoarea părului şi a ochilor, înălţimea, nuanţa tenului, forma feţei, forma nasului, chiar şi firele de păr. Toate trăsăturile corpului omenesc sunt concentrate în codul genetic. În momentul în care gametul masculin (spermatozoidul) pătrunde în gametul feminin (ovulul), se formează zigotul, care poartă în el noul cod genetic, un nou program conform căruia se va dezvolta, înscris în cei 46 de cromozomi (cantitatea normală de ADN). Dezvoltarea ulterioară a corpului său nu este decât o derulare a acestui program care există deja de la început, din momentul fecundaţiei.
Savantul Robert Edwards a definit ovulul fecundat (zigotul): “o fiinţă umană microscopică în stadiul cel mai precoce de dezvoltare.” Zigotul, noua fiinţă umană minusculă, va trece în continuare prin stadii de dezvoltare care vor primi diferite nume: embrion, făt. Însă nu există vreo discontinuitate, vreun salt calitativ sau vreo modificare revoluţionară de la un stadiu de dezvoltare la altul.
Profesori universitari şi medici de la Facultatea de Medicină din Tesalonic precizau în 1986 că „omul există ca om din clipa concepţiei.”
Medicul ginecolog grec G. Papaevanghelu afirmă că „omul există din momentul concepţiei şi viaţa nu începe abia după formarea deplină a tuturor organelor (luna a doua - a treia), cum se credea mai înainte.”
Societatea Medicală Panelenă, la congresul medical din 1985 a susţinut, conform datelor actuale ale medicinii, că „începerea vieţii omului coincide cu momentul fecundaţiei”. Aceeaşi poziţie a avut-o şi Asociaţia Medicilor din Atena, într-un memoriu trimis Guvernului.
Geneticianul Robert Debré spune: „Viaţa umană începe cu celula fecundată. Nu există nici o etapă în care să ai dreptul să o opreşti.”

Tehnologiile moderne m-au convins că dincolo de orice îndoială copilul nenăscut este pur şi simplu o altă fiinţă umană, un alt membru al comunităţii umane.(Doctor specialist în obstetrică şi ginecologie, Bernard Nathanson)
Faptul că un copil este fiinţă umană din momentul concepţiei a fost dovedit recent de ştiinţă, dar religia a afirmat întotdeauna acest lucru. În afară de codul genetic, copilul are şi spirit creat de Dumnezeu în clipa concepţiei, în ovulul fecundat, dar despre aceasta mai pe larg când vom arăta argumentele religioase. Marele fiziolog Nicolae Paulescu scria că „zămislirea se face în momentul întâlnirii celor două celule sexuale, a căror unire formează ovulul fecundat. În acel moment, Dumnezeu trimite (creează în ovulul fecundat) sufletul.” (Nicolae Paulescu, „Fiziologie Filosofică – Noţiunile suflet şi Dumnezeu în Fiziologie”).
Concepţia nedorită a unui copil nu dă dreptul cuiva să recurgă la avort (şi nici un alt motiv nu dă dreptul cuiva să recurgă la avort, după cum veţi vedea în cadrul materialului). Niciun om nu vine la existenţă din întâmplare, ci din voinţa lui Dumnezeu şi El îi va ajuta pe părinţi să le asigure copiilor cele necesare vieţii prin posibilităţile pe care le scoate în cale. În plus, ajută şi statul, precum şi multe asociaţii (unele adrese şi telefoane ale acestora sunt în cadrul acestui text). Deci părinţii nu trebuie să se teamă dacă s-a conceput un copil nedorit (sau mai mulţi copii nedoriţi). Apoi, faptul de a fi un copil dorit sau nedorit este foarte relativ: un copil nedorit la început, poate deveni acceptat, apoi dorit şi iubit, iar un copil dorit la început, poate deveni nedorit datorită comportamentului său negativ de mai târziu.
Dacă cineva crede că nu are iubire pentru un nou copil, va putea dobândi această iubire cu timpul. Cel mult după câteva luni de la concepţie, mama aproape întotdeauna trece de la împotrivire la acceptare şi de la acceptare la iubire.
«O lume în care toţi copiii să fie doriţi ar fi ideală, după cum ideală ar fi o lume în care toate soţiile să fie dorite de soţi, toţi soţii de soţii, toţi părinţii bătrâni să fie doriţi de copiii lor, toate popoarele : negri, ţigani, evrei, să fie dorite de celelalte popoare, în care nici un om, nicăieri şi niciodată să nu fie nedorit de ceilalţi. Dar o asemenea lume nu există (aici pe pământ), iar dacă încercăm să o realizăm prin eliminarea tuturor nedoriţilor, ne trezim în Germania lui Hitler, unde singurul popor care avea voie să mai existe era cel arian, fiindcă era singurul dorit. Nu există nici un criteriu pentru a se putea spune că un copil dorit va fi fericit şi iubit, sau că un copil nedorit va fi nefericit şi neiubit. Sunt copii nedorţi şi totuşi aduşi pe lume, care sunt apoi foarte iubiţi şi, invers, copii doriţi, care sunt apoi foarte nefericiţi. Medicii ginecologi sunt de acord asupra faptului că un număr foarte mare de sarcini nu sunt programate şi deci, în primul moment, nu sunt voite. Cu toate aceastea, mama depăşeşte şocul iniţial, acceptă copilul care creşte în ea şi apoi aşteaptă cu nerăbdare naşterea lui. » (Asociaţia Medicilor Catolici, « Avortul – întrebări şi răspunsuri », Ed. Presa Bună, Iaşi, 1993, p. 30)
Sub aspect ştiinţific, faptul că avortul este uciderea unei fiinţe umane e un lucru atât de evident, încât ilustrul biolog Botella Llusia afirmă: “Pentru un biolog este imposibil să fie de acord cu avortul, la fel ca şi pentru un teolog.”
„Cea din urmă dovadă că un popor a ajuns la cel mai de jos nivel de decădere morală ar fi considerarea avortului ca ceva tolerat social şi obişnuit.” (Juristul Rafael Ballestrini)
Copilul care se dezvoltă în uter, indiferent de stadiul în care se află (ovul fecundat, embrion sau făt), nu este proprietatea mamei, nici a tatălui, nici a unui alt om, nici a societăţii, nici a statului. Nici mama, nici tatăl, nici un alt om, nici societatea, nici statul nu au dreptul să dispună de viaţa acestei fiinţe umane, deci nu au nici un drept să hotărască faptul că nu va trăi. Nici un om nu poate fi proprietatea altui om, chiar dacă acel om este copilul său. Avortul nu poate fi considerat un drept al femeii, după cum nu poate fi un drept al nimănui să ucidă un adult. Uciderea unui om, chiar dacă e legalizată sau nu, tot ucidere este. Legea care permite avortul este nedreaptă şi nu are nici un suport ştiinţific sau raţional. Fiind evident, în lumina datelor ştiinţifice, că embrionul, din momentul conceperii deja, e fiinţă umană, parlamentele şi instituţiile internaţionale nu au curajul să dea o definiţie restrictivă embrionului uman. Dar nici definiţia corectă nu îndrăznesc să o dea căci, prin aceasta, ar trebui să recunoască caracterul nedrept şi criminal al legilor care autorizează avortul şi să-şi recunoască vinovăţia pentru sutele de milioane de vieţi nevinovate distruse. Nu trebuie să uităm însă că există ţări democratice, cum ar fi Irlanda, Polonia, Malta, anumite state din S.U.A., etc., unde avortul este interzis prin lege. Dreptul la viaţă este dreptul suprem şi fundamental al omului, fără de care nu e posibil nici un alt drept.
Fiinţa concepută are calitatea de persoană umană; o are, nu trebuie să i-o dea vreo autoritate umană.
Viaţa umană este sacră şi inviolabilă, indiferent de calitatea ei. Utilitarismul a creat conceptul de "calitate a vieţii" şi a înlocuit sacralitatea vieţii cu termenul de "calitate" a vieţii. Conform utilitarismului, un individ, pentru a avea statutul de persoană şi, prin urmare, dreptul de a trăi, trebuie să posede un anumit standard de "calitate" a vieţii. Dar valoarea, sacralitatea şi inviolabilitatea oricărei vieţi umane îşi au rădăcina în Dumnezeu. Valoarea oricărei fiinţe umane: tânăr sau bătrân, sănătos sau bolnav, embrion sau nou-născut, geniu sau redus mintal, nu depinde de ceea ce în limbaj hedonist şi utilitarist se numeşte "calitatea vieţii". Nu există viaţă lipsită de calitate, viaţa e o valoare absolută, fiind darul lui Dumnezeu.
Avortul este contrar lui Dumnezeu, contrar moralei, contrar drepturilor omului şi datelor ştiinţei. Copilul are dreptul sacru de a fi protejat, pentru că este persoană umană din momentul concepţiei şi, în plus, el singur nu se poate apăra.
Unii percep în mod greşit mama şi copilul ca fiind aceeaşi persoană. Dar mama şi copilul sunt două persoane diferite, chiar din clipa concepţiei copilului, pornind de la argumentele oferite de geneticieni, care arată că mama şi copilul posedă coduri genetice umane diferite, de la argumentele oferite de medicii embriologi, care arată că cei doi au fluxuri de sânge diferite şi de la argumentele oferite de teologi, care arată că cei doi au spirite diferite.
În 1967 s-a ţinut la Whashington prestigioasa Conferinţă Internaţională asupra Avortului, la care a participat o comisie formată din cei mai renumiţi biochimişti, obstetricieni, ginecologi şi geneticieni din lume. Concluzia aproape unanimă  (19 contra 1) a membrilor acestei comisii a fost că omul este om în orice moment din dezvoltarea sa, începând de la concepţie: „Majoritatea membrilor acestei comisii nu au putut descoperi un moment situat între întâlnirea spermatozoidului cu ovulul şi naşterea copilului, în care să se poată afirma că ceea ce s-a conceput nu ar avea viaţă umană. Schimbările care intervin în momentul nidaţiei , în momentul când embrionul are şase săptămâni, în momentul când fătul are şase luni şi când noul-născut are o săptămână sau când ajunge la vârsta adultă, nu sunt decât diferite faze ale unui singur proces de dezvoltare şi maturizare al unei fiinţe umane”. Aşadar, fiinţa concepută în pântecele matern e o fiinţă umană complet nouă, diferită, unică, având drepturi egale cu ale fiecăruia dintre noi. Naşterea înseamnă părăsirea uterului matern, tăierea cordonului ombilical, existenţa noului-născut în afara organismului mamei şi separat de el. Dar nu există vreun un salt calitativ între copilul din uter şi copilul de după naştere. Singura schimbare - dar care nu este un salt calitativ - se referă la metoda de alimentare cu hrană şi oxigen: înainte de naştere, hrana şi oxigenul erau preluate de la mamă prin cordonul ombilical; după naştere, oxigenul este luat din atmosferă prin plămâni şi hrana prin stomac, dacă noul-născut este destul de matur pentru a fi hrănit în acest fel. Dacă este prematur, hrana continuă să-i fie administrată prin sisteme artificiale, într-o formă asemănătoare cu cea pe care i-o acorda cordonul ombilical. După cum am văzut mai sus, ovulul fecundat este aceeaşi persoană umană ca şi un copil după naştere sau ca şi un om matur. Omul adult de astăzi este acelaşi cu cel din momentul concepţiei şi are acelaşi cod genetic ca şi în acel moment. De la concepţie până la moarte, codul genetic rămâne acelaşi (nu este supus variaţiilor). Fiinţa umană rămâne fiinţă umană, indiferent de dimensiunile pe care le are şi indiferent de mediul în care trăieşte. Omul nu are nevoie de timp ca să devină om, ci are nevoie de timp ca să se dezvolte ceea ce este deja din momentul concepţiei.
Copilul din uter e om la fel ca şi copilul născut, pe care părinţii îl mângâie şi sunt în stare să-l apere chiar şi cu preţul vieţii. În acest sens, iată o povestire reală, relatată de Arhimandritul grec Epifanie Teodoropulos, în care se arată cum un medic a făcut pe cineva să înţeleagă că a avorta un copil este acelaşi lucru cu a ucide un copil deja născut : „Un oarecare ucenic de-al meu, lector la o facultate, poartă un nume rar şi neobişnuit pentru un laic, ca de pildă Amfilohie (citez un nume fictiv, nu pe cel adevărat). Cu câteva săptămâni mai înainte, fiind de faţă şi părinţii lui şi alte persoane, l-am întrebat din curiozitate cum de s-a întâmplat să se numească astfel. Tatăl lui, ţăran simplu şi cu puţină carte, s-a grăbit să-mi explice faptul, cu o minunată sinceritate. Transcriu aproape cuvânt cu cuvânt povestirea sa, fără nici un comentariu: «Atunci când femeia mea a rămas însărcinată cu Amfilohie, adică acum 55 de ani, începuse ca obiceiul avorturilor să se transmită şi la sate. Deoarece mai aveam şi alţi trei copii, ne-am gândit să nu-l mai ţinem pe acesta. Am mers în oraş şi am vizitat un medic ginecolog, cunoscut de-al nostru. I-am spus ce vroiam. El ne-a ascultat si după aceea mi-a spus:
"- Dacă vrei să ai numai trei copii căci patru ţi se par mulţi, de ce nu faci altceva? Dacă îl omorâm pe acesta o băgăm în primejdie şi pe femeia ta. Nu e oare mai bine să-l omorâm mai degrabă pe unul din cei trei copii pe care îi ai şi să-l lăsăm pe acesta să se nască? Astfel vei avea tot numai trei copii, iar femeia ta nu va trece prin nici o primejdie".
Când am auzit aceasta m-am cutremurat. Credeam că mi-a căzut un trăznet în cap. Atunci am realizat ce vroiam să fac.
- Bine, doctore, i-am spus. Ai dreptate. Îţi multumesc. Vom ţine copilul.
- Şi-l voi boteza eu, a răspuns medicul.
Ne-am dat mâinile, şi când s-a născut Amfilohie al nostru şi l-a botezat medicul, i-a dat numele tatălui său, pe care îl chema Amfilohie. După asta, cum să ne mai gândim la avort?! Astfel au venit pe lume încă alţi doi copii după Amfilohie. Si, fireşte, nu ne-a părut rău niciodată. Toţi copiii noştri au ajuns foarte bine, toţi s-au aranjat în cel mai bun mod. Când au crescut şi au luat calea lui Dumnezeu, ne-au ajutat şi pe noi să devenim creştini buni...»“
(Arhimandrit Epifanie Teodoropulos, „Presa Ortodoxă“, 28.05.1986. Grecia)
Scurt dar impresionant videoclip rusesc, subtitrat în română, despre un medic care a convins multe persoane să nu facă avort și, astfel, a salvat mulți copii de la ucidere. Acest videoclip este cu actori, dar redă realitatea medicilor care conving oamenii să nască copiii și astfel, salvează copii de la ucidere - puteți viziona accesând linkul următor
https://www.facebook.com/jurjiu.liliana/videos/10205563032912026
Mama poate intra în „dialog” cu copilul încă din timpul sarcinii, prin manifestări de iubire. „Ea poate astfel afla că fătul răspunde gesturilor ei de dragoste. Poate mişca uterul în care se află fătul la dreapta sau la stânga, punând mâna dreaptă pe partea dreaptă a abdomenului şi cea stângă pe partea stângă, imprimând mişcări într-o parte şi în alta. Concomitent, ea îşi poate imagina că aceste gesturi de alintare vor face ca pruncul să crească în putere şi bunătate. Ca răspuns, pruncul se aşează cu spatele sub mâinile iubitoare. Dacă mama îşi deplasează concentrarea iubirii ei pe mâna stângă, şi pruncul va face aceeaşi mişcare spre a se aşeza sub mâna stângă. Repetând zilnic şi la aceeaşi oră aceleaşi exerciţii, copilul va lovi, dacă, la ora respectivă, baia de iubire nu apare. Deci copilul poate fi afectat nu numai de violenţa tentativelor de avort, ci şi prin simpla absenţă a manifestărilor de iubire.” („A Way of Life”, The Society for the Protection of Unborn Children).
Este un lucru dovedit că fătul simte nu numai iubirea mamei dar şi iubirea tatălui. Când tatăl este alături şi dacă vorbeşte, fătul se deplasează uşor spre el, adică spre această voce pe care o aude şi care îi devine încetul cu încetul familiară, cu multe luni înainte de a se naşte. Omul este pe deplin individualizat încă din momentul concepţiei şi are nevoie de ocrotire şi iubire pentru a se putea dezvolta.
În plus, naşterea de copii măreşte iubirea dintre cei doi soţi.
Embrionul are o stare de anxietate din momentul în care femeia se gândeşte să facă avort. „Femeia care se duce să facă un avort are un stres. La rândul lui, embrionul, aflat în legătură cu mama, are o stare de anxietate. Cred că embrionul percepe schimbarea chiar în momentul în care femeia îşi pune problema avortului. În timpul avortului, embrionul are exact suferinţa pe care o are orice organism din care se taie sau care este zdrobit.” (Mihaela Mihăilescu, „La avorturi, România e pe primul loc în Europa” în „Adevărul”, Bucureşti, 6 iunie 1996)
Geneticianul Jérôme Lejeune, de care am amintit la început, mai afirmă: „Fecundaţia determină o nouă constituţie personală, absolut tipică a acestei noi fiinţe umane, o constituţie unică ce nu s-a întâlnit în trecut şi nu se va repeta în viitor. E vorba de o noutate absolută.” Cu alte cuvinte, orice om este unic, chiar şi gemenii univitelini (monozigoţi) care, deşi provin din acelaşi ovul fecundat, totuşi au coduri genetice diferite. Cantitatea de informaţii pe care le conţine ovulul fecundat, ce nu poate fi văzut decât la microscop, e atât de mare, încât nu poate intra în memoria nici unui computer făcut de mâna omului, nici în cel utilizat de NASA pentru programele zborurilor spaţiale.
Mamele care primesc şi apără viaţa strălucesc ca nişte exemple pentru oricine. Orice femeie trebuie să urmeze exemplele bune ale acestor mame, iar nu exemplele rele ale femeilor care-şi ucid copiii. 

În ce priveşte avortul spontan, în general de el nu este vinovată femeia şi nimeni altcineva, pentru că se produce fără intenţie. Dacă unii copii mor la vârste fragede, prin avort spontan sau se nasc morţi, aceasta poate fi uneori din vina părinţilor, dar poate fi şi o încercare pentru părinţi. Însă nu trebuie să-i reproşăm lui Dumnezeu aceasta, pentru că El e stăpânul vieţii şi numai El are dreptul să hotărască durata vieţii unui om, respectiv a unui copil. Dreptul Iov din Vechiul Testament a fost încercat mai întâi cu pierderea averii, apoi cu pierderea copiilor şi cu pierderea sănătăţii, dar el nu-l blestema pe Dumnezeu, ci dimpotrivă, îl binecuvânta, spunând: „Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!” (Iov, 1.21) Şi pentru că a rămas un om drept în ciuda atâtor încercări, Dumnezeu l-a răsplătit, dându-i mai mult decât tot ce avusese înainte.
Pentru femeile care au făcut deja avort şi se confruntă cu diferite consecinţe emoţionale negative (pe lângă cele fizice), există şi consilierea post-avort (după avort) care se poate face la Asociaţiile „Pro Vita” şi „Primul Pas” în Iaşi (adresele asociaţiilor sunt în cadrul textului) sau la alte asociaţii pentru viaţă în alte oraşe.
Iată câteva cuvinte ca şi cum ar fi spuse de un copil nenăscut, extrase dintr-un material intitulat „Jurnalul unui copil care nu s-a născut”:
„5 octombrie: Astăzi a început viaţa mea. Mămica şi tăticul nu ştiu încă aceasta. Sunt mai mică decât o gămălie de ac, cu toate acestea sunt o persoană. Un alt lucru s-a stabilit: voi fi fetiţă. Voi avea părul blond şi ochii albaştri.
19 octombrie: Apare primul meu sânge, primele mele vene.
25 octombrie: Azi a început să-mi bată inima. De acum încolo ea va bate încetişor pentru tot restul vieţii.
2 noiembrie: Cresc câte puţin în fiecare zi. Mi se formează mâinile şi picioarele. Dar trebuie să mai aştept un timp până când aceste picioruşe mă vor înălţa spre braţele mamei şi până când aceste mânuţe vor putea culege flori şi îl vor putea îmbrăţişa pe tata.
12 noiembrie: La mâini mi se formează degeţelele. Cu ele voi putea mângâia părul mamei.
20 noiembrie: Abia astăzi doctorul i-a spus mamei că eu exist aici în pântecele ei. Ce fericită trebuie să fie!
13 decembrie: Acum aproape că pot să văd. În jurul meu este întuneric. Când mami mă va scoate în lume, în jur vor fi pretutindeni soare şi flori. Dar, mai mult decât orice, vreau s-o văd pe mami. Cum arăţi, mami?
28 decembrie: Astăzi mama mea m-a ucis.”

Câteva versuri impresionante, scrise de un preot:
În “sanctuarul“ lor umbros / Se-ascund de ucigaşa armă.
E dureros că sunt urâţi / De însăşi propria lor mamă.
Suspină Cerul pentru ei / Şi sfinţii protestează-n cor,
N-avem urechi că suntem surzi / Să le venim în ajutor.
(Preot Petru Băgăcian)

Iată câteva din etapele dezvoltării copilului în uter (Aceste etape sunt o derulare, o dezvoltare a programului care este conţinut deja în codul genetic, începând de la concepţie):

- În momentul concepţiei spermatozoidul se uneşte cu ovulul în trompa uterină, aproape de ovar. Noua fiinţă umană a moştenit 23 de cromozomi de la fiecare părinte, în total 46 de cromozomi (numărul de cromozomi tipic uman) şi conţine tiparul genetic complex al dezvoltării umane; sexul copilului, culoarea părului şi a ochilor, înălţimea, nuanţa tenului, forma feţei, forma nasului, firele de păr şi toate celelalte trăsături trupeşti sunt concentrate în codul genetic din momentul concepţiei.
- Zilele 3 - 4 (după concepţie): Embrionul este în plină divizare şi ajunge prin trompă în uter, unde terenul este pregătit pentru implantare.
- Zilele 5 - 9: În acest timp, embrionul, care între timp s-a divizat şi constă din 64 până la 128 de celule, se implantează în peretele bogat al uterului (are loc nidaţia) şi începe să se hrănească. Din ziua a 5-a până în ziua a 7-a embrionul are celulele dispuse într-un singur strat şi o cavitate în interior. Din ziua a 7-a până în ziua a 10-a este stadiul în care embrionul are celulele dispuse în trei straturi.
- Zilele 10 - 14: Embrionul care se dezvoltă îşi semnalează prezenţa prin hormoni şi substanţele placentare împiedicând menstruaţia mamei.
- Zilele 14 - 20 : Se conturează tubul neural. Se formează primele vase de sânge, măduva spinării, sistemul nervos şi baza creierului. Între zilele 18 şi 21 începe să bată inima şi să funcţioneze sistemul circulator.
- Ziua 20: Baza creierului, măduva spinării şi sistemul nervos sunt deja formate. La sfârşitul celei de-a treia săptămâni, embrionul are o lungime de aproape 2mm şi o lăţime de 4 mm. Începe formarea şirei spinării şi a canalului vertebral, constituite, la început, din circa 5-6 vertebre.
- Săptămâna 4 : Embrionul capătă formă de arc. Capul, cu mugurii feţei, se distinge net de restul corpului. În structura embrionului se disting, ca nişte dunguliţe, oasele, în special vertebrele şi coastele.
- Ziua 30: La o lună, embrionul este de 10 000 de ori mai mare decât ovulul fecundat originar şi se dezvoltă rapid. Inima pompează cantităţi tot mai mari de sânge prin sistemul circulator. Placenta formează o barieră unică, păstrând sângele mamei separat şi permiţând în acelşi timp oxigenului şi hranei să ajungă la embrion. Dr. William Liley observa : „La 30 de zile copilul are un creier uman, care seamănă cu cel al adultului. Mai are ochi, urechi, gură (chiar dacă în formă primară – n. n.), rinichi, ficat şi, bineînţeles, un cordon ombilical şi o inimă care pompează sângele.” („A Way of Life”). Tot în acest timp încep să se vadă mugurii braţelor şi picioarelor.
- Ziua 35: Se accentuează forma feţei, la nivelul căreia se situează cavităţile gurii şi nasului. Se pot deosebi cele cinci degete de la mâini. Ochii se închid la culoare pe măsură ce are loc pigmentarea, iar urechile se detaşează ca două virgule. I se dezvoltă, de asemenea, toracele şi abdomenul.
- Ziua 40: Se pot detecta şi înregistra undele creierului cu ajutorul electroencefalogramei.
- Săptămâna 6: Embrionul se află într-o poziţie ghemuită, cu capul aplecat spre picioare. I se accentuează conturul gurii, i se schiţează nările, apar formele bărbiei, iar gâtul desparte capul de trunchi. Ficatul preia producerea celulelor sângelui şi creierul începe să controleze mişcarea muşchilor şi a organelor. Mama pierde al doilea ciclu şi probabil îşi dă seama că este însărcinată. Tot în această săptămână apar reflexele copilului. Când s-au atins cu un instrument fin buza şi nasul copilului la 6 săptămâni după concepţie, s-a văzut că el şi-a întors capul.
- Săptămâna 7: Se formează maxilarele, inclusiv rădăcinile dinţilor în gingii. Curând se vor închide pleoapele pentru a proteja dezvoltarea ochilor sensibili la lumină şi se vor redeschide în luna a şaptea. Se disting chiar retina ochiului, canalele urechii, mâinile, picioarele, muşchii şi pielea. Capul şi trunchiul devin mai drepte. Sacul amniotic devine pregnant, ca şi cordonul ombilical, format dintr-o substanţă gelatinoasă, străbătută de două artere şi o venă. Organismul copilului răspunde la atingere şi începe să se mişte şi spontan. Mama nu va simţi mişcările până în luna a patra sau a cincea; stând în acest sac, ca un astronaut, el are mişcările amortizate de lichidul amniotic.
- Săptămâna 8: Cu o lungime de peste doi centimetri, copilul care se dezvoltă se numeşte acum făt. Majoritatea organelor sunt profilate, nu numai în formă primară, ci şi cu multe detalii. Inima bate de mai bine de o lună, stomacul produce sucuri gastrice şi rinichii au început să funcţioneze. Începe diferenţierea organelor genitale interne, care erau conţinute deja în codul genetic începând din momentul concepţiei. Patruzeci de grupuri de muşchi încep să funcţioneze în legătură cu sistemul nervos. Fătul sughite, doarme şi se trezeşte din somn. Iată ce spune Dr. Paul E. Rockwell: „Cu câţiva ani în urmă, pe când administram un anestezic, într-o ruptură de trompe, într-o sarcină, la două luni, mi s-a întâmplat să văd cea mai mică fiinţă umană pe care am putut-o vedea vreodată. În interiorul sacului embrionar, care era intact şi transparent, se distingea un copil minuscul înotând foarte viguros în lichidul amniotic. Fiinţa micuţă, perfect dezvoltată, cu degete lungi la mâini şi picioare, avea pielea aproape transparentă, vene şi artere delicate pronunţate la extremităţi. Bebeluşul era extrem de agil şi nu arăta deloc ca acele fotografii şi desene ale embrionilor din cărţi.” Alt medic, doctorul William Liley, a înregistrat pe casetă video cum fătul se zbate de durere dacă este înţepat uşor cu un ac.
- Săptămâna 9: Amprentele sunt deja evidente. Fătul îşi îndoaie degetele în jurul unui obiect pus în palma mâinii lui.
- Săptămâna 10: Uterul îşi dublează mărimea. Fătul se poate uita cu ochii întredeschişi, poate înghiţi şi îşi poate încrunta fruntea.
- Săptămâna 11: Fătul are aproape cinci centimetri lungime. Mişcările muşchilor sunt mai coordonate.
- Săptămâna 12: Fătul doarme, se trezeşte şi îşi exersează energic muşchii: îşi întoarce capul, îndoaie degetele, îşi deschide şi închide gura, îşi suge degetul, sare, face tumbe, încearcă să-şi prindă picioruşele şi se răsuceşte în sacul plin cu lichid. Respiră lichidul amniotic dar nu pentru a prelua oxigen (oxigenul îl primeşte prin cordonul ombilical), ci pentru a-şi dezvolta sistemul respirator (trăind în mediu lichid, copilul în uter respiră lichid amniotic şi nu aer).
- Săptămâna 13: A început să îi crească păr fin pe cap şi se diferenţiază organele genitale externe. 
- Săptămâna 14: Fătul încearcă să înghită puţin din lichidul care îl înconjoară.
- Săptămâna 15: Fătul are mugurii gustativi perfect dezvoltaţi.
- Luna 4: Pe la sfârşitul acestei luni, lungimea fătului este între 20 şi 25 de centimetri şi greutatea depăşeşte 200 de grame. Mama probabil că va începe să dea semne că este însărcinată. Fătului încep să îi funcţioneze urechile şi există dovezi că fătul aude vocea mamei şi bătăile inimii, precum şi zgomotele exterioare. Cordonul ombilical a devenit o adevărată minune tehnologică, transportând 300 de litri de lichid pe zi şi încheind un ciclu complet de transport de lichide în 30 de secunde.
- Luna 5: Jumătate din perioada de sarcină a trecut deja şi fătul are aproximativ 30 de centimetri lungime. Mama a început să îi simtă mişcările pe care el le face deja de la 7 săptămâni. Fătul poate tresălta la auzul unui zgomot deosebit de puternic sau de neobişnuit. Are coardele vocale formate, poate chiar să plângă. Dar, neexistând aer în uter, nu emite nici un sunet. Pe faţa sa se pot distinge uneori expresii specifice plânsului.
- Luna 6: Funcţionează glandele sebacee şi sudoripare. Pielea delicată a fătului în creştere este protejată împotriva lichidului fetal de o grăsime specială numită „vernix”. Fătul a adoptat un ritm de viaţă cu perioade de veghe de până la opt ore, restul timpului dormind.
- Luna 7: Fătul îşi foloseşte acum patru simţuri: văzul, auzul, gustul şi simţul tactil şi poate recunoaşte vocea mamei. La sârşitul acestei luni fătul îşi orientează capul spre strâmtoarea superioară a bazinului.
- Luna 8: Încep să i se dezvolte anticorpii. Fătul absoarbe zilnic cam patru litri de lichid amniotic, acesta fiind complet înlocuit la fiecare trei ore. Exersează regulat mişcări, în felul acesta pregătindu-se pentru naştere.
- Luna 9: Spre sfârşitul acestei luni fătul este gata să se nască. Durata medie a perioadei de sarcină este de 280 de zile, fiind variabilă. Cei mai mulţi bebeluşi ( între 85% şi 95%) se nasc între 266 şi 294 de zile. În acest moment bebeluşii cântăresc între 2700 şi 4000 grame, inima lor pompând zilnic aproximativ 1000 litri de sânge.
Din cele expuse până acum, se observă clar adevărul ştiinţific că un copil este fiinţă umană din momentul concepţiei. În continuare vom vedea şi adevărul religios care afirmă acest lucru.
În afară de dovezile biologiei, învăţătura creştină afirmă, pe baza revelaţiei din Biblie, că Dumnezeu creează spiritul în materie în momentul concepţiei. Deci, pe lângă codul genetic, înscris în cromozomi, care determină caracteristicile trupeşti şi care, aşa cum am văzut, există din clipa concepţiei, copilul are şi spirit tot din acea clipă. Faptul că Dumnezeu creează în clipa concepţiei spiritul copilului este susţinut şi de alte religii (iudaică, islamică, etc.). Prin urmare, şi sub aspect religios copilul este fiinţă umană din momentul concepţiei. În budism, Codul lui Manu şi Zendavesta consideră uciderea copiilor în pântecele matern păcat la fel de grav ca şi uciderea părinţilor. Spiritul este imaterial, deci invizibil, dar este după chipul lui Dumnezeu. Chiar din clipa concepţiei omul are chipul lui Dumnezeu atât în spirit cât şi în trup; chipul trupesc, primit prin cromozomi, chiar dacă apare (se dezvoltă) la câteva săptămâni de la concepţie, este conţinut în codul genetic din zigot chiar din clipa concepţiei, în formă incipientă. Omul formează o unitate bidimensională. E o persoană atât în spirit cât şi în trup. Viaţa vine de la Dumnezeu şi trebuie primită ca un dar al Său şi ca o binecuvântare. Dumnezeu spune în una dintre cele zece porunci: „Să nu ucizi !” (Exod 20,13). Fiind uciderea unui om, avortul este păcat foarte mare. Despre legătura personală a omului cu Creatorul său vorbesc mai multe texte biblice, printre care Psalmul 138: „Tu mi-ai întocmit rărunchii, Doamne, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele. Te laud că sunt o făptură atât de minunată. Minunate sunt lucrările tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip minunat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip (în textul ebraic – un copil imediat după concepţie, fără chip trupesc dezvoltat - n. n.) ochii Tăi mă vedeau.“ (Ps. 138, 13-16).
Oamenii sunt doar colaboratori ai lui Dumnezeu în transmiterea vieţii, iar nu proprietari ai vieţii. În Sfânta Evanghelie stă scris: „Iar Isus, cunoscând cugetul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine, şi le-a zis : «Oricine va primi pruncul acesta (unul ca acesta – n. n.), în numele Meu, pe Mine Mă primeşte; iar oricine Mă va primi pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toţi, acesta este mare »“ (Luca 9, 47-48). Şi tot Domnul Isus Cristos a mai spus: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici“ (Matei 18,10). 
Diavolii se folosesc de multe ori de oameni, şi, neputându-l atinge pe Dumnezeu, îl atacă pe cel ce poartă chipul lui Dumnezeu, pe om, respectiv pe copil. În „Didahea”, o scriere a Bisericii din jurul anului 100 d. Ch., stă scris: „Să nu ucizi copilul prin avort şi să nu dai pieirii pe noul-născut!” Învăţătura creştină, bazată pe Revelaţia lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură (Biblia), a proclamat întotdeauna că viaţa umană trebuie protejată începând de la concepţie, în toate fazele ei de dezvoltare, şi a criticat în mod foarte categoric avortul în nenumărate documente oficiale şi concilii. Autorul legii morale este însuşi Dumnezeu. Biserica nu este autoarea legii morale, ci depozitara ei. Pe baza revelaţiei lui Dumnezeu, toate Bisericile creştine, într-un glas, arată că avortul este uciderea unui om.
Papa Ioan Paul al II-lea, într-un discurs din 17 septembrie 1983, spunea: „Nici un om nu vine la existenţă din întâmplare, ci din voinţa lui Dumnezeu.”; iar în ziua de 8 septembrie 1985 a lansat acest apel: „Salvaţi omul care încă nu s-a născut, ameninţat de omul care s-a născut!” Avortul este uciderea unui copil fără apărare. În enciclica „Evangelium vitae” („Evanghelia vieţii”), acelaşi papă scrie: „A apăra şi a promova, a venera şi a iubi viaţa e o misiune pe care Dumnezeu o încredinţează fiecărui om”. În 1951, Papa Pius al XII-lea amintea următorul adevăr: „Copilul în pântecele mamei are dreptul la viaţă, drept primit direct de la Dumnezeu, nu de la părinţi, nici de la vreo societate sau autoritate omenească.” Într-un document al Bisericii Catolice, „Gaudium et spes” („Bucurie şi speranţă”), citim: „Viaţa omului şi îndatorirea de a o transmite nu sunt limitate la lumea aceasta şi nici nu pot fi măsurate şi înţelese numai în cadrul ei.”
Merită de asemenea să fie menţionată Declaraţia asupra avortului provocat dată de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei la 25 noiembrie 1974, cu aprobarea Papei Paul al VI-lea, întrucât pentru prima dată într-un document oficial al Bisericii sunt luate în considerare şi cunoştinţele ştiinţifice cele mai recente referitoare la începutul vieţii:
"Din momentul în care ovulul este fecundat, se inaugurează o viaţă care nu este nici cea a tatălui, nici cea a mamei, ci a unei noi fiinţe umane care se dezvoltă pe cont propriu. Această nouă fiinţă nu va fi niciodată o fiinţă umană dacă nu este din prima clipă umană. La această evidenţă dintotdeaunaştiinţa genetică modernă aduce preţioase confirmări. Ea a demonstrat că, din primul moment, este fixat programul a ceea ce va fi această fiinţă vie: un om, acest om individual cu însuşirile sale caracteristice deja bine precizate. Din momentul fecundării a început deja aventura unei vieţi umane. Fiecare din marile ei capacităţi are nevoie de timp pentru a se dezvolta şi a intra în acţiune".

Sfântul Ioan Paul al II-lea a tras nenumărate semnale de alarmă, încercând să trezească conştiinţele oamenilor în faţa celui mai sângeros război din istoria omenirii: războiul dezlănţuit în ultimele decenii împotriva copiilor care nu s-au născut încă. Spicuiesc din intervenţiile sale:
"În realitate, avortul este o înfrângere a omului şi a societăţii civile. Prin el este sacrificată viaţa unei fiinţe umane de dragul unor bunuri de mai mică valoare, invocându-se adesea motive inspirate din lipsa de curaj şi de încredere în viaţă." (25 decembrie 1986).

Avortul ucide fiinţa în care Dumnezeu şi-a pus chipul Său; intră în drepturile lui Dumnezeu, care este singurul stăpân asupra vieţii omului; răpeşte dreptul firesc al omului la viaţă; încalcă porunca iubirii; încalcă o datorie foarte importantă faţă de societate. Deci avortul este păcat împotriva lui Dumnezeu, împotriva firii omului şi împotriva societăţii. 

În caz de infertilitate, NU trebuie să se recurgă la fertilizare in vitro (FIV), pentru că această procedură cauzează avorturi: până ce se reuşeşte implantarea unui embrion, sunt ucişi alţi embrioni, de aceea această procedură este criticată de toate Bisericile creştine. Pe lângă faptul că determină avorturi, fertilizarea in vitro determină și riscuri pentru sănătatea copilului şi a mamei. Dacă există o problemă de infertilitate, sunt permise tratamentele pentru fertilitate, dar NU fertilizarea in vitro. De asemenea, soţul şi soţia trebuie să se şi roage pentru ca femeia să rămână însărcinată. Dacă, după mult timp de tratamente pentru fertilitate unite cu rugăciuni stăruitoare şi încrezătoare, tot nu obţin vreun rezultat, atunci înseamnă că e posibil că aceasta este voinţa lui Dumnezeu sau, poate că este o consecinţă ale unor acţiuni greşite ale lor (avort, contraceptive, etc). Dacă nu pot concepe copii, soţul şi soţia ar putea să adopte copii dacă vor. 
Iată şi un articol intitulat „Ce se ascunde despre fertilizarea in vitro”: 
http://stiripentruviata.ro/ce-se-ascunde-despre-fertilizarea-vitro/

2. Site-uri, adrese şi telefoane ale unor asociaţii pentru viaţă care oferă ajutor material, consiliere şi soluţii alternative la avort
Există soluţii alternative la avort, propuse de asociaţii pentru apărarea vieţii, în decursul consilierii pre-avort (înainte de avort).
Iată unele dintre soluţiile alternative la avort oferite de asociaţiile pentru apărarea vieţii:
- Ajutor material atât înainte, cât şi după naştere;
- Centre maternale unde sunt primite femeile, tinerele şi adolescentele însărcinate. Ele pot ramâne în aceste centre maternale cu masa şi cazarea gratuite, până la un anumit timp după naştere, iar apoi sunt ajutate material pentru a-şi putea creşte mai uşor copilul;
- Asistenţă maternală a copilului (încredinţarea lui pentru un timp unei familii care vrea să ia un copil în îngrijire). Aceasta înseamnă că mama reală are dreptul legal să-şi ia copilul înapoi oricând doreşte acest lucru (când se simte în stare să-l crească) ;
- Încredinţarea copilului spre adopţie unor familii care nu pot avea copii sau care au, dar vor să şi adopte. Decât să-l ucidă prin avort, este clar că e preferabil ca mama să-l nască pe copil şi să-l aşeze în braţele unor părinţi adoptivi, care îl vor îngriji cu dragoste. Adopţiile, după cum se ştie, se fac pe cale legală. Mama poate să-şi viziteze copilul oricând, dacă doreşte. În fiecare an, peste 50.000 de femei din America fac aceată alegere. Iată ce spunea o femeie: „Datorită faptului că nu am putut să-i ofer minimul necesar, cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată a fost să-i găsesc fiicei mele o familie adoptivă care să o iubească şi să o crească. În prezent îşi iubeşte familia adoptivă şi mă iubeşte şi pe mine. Fără să renunţ la ea, i-am oferit mult mai mult.”
- Şi alte soluţii.
IATĂ CÂTEVA DINTRE ASOCIAŢIILE PENTRU VIAŢĂ ŞI CÂŢIVA DINTRE PREOŢII CARE OFEĂ AJUTOR:
a) PENTRU AJUTOR MATERIAL ŞI CONSILIERE SPIRITUALĂ, PREOTUL DAN DAMASCHIN VĂ RĂSPUNDE LA NR. DE TEL. 0744.798.610 SAU LA URMĂTOAREA ADRESĂ DE E-MAIL
pr.dandamaschin@yahoo.com
ASOCIAŢIA GLASUL VIEŢII, ÎNFIINŢATĂ DE PREOTUL DAN DAMASCHIN DE LA BISERICA ORTODOXĂ „NAŞTEREA DOMNULUI”, AFLATĂ ÎN CURTEA MATERNITĂŢII „CUZA VODĂ” DIN IAŞI, OFERĂ FEMEILOR ÎNSĂRCINATE AFLATE ÎN SITUAŢII DIFICILE AJUTOR MATERIAL ŞI CONSILIERE SPIRITUALĂ.
Îl puteţi găsi şi pe facebook pe Părintele Dan Damaschin:
Părintele Damaschin conduce Asociaţia Glasul Vieţii şi a construit un bloc pentru găzduirea fetelor şi femeilor însărcinate. Iată şi un reportaj despre Părintele Dan Damaschin, intitulat "Fir direct cu Dumnezeu", care a fost transmis la emisiunea “În premieră cu Carman Avram”:
Colaborează cu Părintele Dan Damaschin şi doamna psiholog Irina Andone Tudosa, care răspunde la nr. de telefon 0757 13 03 83
O puteţi găsi şi pe facebook: https://www.facebook.com/iris.glasulvietii
c) Asociaţia “Iubim toţi oamenii” condusă de domnul Cutov Cristian-Ionut anunţă că oferă minim 350 lei lunar până la un timp după naştere oricarui caz nou care renunţă la avort. Îl puteţi contacta pe pentru detalii pe Facebook / messenger la Cutov Cristian-Ionut în privat
sau pe telefon cu mesajul "AVORT" la nr. 0768.389.591. Vă va contacta imediat ce este disponibil. Tot ajutorul va fi acordat în mod confidenţial.
d) Asociaţia de caritate „Primul Pas”, Iaşi;
Serviciile asociaţiei sunt oferite de către specialişti în domeniu: asistenţi sociali, medici, psihologi. Asociaţia „Primul Pas” oferă gratuit următoarele servicii:
- Teste de sarcină;
- Trimiteri pentru consultaţii ginecologice şi ecografii gratuite;
- Consiliere pre-avort şi post-avort, direct sau prin e-mail;
- Informare cu privire la implicaţiile şi alternativele unui avort;
- Oferire de ajutor material de urgenţă, atât înainte, cât şi după naştere;
- Găzduire;
- Grup de suport pentru mămici;
- Informare despre alte servicii de îngrijire.

e) Centrul de formare şi consiliere «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil» din Iaşi, CONDUS DE MAICI CU PREGĂTIRE ŞI EXPERIENŢĂ PSIHOLOGICĂ (MAICA SOFRONIA ŞI MAICA RAFAELA CARE AU FOST PREZENTATE ŞI LA EMISIUNI TV). Siteul Centrului: www.sfintiiarhangheli.ro/
Email: sfarhangheli@gmail.com sau www.sfintiiarhangheli.ro/contact
Telefoane: 0751.214.017 sau 0232.215.157 Adresa: Strada Talpalari nr. 12, Iaşi, cod 700 127, Iaşi

f) Preotul ortodox Tănase Nicolae, a înfiinţat Asociaţia Pro Vita Pentru Născuţi şi Nenăscuţi şi a construit mai multe aşezăminte unde primeşte copii spre creştere, în satele Valea Plopului şi Valea Screzii, comuna Poseşti, judeţul Prahova.
Adresa : Asociatia Pro Vita pentru nascuti si nenascuti, Str. N. Iorga nr. 72
Vălenii de Munte Jud. Prahova
Adresa Taberei: Asociatia Pro Vita, Sat Valea Screzii, com. Posesti, jud Prahova, Romania
Telefoane: 0746014605 sau 0744376544 sau 0741989024 sau 0745223663 sau 0745068000
Adrese de e-mail :
asociatiaprovita@gmail.com
preotnicolaetanase@gmail.com
Site-ul asociaţiei: 
http://www.asociatiaprovita.org/
Toate serviciile Asociaţiei sunt gratuite. În creşterea copiilor este ajutat şi de oamenii din sat. Multe femei care au renunţat la avort şi au născut copiii, i-au încredinţat părintelui Tănase Nicolae pentru un timp sau definitiv.
Iată un link cu prezentarea Asociaţiei şi fotografii de acolo :
http://www.crestinortodox.ro/Valea_Plopului___asezamant_al_iubirii_crestine-22-21847.html

g) Site-ul Asociaţiei Pro Vita Bucureşti
http://www.provitabucuresti.ro/
tel: 0728.673.673 fax: 031/815.27.80
e-mail: provitabucuresti@yahoo.com
h) Asociaţia Darul Vieţii www.darulvietii.ro/
TELEFON: 0800-410011 – Linie telefonică gratuită pentru femei / fete însărcinate.

i) Centrul de consiliere 
și sprijin „Sfânta Alexandra Împărăteasa”, Str. Virgiliu, nr. 81, Bucureşti
Tel. 0748.885.055 e-mail: consiliere@centrulalexandra.ro
Facebook:

j) SITE-UL ADEVARUL DESPRE AVORT. FOARTE INTERESANT. CONŢINE MĂRTURII, SFATURI, ARTICOLE ŞI FILME DOCUMENTARE PENTRU VIAŢĂ FOARTE INTERESANTE

Pe un afiş era reprezentat un copil în uterul unei femei care se pregătea pentru avort. Lângă acel copil din uter scria simbolic, ca şi cum ar spune el: „Vă rog, vă implor, nu-mi faceţi aceasta! Sunt alte soluţii! Doctore, spune-i mamei să mă nască!”
Chiar dacă a avut relaţii sexuale înainte de căsătoria creştină (relaţii sexuale pre – maritale) sau în afara căsătoriei creştine (relaţii sexuale extra – maritale), nu trebuie să-şi ucidă copilul, ci trebuie să-l nască şi, dacă nu-l poate creşte, să aleagă una sau mai multe dintre soluţiile alternative descrise mai sus. Dacă îl poate creşte ea însăşi, nu trebuie să se teamă că se va căsători greu din cauză că are copil, căci sunt atâţia bărbaţi care iau în căsătorie femei cu copii, fie că au şi ei copii, fie că nu au. Sau poate că se va căsători cu tatăl copilului.
O altă opţiune este să-l dea spre adopţie. Dacă va apela la asociaţiile de mai sus sau la alte asociaţii pentru viaţă în alte oraşe, va primi ajutor material şi, dacă va dori, va putea locui la un centru maternal până la un timp după naştere şi apoi va putea lăsa copilul la o familie care acordă asistenţă maternală pentru un timp şi îl poate lua înapoi când doreşte.
Dacă mama este elevă sau studentă poate să meargă la şcoală şi cât timp este însărcinată şi după ce naşte.
După cum am văzut, cel mult după câteva luni de la concepţie, mama aproape întotdeauna trece de la împotrivire la acceptare şi de la acceptare la iubire. Acest lucru este valabil şi pentru părinţii tinerei mame necăsătorite: chiar dacă, poate, la început unii dintre ei se împotrivesc naşterii copilului, cel mult după câteva luni de la concepţie se obişnuiesc cu gândul că fiica lor va naşte copilul. Şi, oricum, fata nu trebuie să asculte de părinţi dacă aceştia ar îndemna-o la avort sau la oricare alt lucru rău.

3. Consecinţe fizice şi emoţionale ale avortului
Pe lângă faptul că este uciderea unui copil fără apărare, avortul are şi numeroase consecinţe asupra sănătăţii şi uneori asupra vieţii femeii, chiar dacă este făcut de medic, cu aparatură medicală, oricât ar fi aceasta de sterilă. După un avort, cele mai multe femei se confruntă cu una sau mai multe dintre următoarele consecinţe (unele dintre aceste consecinţe sunt imediate, iar altele pot apărea şi după câţiva ani):
a) Consecinţe fizice
- Hemoragii - complicaţii hemoragice - de multe ori atât de greu de stăpânit, încât necesită extirparea chirurgicală a uterului şi permanentizarea unei infirmităţi serioase pentru femeie; Infecţii ale aparatului genital feminin, cu reducerea până la dispariţie a capacităţii de procreare; Infecţii pelviene acute şi cronice; Perforaţii uterine însoţite uneori şi de lezarea organelor din vecinătate: vezică, rect, intestin subţire, peritoneu . De cele mai multe ori, consecinţele sunt catastrofale, chiar dacă nu sunt constatate de la început. Perforaţiile mici, neobservate, evoluează lent şi pot produce infecţii grave, cangrenă uterină;
Sterilitate;
Complicaţii particulare legate de diverse manevre; Accidente neurologice datorate diverselor embolii; Tetanus post-avort (încă prezent, în ciuda profilaxiei); Dureri abdominale acute şi prelungite (mai ales după dispariţia anesteziei), ameţeli, dureri de cap; Răni cervicale (tăierea sau ruperea colului uterin de către instrumentele folosite pentru avort); Răni cicatriciale permanente ale mucoasei uterine; Inflamarea trompelor uterine; Infecţii datorate rămânerii în uter a unor resturi ale fătului sau ale placentei; Sinechii uterine; Conflicte serologice Rh; Infectarea cu virus hepatic datorită transfuziei din cauza hemoragiei după avort; Cancer la sân. O legătură între cancerul de sân şi avort a fost precizată de medici încă din anul 1957. Pornindu-se de la faptul că hormonii produşi în timpul sarcinii au un efect protector, s-a ajuns la concluzia că avortul induce o schimbare hormonală bruscă. Efectul acestei violenţe afecteză celulele sânului, schimbare care, până la urmă, provoacă apariţia cancerului. Un studiu publicat în 1994 în „Jurnalul Institutului Naţional de Cercetare a Cancerului” constata: „Riscul cancerului de sân pentru femeile care au făcut un avort este cu 50% mai mare decât în cazul altor femei”.
- Creşterea incidenţei hipertensiunii. Un studiu efectuat în California (S.U.A.) a arătat că „în comparaţie cu femeile care au născut, femeile care au avut un avort au un risc mai mare, din punct de vedere statistic, de deces cerebro – vascular. Aceasta este o dovadă că avortul provocat creşte incidenţa de hipertensiune la femei.” („A Record Linkage Study of 173, 279 Low Income American Women”, în „Clinical Medicine & Health Research”, 25 aprilie 2001).
- Creşterea frecvenţei avorturilor spontane; Creşterea frecvenţei sarcinilor extrauterine; Naşteri premature, naşteri de copii morţi; Dereglări menstruale; Atac de cord şi convulsii datorită reacţiei alergice faţă de anestezie; Embolismul lichidului amniotic: este o boală catastrofală şi înseamnă o infectare a sângelui femeii cu lichid amniotic din conţinutul placentei sau cu fragmente din ţesuturile fătului. Asemenea cazuri sunt deseori mortale; Febră ridicată, blocaj renal , convulsii, şoc septic , comă;
- Moarte. Nimeni nu va şti exact numărul femeilor care mor din cauza avortului. Motivul tăcerii este „reputaţia”, atât a medicului, cât şi a familiei în care are loc decesul. În general, drept cauză a decesului nu se trece cea reală, adică avortul, ci complicaţiile care rezultă din avort, de exemplu hemoragie, hepatită, etc. Se consideră că numărul real al deceselor provenite din avort este cel puţin de zece ori mai mare decât cel indicat oficial de statistici. În publicaţia „The Scotsman”, la 9 martie 1970, s-au scris următoarele cuvinte: „Putem să considerăm că avortul legal este cauza principală a morţii femeilor tinere” (şi nu numai a celor tinere – n. n.)
Există o corespondenţă aproape matematică între rata avorturilor şi rata mortalităţii materne. România a fost mai mulţi ani pe primul loc în Europa la rata avorturilor (şi în primii ani de după 1989 chiar pe primul loc în lume) şi a ajuns pe locul doi în Europa la rata mortalităţii materne. Se poate muri şi de la primul avort, chiar dacă e făcut de medic cu aparate oricât de sterile.
De asemenea, vaccinurile avortive şi pilula avortivă RU486, prezintă consecinţe fizice foarte grave. Două exemple:
- Injecţia intrauterină a diverselor lichide în scop avortiv (încă extrem de frecventă) are risc foarte mare de apariţie a aşa-numitului avort toxico-septic cu evoluţie rapidă şi violentă şi cu sfârşit în general mortal;
- Ingestia diverselor substanţe avortive afectează în special ficatul şi rinichii, iar doza avortivă este foarte apropiată de cea mortală.
În ceea ce priveşte sterilitatea femeilor în urma avortului, un material apărut în 20 noiembrie 1997 în „Evenimentul Zilei” începea cu titlul „Alarmă de gradul zero”, arătând că fertilitatea româncelor cunoaşte o scădere evidentă. Avortul determină consecinţe grave, iar statisticile evidenţiază că „morbiditatea cauzată de complicaţiile avortului a devenit semnificativă” (Dr. Bartoş Daniela, „Sănătatea femeii şi a copilului şi protecţia familiei în viziunea Ministerului Sănătăţii şi Familiei din România” în Congresul Internaţional „Familia şi viaţa la începutul unui nou mileniu creştin”, Bucureşti, 2002).
b) Consecinţe emoţionale (sindromul post – avort care poate apărea imediat sau la câţiva ani după avort şi care constă în emoţii negative)
- Sentimente de vinovăţie, mânie, teamă;
- Tristeţe, mâhnire, depresie;
- Plâns frecvent;
- Tulburări ale somnului (insomnii, coşmaruri) ;
- Teama de sarcini viitoare;
- Pierderea respectului de sine;
- Dificultăţi de relaţionare cu ceilalţi;
- Comportament agresiv faţă de sine însăşi, faţă de tatăl copilului şi faţă de cei implicaţi în avort;
- Incapacitatea / diminuarea implicării în activitatea sexuală;
- Abuz de alcool, consum de droguri;
-Gândul de suicid:  diavolii, în viclenia lor, după ce îi dau femeii gândul avortului, dacă ea face avort, încearcă apoi să o împingă la deznădejde şi chiar la sinucidere. Nu trebuie să facă aşa ceva în niciun caz!  Cât e încă în viaţa de aici de pe pământ, dacă face bine Taina Pocăinţei, oricine primeşte iertare de orice păcat, deci şi de avort. Prin Taina Pocăinţei făcută bine se iartă păcatul avortului şi cine a făcut avort, dacă își curăță sufletul prin Taina Pocăinței nu va ajunge în focul veșnic al iadului, totuşi rămân urmările avortului în viaţa de aici de pe pământ (consecinţe fizice, consecințe psiho-emoţionale, precum şi alte necazuri). 

Mărturii despre consecinţele fizice și psiho - emoţionale în urma avortului (din revista pentru elevi „Schreibenkleister”, Bad Neustadt / Baurische, Rhon, Germania) :
„Toţi cei care m-au sfătuit să fac avortul în urmă cu doi ani – doctorul, consilierul, părinţii, prietenii, prietenele şi soţul meu – m-au asigurat că aşa e cel mai bine pentru mine şi pentru copilul meu! Acum copilul meu este mort iar eu sunt disperată! Nu mai pot să dorm noaptea, nu mai pot să râd. Nimeni nu mă înţelege! Vă rog, spuneţi tuturor oamenilor cât de groaznic este un avort! Dureri cumplite îmi chinuie trupul şi sufletul. De ce nu mi-a spus nimeni ce va urma?” (Jutta)
„Mi-am avortat copilul. Astăzi nu aş mai lua o asemenea hotărâre, indiferent ce ar spune cei din jur. Trăiesc cu o frică în mine de care nu mai pot scăpa. Am coşmaruri în care îmi apare o fetiţă care fuge spre mine cu braţele întinse şi întreabă mereu: «De ce mămico? De ce?» Apoi mă trezesc udă de transpiraţie. Acest vis şi privirea fetiţei mă urmăresc continuu de când am avut acea intervenţie._Relatez acest lucru pentru folosul tuturor femeilor şi tinerelor fete care se află în aceeaşi situaţie. Gândiţi-vă foarte bine ce faceţi, pentru că vă vor chinui visele şi vă vor urmări privirile copiilor avortaţi. Veţi simţi o singurătate copleşitoare, durere şi jale, când veţi vedea o mamă cu copilul ei. Voi veţi suporta consecinţele acestei intervenţii, nu partenerul vostru. El nu vă poate lua teama, regretul sau însingurarea. De aceea gândiţi-vă bine înainte de a alege avortul şi nu permiteţi nimănui să vă constrângă, pentru că viaţa voastră va fi distrusă. Există numeroase organizaţii care vă pot ajuta. Nu faceţi aceeaşi greşeală ca şi mine!” (Judith)

Avortul nu înlătură neliniştea, angoasa femeii în dificultate, ci i-o sporeşte şi i-o prelungeşte. Sunt două forme de angoasă: una pe termen scurt care durează până la avort, alta pe termen lung, care începe la avort sau după avort. Toate greutăţile şi durerile maternităţii se uită, dar angoasa provocată de avort durează la multe femei chiar şi toată viaţa. Dacă şi tatăl a fost de acord cu avortul, pot apărea şi la el consecinţe emoţionale, precum şi la alte persoane. Cei care au participat la avort, cum ar fi unii medici, asistente medicale, rude sau prieteni care au contribuit la avort, au îndemnat la avort sau au fost de acord cu avortul, pot fi afectaţi de consecinţe emoţionale. De aceea consilierea post-avort se adresează într-o anumită măsură şi bărbaţilor. Doctorul Mina Minovici, care a fost profesor de medicină legală la Facultatea de Medicină şi directorul Institutului Medico-Legal din Bucureşti, în „Tratat complet de medicină legală” arată la rândul său urmările dezastruoase ale avortului.

Taina Pocăinței nu trebuie amânată, pentru că nimeni nu ştie clipa decesului.

Înainte de a începe Taina Pocăinţei trebuie să-i iertăm din inimă pe cei cu care ne-am certat: să nu ţinem ură pe ei şi, în măsura posibilului, să încercăm să ne împăcăm cu ei, în mod personal (cel mai bine) sau dând un telefon pentru împăcare (a doua opţiune) sau scriind o scrisoare sau mesaj pentru împăcare (ultima opţiune). Trebuie să ne smerim și să încercăm să ne împăcăm. Dacă ei nu vor împăcarea nu mai este problema noastră, noi măcar ne-am făcut datoria de a încerca să ne împăcăm cu ei. Sau, dacă ne vine greu chiar să încercăm să ne împăcăm, măcar să arătăm bunăvoință față de acele persoane prin gesturi sau cuvinte, prin care să le dăm de înțeles că nu ținem supărare. În cazul în care nu întâlnim persoana cu care suntem certaţi şi nici nu avem vreo altă modalitate de a o contacta, nu trebuie să amânăm Taina Pocăinţei, ci trebuie să iertăm din inimă persoana, mergem la Taina Pocăinţei şi, cu prima ocazie în care vom întâlni persoana, vom încerca să ne împăcăm. În cazul în care persoana a decedat fără să ne împăcăm, să iertăm din inimă acea persoană.

Dar Taina Pocăinței se face numai personal, între Dumnezeu, preot și credinciosul penitent, nicidecum prin telefon, internet sau alte mijloace de comunicare, din două motive: atât pentru validitatea Tainei, cât și pentru garantarea cu strictețe a secretului mărturisirii din cadrul Tainei Pocăinței. Orice episcop sau preot respectă cu foarte mare strictețe secretul Spovedaniei, nu spune nimănui nimic. În decursul istoriei au fost și preoți uciși, dar n-au spus nimănui nimic din ce au auzit în cadrul Spovedaniei.


Pentru a face bine Taina Pocăinţei, trebuie să îndeplinim următoarele cinci condiţii (care sunt aceleaşi atât la catolici, cât şi la ortodocşi):

1) Cercetarea cugetului: se începe cu o rugăciune la Duhul Sfânt, prin care cerem luminarea minţii ca să facem bine cercetarea cugetului și întreaga Taină a Pocăinţei. Trebuie să ne gândim ce păcate avem (de la ultima spovadă sau din copilărie, după caz) şi de câte ori pe fiecare - măcar numărul aproximativ al fiecărui păcat dacă nu ne amintim numărul exact. Pentru cercetarea cugetului e cel mai bine să folosim întrebările dintr-un chestionar sau dintr-un Îndreptar pentru spovadă (Îndreptar pentru spovedanie - se găseşte, de regulă, la orice biserică şi îl puteţi căuta şi pe internet). Ca să nu uităm din păcate la spovadă, este bine să facem o listă cu păcatele, iar după ce ieşim de la Taina Pocăinţei, să ardem această listă sau să o distrugem cât mai repede cu putinţă, ca să nu fie citită de altcineva.

2) Căinţa: trezirea căinţei în suflet pentru toate păcatele pe care le avem. Căinţa este o durere a sufletului şi o detestare a păcatului săvârşit (a păcatelor săvârşite), unită cu hotărârea de a nu mai păcătui pe viitor. Căinţa nu înseamnă să ne pară rău numai pentru că prin păcat am pierdut sănătatea, averea sau onoarea (lucruri trecătoare), ci căinţa trebuie să fie suprafirească, adică să ne căim pentru că prin păcat ne-am pus în situaţia de a pierde Împărăţia lui Dumnezeu şi de a merita suferinţa veşnică a iadului şi l-am supărat pe Dumnezeu. În acest sens, găsim scris în Biblie, la profetul Ioel: „Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele şi întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru.” (Ioel 2,13) Dumnezeu vrea „sfâşierea inimii”, adică vrea să ne trezim căinţa în suflet pentru păcate şi să ne întoarcem la el prin Taina Pocăinţei.

3) Propunerea: Propunerea este hotărârea sinceră şi fermă, voinţa tare de a ne îndrepta viaţa, de a nu mai face niciun păcat şi de a fugi şi de orice ocazie care ar putea să ne ducă la păcat. Domnul Isus Cristos spunea oamenilor cărora le ierta păcatele: „Mergi şi nu mai păcătui!” (In.8,11). 

4) Spovada sau mărturisirea sinceră a păcatelor: să spunem preotului când ne-am spovedit ultima dată (sau, după caz, cei care nu s-au spovedit niciodată să spună că nu s-au spovedit niciodată) şi, de la ultima spovadă până în prezent sau din copilărie până în prezent (după caz), să mărturisim preotului cu sinceritate toate păcatele de care ne-am amintit, nu scuzându-ne, ci acuzându-ne în mod sincer şi obiectiv de ele şi mărturisind şi numărul lor – iar dacă sunt păcate al căror număr nu ni-l amintim exact, să mărturisim măcar cu aproximaţie numărul lor. Dacă sunt păcate al căror număr nu ni-l amintim exact, trebuie să spunem: „am făcut acest păcat cam de atâtea ori pe zi, pe săptămână sau pe lună.” Trebuie să mărturisim preotului şi împrejurările care schimbă felul păcatelor (împrejurările care agravează păcatele): de exemplu, în cazul minciunii, una e o minciună inofensivă, spusă în glumă, şi cu totul altceva e o minciună prin care se face rău cuiva.
Dacă cineva uită să mărturisească un păcat sau mai multe, nu-i nimic, spovada este bună şi este suficient dacă îl (le) mărturiseşte la spovada următoare sau la spovada la care îşi aduce aminte de ele. Dar dacă de ruşine sau din alt motiv ascunde un păcat de care îşi aduce aminte, atunci face spovadă rea, adică spovadă care nu e valabilă şi face un alt păcat, că a ascuns. O spovadă rău facută se repară mărturisind preotului care este păcatul pe care l-am ascuns (sau care sunt păcatele pe care le-am ascuns – dacă sunt mai multe), mărturisind că am ascuns acel păcat (sau acele păcate – dacă sunt mai multe), mărturisind la câte spovezi am ascuns acel păcat (acele păcate) şi mărturisind din nou păcatele mărturisite la acele spovezi rău făcute. Spovada este între penitent, preot și Dumnezeu, iar Dumnezeu știe totul, pe el nu-l putem minți, deci penitentul să nu ascundă vreun păcat de care își aduce aminte, pentru că, dacă ascunde, nu are niciun folos din spovadă, face o spovadă rea și face încă un păcat că a ascuns, iar spovada rea trebuie reparată, așa cum am explicat.  De asemenea, se poate face spovadă generală (la care să mărturisim toate păcatele de care ne aducem aminte din tot timpul vieţii, de când eram copii şi până la momentul actual şi numărul lor, iar dacă sunt păcate al căror număr nu ni-l amintim exact, să mărturisim măcar cu aproximaţie numărul lor, precum şi împrejurările care schimbă felul lor / care le agravează) şi, dacă au existat şi păcate ascunse şi, deci, spovezi rele, trebuie precizat preotului care este păcatul pe care l-am ascuns (sau care sunt păcatele pe care le-am ascuns – dacă sunt mai multe), spunând că am ascuns acel păcat (sau acele păcate), spunând la câte spovezi am ascuns acel păcat (acele păcate) şi mărturisind din nou păcatele mărturisite la acele spovezi rău făcute.

5) Îndeplinirea pocăinţei (se mai numeşte canon) dată de preot: de regulă un număr de rugăciuni sau altceva, ce decide preotul. După mărturisire preotul dă dezlegarea de păcate adică iertarea de păcate şi stabileşte canonul.

 Când se merge la Taina Pocăinţei, trebuie îndeplinite toate aceste condiţii de mai sus pentru a face bine Taina Pocăinței. Cine ştie că nu a făcut bine Taina Pocăinţei, adică a ascuns vreun păcat de care și-a adus aminte, trebuie să repare Taina Pocăinţei, aşa cum am explicat mai sus.


      O carte despre Taina Pocăinţei (Taina Spovedaniei). Poate fi citită în întregime direct pe internet, accesând linkul următor 
http://www.profamilia.ro/sacramente.asp?tainaspovedaniei 

Pe plan psihologic, pentru cele care au făcut deja avort, există și consilierea post-avort (după avort) care se poate face la multe dintre asociaţiile pentru viaţă. Consilierea post-avort poate doar să uşureze sau să cicatrizeze rănile emoţionale, dar acest lucru se poate face pe termen lung, în ani de zile, sau de multe ori pe parcursul întregii vieţi şi numai cu ajutorul harului Domnului Cristos. Vindecarea după avort nu este una obişnuită. Rănile pe care le lasă avortul în trupul şi sufletul femeilor sunt adânci şi dureroase. Cel mult putem vorbi despre una din modalităţile prin care acestea se pot „cicatriza”. 
Și încă o precizare foarte importantă: consilierea post-avort este numai un ajutor suplimentar pe plan psihologic, dar iertarea păcatelor nu se obține prin consilierea post-avort, ci iertarea păcatelor se obține numai prin Taina Pocăinţei făcută bine, iar Taina Pocăinței nu trebuie confundată cu psihoterapia. 

În afară de femeia care face avort, vinovaţi de păcatul avortului pot fi şi soţul sau partenerul femeii, dacă o îndeamnă la avort, dacă o ajută la avort sau dacă nu îi oferă sprijin să păstreze copilul. De asemenea, vinovat este şi medicul, asistentele medicale care participă la avort, precum şi toţi cei care sprijină avortul într-un fel sau altul sau cei care participă la avort. Conform legislaţiei europene, medicii şi asistentele au dreptul să refuze participarea la avort, adică au dreptul la obiecţia de conştiinţă şi mulţi medici şi asistente refuză să participe la avort. Dar chiar dacă nu ar avea acest drept prin lege, tot ar avea datoria morală în faţa lui Dumnezeu să nu participe la avort. De asemenea dreptul la obiecţia de conştiinţă îl au şi farmaciştii, pentru a refuza vânzarea de produse avortive şi / sau contraceptive.

4. Consecinţe ale avortului în familie şi societate
a) Consecinţe în familie
Evident, datorită consecinţelor care apar la părinţi, apar şi dereglări ale relaţiilor dintre membrii familiei. „Răceala” emoţională, dezamăgirile şi alte stări emoţionale cauzate de avort sunt simţite şi de copiii născuţi.
b) Consecinţe în societate
Datorită, în primul rând, legalizării avortului, populaţia ţării noastre este în scădere şi este supusă unui proces de îmbătrânire. Dacă acest fenomen nu va fi stopat, va avea consecinţe grave pentru viitorul acestei ţări.

5. Ce se vede când un avort este filmat prin intermediul ecografului
În documentarul intitulat „Strigătul mut” se prezintă un avort filmat prin intermediul ecografului. În acest documentar se observă cum copilul nu vrea să moară, se agită, se fereşte de instrumentele pentru avort. Frecvenţa bătăilor inimii sale creşte foarte mult. Când constată că nu mai are unde să se ferească, deschide gura larg, ca într-un strigăt mut. Apoi este tăiat în bucăţi şi extras din uter bucată cu bucată. Spre sfârşitul documentarului se pot vedea femei care plâng amar deoarece regretă că au ucis copilul şi pe deasupra au rămas şi cu diferite sechele fizice şi emoţionale în urma avortului. Documentarul a fost realizat de doctorul ginecolog american Bernard Nathanson. Acest doctor fusese directorul celei mai mari clinici de avorturi din S.U.A. şi unul din fondatorii organizaţiei pentru legalizarea avortului, numită N.A.R.A.L. După ce şi-a făcut un proces de conştiinţă, doctorul Nathanson şi-a făcut „mea culpa”, a încetat să mai facă avorturi şi a realizat acest documentar pentru conştientizarea oamenilor în privinţa avortului. Un tânăr medic, care a contribuit la realizarea filmării avortului la ecograf, a fost atât de mişcat de ceea ce a văzut pe ecran în timpul avortului, încât a ieşit pentru câteva clipe din sală, s-a reîntors apoi pentru a termina filmarea, dar niciodată nu a mai făcut vreun avort. La această filmare a asistat şi o feministă care la început era de acord cu avortul (deşi feministele au mai multe motive să fie împotriva avortului, cum vom arăta în paragraful 7), dar a fost atât de mişcată de ceea ce a văzut, încât niciodată nu a mai fost de acord cu avortul.
Multe femei care vizionează acest documentar spun că nu vor face avort niciodată, iar cele care au făcut avort şi vizionează documentarul spun că nu vor mai face nici un avort.
Toţi cei care văd acest documentar se declară împotriva avortului şi în favoarea vieţii.
DOCUMENTARUL STRIGĂTUL MUT, SUBTITRAT ÎN ROMÂNĂ, POATE FI VIZIONAT
PE SITE-UL URMĂTOR:
http://www.adevaruldespreavort.ro/ce-spune-stiinta-medicina/37-strigatul-mut-the-silent-scream
SAU PE SITE-UL DEDICAT DOCUMENTARULUI:
http://www.strigatulmut.ro/

La fel ca şi ginecologul Bernard Nathanson, şi ginecologul sârb Stoian Adaşevici şi mulţi alţii din diferite părţi ale lumii (şi din România) au renunţat să mai facă vreun avort. Există exemple care arată că medicii obstetricieni au avut de suferit de pe urma avorturilor pe care le-au efectuat. La nivel mondial, a fost constituită Societatea Centurionilor, organizaţie internaţională ce include medici care au practicat avortul. Foarte mulţi dintre aceştia, după perioada de recuperare au început să militeze pentru apărarea vieţii.

Filmul "Unplanned", adică "Neplanificat" sau "Neașteptat", subtitrat în română. Film bazat pe cazul real al cunoscutei activiste americane pro-viață, Abby Johnson. Fostă șefă a unui centru de avorturi din SUA, după ce a văzut un avort la ecograf, Abby Johnson a demisionat de la centrul de avorturi, a devenit activistă pentru viață într-o organizație pro-viață, a colaborat cu numeroase organizații pentru viață și a dezvăluit minciunile și tacticile celor care fac parte din industria avorturilor. A vorbit și la numeroase marșuri pentru viață din SUA.
Cei care au făcut filmul au avut de luptat pentru a-l face, deoarece cei de la organizația pro-avort "Planned Parenthood" au încercat să pună multe piedici acestui film.
Puteți viziona filmul subtitrat în română, accesând linkul următor

6. Ce înseamnă depenalizarea, legalizarea şi deculpabilizarea avortului
Avortul este expresia cea mai evidentă a prăbuşirii morale a unui popor, întrucât este un act de agresiune îndreptat împotriva fiinţelor umane celor mai lipsite de apărare. L-au practicat popoarele păgâne, dar nu în măsura în care îl practică popoarele moderne. La popoarele moderne avortul a ajuns un fenomen de masă. În plus, mai este o deosebire: în trecut, avortul, chiar când era practicat, nu era justificat, nu era legalizat, nu era considerat drept un progres al omenirii, ci era considerat ceea ce este în realitate: ucidere, delict, păcat, regres moral. În timpurile noastre, mai exact după cel de-al doilea război mondial, asistăm la un eveniment nemaiîntâlnit în istorie: avortul este justificat, aprobat, legalizarea lui fiind considerată drept un progres al omenirii, unul dintre drepturile umane dobândite prin luptă, iar răul moral este negat. Omul nu numai că nu recunoaşte răul pe care îl face, dar hotărăşte el, cu de la sine putere, ce este bine şi ce este rău; mai exact, el hotărăşte că este bine ceea ce în realitate este rău.
Există următoarele faze:
Mai intâi depenalizarea. Aceasta înseamnă că avortul se sustrage sancţiunii penale. Dar a nu aplica o pedeapsă unui fapt pentru care nu se prevede o pedeapsă nu înseamnă că acel fapt este permis.
După depenalizare urmează a doua fază: legalizarea, adică declararea prin lege că avortul nu e sancţionat, nu se aplică pedeapsă, cu alte cuvinte e autorizat în anumite condiţii stabilite de lege, făcând din el un drept legat de libertăţile individuale.
Practic urmează o a treia fază: deculpabilizarea avortului, adică generalizarea în opinia publică a mentalităţii că de fapt cine comite avortul nu este vinovat. În acest caz nu se mai înţelege pentru ce legea mai prevede nişte condiţii prin care eventual este limitat. În mod deliberat, pentru cuvântul avort, s-au creat şi s-au pus în circulaţie diferite expresii eufemistice care să înlăture orice nuanţă de culpabilitate: “contracepţie post-ovariană”, “reluarea menstruaţiei”, “extracţie menstruală”, “întrerupere de sarcină”, “contracepţie retroactivă”, etc. Iar pentru a abate atenţia că e vorba de o fiinţă umană care este ucisă, s-au lansat expresii ca: “produs al concepţiei”, “ţesut fetal”, masă de protoplasmă”, “unitate feto-placentară” şi altele. George Orwel a vorbit foarte bine despre distorsionarea limbajului prin folosirea de cuvinte care să exprime tocmai opusul realităţii, ducând la suprimarea conceptelor pe care le exprimă în conştiinţa poporului.
7. Legalizarea avortului e un regres enorm şi o degradare a demnităţii femeii
Legalizarea avortului nu e în nici un caz un pas înainte în emanciparea femeii, dimpotrivă, e un regres enorm şi o degradare a demnităţii femeii. Împreună cu copiii nenăscuţi, victime ale avortului sunt femeile rănite în trupul şi sufletul lor. Marii beneficiari de pe urma avortului sunt bărbaţii imorali. Sunt beneficii economice care se scot din vărsarea sângelui acestor copii. Aşa cum arată şi doctorul Bernard Nathanson în documentarul „Strigătul mut”, în lume s-a format o întreagă industrie legală sau ilegală a avortului, cu o vastă reţea de dispensare, organizată în mare parte de mafie şi de alte organizaţii criminale internaţionale. Multe femei devin complice ale bărbaţilor imorali, fără să-şi dea seama că aceştia le instrumentalizează, le exploatează şi nu intenţionează câtuşi de puţin emanciparea lor. În general bărbaţii imorali, într-o manieră foarte abilă şi înşelătoare, trâmbiţează nişte pretinse „drepturi ale femeii”, urmărind în realitate o mai crâncenă dominare a acesteia.
Prin propaganda în favoarea avortului, bărbaţii imorali:
- Creează condiţii care le permit să dispună de orice femeie după bunul plac; Dr. Laure Brisbois face următoarea remarcă referitoare la legalizarea avortului în Franţa: „O lege în favoarea avortului îi avantajează pe iresponsabilii sexuali, deoarece 55% din femeile care au avortat sunt necăsătorite şi 14% concubine, în total 69%”.
- Se sustrag chiar de la început de la orice răspundere cu privire la copilul care ar fi putut veni pe lume;
- Se scutesc de promovarea iniţiativelor capabile să îmbunătăţească situaţia femeii în societate;
- Fac ca femeile să devină simple obiecte la dispoziţia lor.
Experienţa arată că legalizarea avortului produce un adevărat dezastru în rândul adolescentelor umilite, exploatate, înjosite, abandonate deja de la începutul vieţii lor de femeie.
Având apoi în vedere urmările nefaste ale avortului pentru sănătatea şi viaţa femeii, nu se poate vorbi în nici un caz despre emanciparea ei prin legalizarea avortului. Din păcate, aceste urmări nu constituie obiectul vreunei propagande şi, pe cât e posibil, sunt ţinute secret:
„S-a creat un fel de conspiraţie pentru a acoperi riscurile prin tăcere. Datorită reacţiilor emoţionale provocate de discuţiile asupra avortului legal, dovezile bine documentate provenind din ţări cu o mare experienţă în acest domeniu, din păcate au fost puţin luate în consideraţie de presă, atât de cea medicală, cât şi de cea specializată. Acest lucru nu poate fi justificat din punct de vedere medical, dacă urmările implică o daună pentru pacienţi. Pentru aceste motive publicăm un scurt rezumat al activităţilor desfăşurate de noi în această secţie de obstetrică şi ginecologie. Nu suntem mândri nici de numărul sarcinilor întrerupte, nici de complicaţiile descrise.” (J. A. Stallworthy, The Lancet, 4 decembrie 1971).
Cei care susţin legalizarea avorturilor consideră că aceasta este singura cale de a lupta împotriva avorturilor clandestine. Se adoptă, în subsidiar, soluţia “răului minim”. La vedere, se discută nu despre legalitatea avortului, ci despre necesitatea de a găsi legislaţia prin care să se controleze avortul clandestin, care implică mai mari costuri financiare şi pericole numeroase pentru sănătatea femeii. Din mărturiile medicilor care practică avortul se ştie că susţinătorii avortului pun în circulaţie pe piaţă multe statistici “retuşate”, urmărind amplificarea dramei avortului clandestin, în intenţia de a se face impresie şi de a se cere legalizarea avortului. Astfel, Dr. Bernard Nathanson afirmă că cifra reală a avorturilor clandestine,în Statele Unite, a fost umflată de zece ori. Mai mult, în Statele Unite susţinătorii avortului spuneau că, anual, între 5 mii şi 10 mii de femei mor din cauza avortului clandestin. Pentru anul 1972, statisticile OMS arătau 70 de decese la această categorie. În anii ’60 – ’70, a fost configurat un asemenea tablou derutant. Astăzi se ştie că, în acei ani, numărul avorturilor clandestine a fost exagerat. În Spania, când s-a propus legalizarea parţială a avortului, susţinătorii au prezentat cifra de 300.000 de avorturi clandestine, ca după aprobarea legii să se constate că în primele şase luni s-au înregistrat în toată Spania doar două sute de cazuri de avorturi. În Anglia, s-a vorbit, la începutul anilor ’60, de 100.000 sau chiar 250.000 de avorturi clandestine pe an. În realitate, cum arată investigaţiile făcute ulterior, numărul acestor cazuri a fost estimat la 25 de mii. În Franţa, în 1971, s-a discutat mult pe marginea unui milion de avorturi clandestine pe an. Instituţiile specializate (INED, de exemplu) au susţinut în mod oficial valoarea de 250.000. Ulterior, acestă cifră a coborât la 65 de mii, valoare recunoscută unanim. Există, de asemenea, statistici care arată că, datorită avorturilor făcute legal în spitalele de stat şi cabinetele private şi a consecinţelor acestra, mor mult mai multe femei. Experienţa din ţările în care s-a legalizat avortul arată că, prin legalizare, numărul avorturilor clandestine nu a scăzut.
Dar, chiar dacă am admite, fără să statuăm, faptul că legea ar avea rolul de a stăvili avorturile clandestine transferându-le în planul legalizării, de aici nu ar rezulta un caracter licit, pentru că nu legea face ca un lucru să fie permis din punct de vedere moral; eventual legea presupune moralitatea unui act dar nu îl constituie. Ba mai mult, atunci când legea aprobă o conduită moralmente nepermisă devine ea însăşi lege negativă şi corupe conceptul etic, în special într-un caz de primă valoare cum este viaţa. Să luăm ca exemplu furtul şi violenţa. Nimeni nu ar aproba un raţionament de acest gen: pentru că furtul în multe ţări înregistrează cote înalte (fraudă fiscală, furt prin efracţie, pentru obţinerea unor răscumpărări, cu sechestrare, etc.), atunci el ar trebui legalizat şi astfel furtul ar dispărea. Furtul nu ar înceta de a fi furt atunci când ar fi aprobat de lege, şi nici violenţa nu ar înceta să fie ceea ce este; dimpotrivă, ar determina dezechilibrul ordinii sociale. Uciderile adulţior şi tâlhăriile se săvârşesc întotdeauna în condiţii proaste pentru victimele lor, dar nimeni nu se gândeşte să le legalizeze pentru a putea fi săvârşite sub control medical. Având apoi în vedere urmările nefaste ale avortului pentru sănătatea şi viaţa femeii (chiar dacă avortul este făcut la medic) nu se poate vorbi în nici un caz despre emanciparea ei prin legalizarea avortului.
8. Ce declară unul dintre medicii români care au renunţat să mai facă avorturi (Dr. Mircea V. Homescu)
Dr. Mircea V. Homescu, medic primar, se pronunţă categoric împotriva avorturilor. Poziţia sa este demnă de semnalat, deoarece vine din partea unui medic care a efectuat avorturi, până când a pus conştiinţa sa faţă în faţă cu legile morale. Chiar aşa se confesează: „Semnatarul acestor opinii mărturiseşte – din capul locului – că a efectuat, în viaţa lui profesională, mii de avorturi, motiv pentru care, azi, încărcat de regrete, încearcă să-i ferească – măcar pe alţii – de această ucidere de oameni, săvârşită aparent în condiţii «legale».” (Din „Adevărul despre avort” în „Învierea”, Foaie religioasă editată de Arhiepiscopia Timişoarei, anul VIII, nr. 21 (183), sâmbătă, 1 noiembrie 1997).
Iată principalele idei dezvoltate de medicul respectiv:
a) Copilul este fiinţă umană din momentul concepţiei: „Copilul este fiinţă umană chiar din clipa concepţiei.”
b) Părinţii nu au dreptul să hotărască asupra dreptului la viaţă al copilului, ci numai Dumnezeu:
- „Se amestecă azi – cu scop justificativ – problema avortului cu drepturile omului, ale femeii sau ale cuplului parental. Este un mod fals de a pune problema. Drepturile omului nu depind de oameni, ci aparţin fiinţei umane, decurgând din însăşi originea ei.”
- „Nici măcar noi, medicii, care facem cu miile – şi milioanele – acest gest ucigaş de fiinţe umane, nu avem legitimitatea de a ne aroga asumarea avortului în cadrul profesiei. Ucigând astfel fiinţe omeneşti, nu doar că ne arogăm o autoritate construită artificial – autoritatea de a ucide – ci comitem ceva ce doar Dumnezeu poate să hotărască: viaţa sau moartea cuiva. În plus, trădăm şi jurământul lui Hippocrate pe care unele şcoli medicale din lume, dar şi de la noi, nici nu-l mai practică.”
c) Este inacceptabilă legislaţia care permite avortul până la trei luni, el nefiind admisibil la nici o etapă a dezvoltării copilului: „Cine dă oare voie legislaţiilor să susţină că omul este om doar după trei luni de viaţă intrauterină? Fiinţa umană este şi rămâne o unitate din clipa concepţiei şi până la moarte.”
d) Nici o circumstanţă nu dă dreptul cuiva să facă avort: „Nici o circumstanţă socială, medicală sau etică nu justifică avortul.”
e) Avortul este semnul decadenţei unei societăţi: „Avortul este expresia cea mai evidentă a prăbuşirii morale a societăţilor care-l acceptă şi-l practică.”
Acestea sunt convingerile la care a ajuns un specialist care spune despre sine că este „unul care a făcut avorturi dar care n-ar mai face, pentru nimic în lume.”
9. În afară de femeia care recurge la avort cine mai este vinovat de păcatul avortului?
În afară de femeia care recurge la avort, vinovaţi de păcatul avortului mai pot fi şi soţul, prietenul, părinţii, rudele sau cunoştinţele femeii, dacă o îndeamnă la avort, dacă îi dau bani pentru avort sau dacă, ştiind că ea vrea să facă avort, sunt de acord cu avortul. Aceste persoane ar trebui să facă tot posibilul ca ea să păstreze copilul ori s-o oprească prin conştientizare şi direcţionare spre consiliere la asociaţii pentru viaţă şi/sau la un preot. Vinovaţi de păcatul avortului sunt şi medicii şi personalul sanitar care contribuie la avort; ei n-ar trebui să pună în slujba morţii competenţa dobândită pentru promovarea vieţii. După cum am văzut, sunt şi medici ginecologi care refuză să facă avorturi. Sunt şi asistente medicale care refuză să asiste avorturi. Acceptând să facă avort, medicul, pe lângă faptul că îşi dă aportul la uciderea unui copil fără apărare, îşi trădează şi propriul angajament exprimat în jurământul lui Hippocrate prin aceste cuvinte: „Nu voi accepta cererea de a administra otravă cuiva, nici nu voi da sfaturi de acest fel. De asemenea, nu-mi voi da aportul ca femeile să comită avort.” Iar formularea de la Geneva a jurământului lui Hippocrate conţine următoarea expresie: „…voi respecta în mod absolut viaţa umană încă din momentul concepţiei sale…Declar aceasta liber şi în deplină cunoştinţă de cauză, făcând apel la onoarea mea!” Medicul nu trebuie să se înşele cu următorul pretext: decât să se facă avorturi clandestine, cu risc pentru viaţa femeilor, mai bine să se facă legal şi sub supraveghere medicală. Crimele naziste nu sunt mai puţin odioase pentru faptul că s-au făcut legal şi sub supraveghere medicală. Un act medical este act medical dacă el corespunde scopului său, care este acela de salva viaţa sau de a vindeca, şi nu pentru că sunt folosite instrumente, medicamente, instalaţii medicale, tehnici avansate, nici pentru faptul că cel care îl săvârşeşte are o diplomă universitară. Un trecător care face respiraţie artificială unui înecat săvârşeşte un act medical; un medic care colaborează la moarte folosind metode şi aparate avansate nu săvârşeşte un act medical. La fel, avortul nu poate fi considerat un act medical pentru faptul că este săvârşit de un medic, cu aparatură medicală, oricât ar fi aceasta de sterilă. În 1941, medicii SS de la Auschwitz, se felicitau pentru faptul că au „umanizat” exterminarea, înlocuind oxidul de carbon cu un gaz pe bază de cianură. Uciderile adulţior şi tâlhăriile se săvârşesc întotdeauna în condiţii proaste pentru victimele lor, dar nimeni nu se gândeşte să le legalizeze pentru a putea fi săvârşite sub control medical. În plus, avorturile clandestine nu dispar prin legalizarea avorturilor. Apoi, cum am văzut, avortul nu e lipsit de consecinţe fizice şi emoţionale, chiar dacă este făcut de medic, cu aparatură medicală, oricât ar fi de sterilă.
Aşa cum am arătat în alt paragraf, din mărturiile medicilor care practică avortul se ştie că susţinătorii avortului pun în circulaţie pe piaţă multe statistici „retuşate”, urmărind amplificarea dramei avortului clandestin, în intenţia de a se face impresie şi de a se cere legalizarea avortului. Dr. Bernard Nathanson afirmă că cifra reală a avorturilor clandestine, în Statele Unite, a fost umflată de zece ori. Experienţa din ţările în care s-a legalizat avortul arată că, prin legalizare, numărul avorturilor clandestine nu a scăzut. În general, numărul avorturilor clandestine este mai mare decât a celor „legale”: „Datele de care dispunem arată că, în ciuda unei creşteri sensibile a numărului avorturilor legale, în perioada 1968 – 1969, din păcate, nu s-a înregistrat nici o schimbare importantă în cazurile de avort clandestin care cer internare în spital. Faptul că legalizarea avortului nu a dus până în prezent la o diminuare a numărului de avorturi clandestine sau a cazurilor de moarte provocată de avort nu ne surprinde; dimpotrivă, confirmă experienţa făcută de numeroase ţări.” („British Medical Journal”, 30 mai 1970).
Bisericile creştine privesc medicina ca pe o formă practică de exercitare a iubirii de semeni. „Medicina apare în general ca un mijloc privilegiat de exercitare a iubirii. Dar, pe de altă parte, sunt denunţate (în sensul de criticate - n.n.) folosirile rele ale artei medicale şi actele criminale ale unor medici.” (Jean-Claude Larchet, „Teologia bolii”). Hippocrate, părintele eticii medicale, l-a definit pe cel care practică medicina „numai vindecător”, inaugurând astfel o eră nouă. Înainte de el, rolul celui care practica medicina privea fie vindecarea, fie uciderea. Astăzi unii medici îşi asumă din nou acest dublu rol. Înainte de Hippocrate, medicul nu se bucura de deplina încredere a pacientului, întrucât se afla atât în slujba vieţii, cât şi în slujba morţii. Astăzi, reluându-se acest dublu serviciu, mulţi se întreabă dacă se mai poate avea încredere în medicul obstetrician. Mâine poate că se va pune aceeaşi întrebare cu privire la medicul pediatru şi la toate celelalte categorii ale clasei medicale. În cazul avortului, relaţia medic – pacient se inversează şi îşi pierde orice valoare, pentru că la medic se prezintă de fapt doi pacienţi sănătoşi, dar unul moare (copilul) şi unul pleacă bolnav (femeia). Şi, cum vom vedea, nu este permis avortul nici în caz că s-ar prevedea naşterea unui copil bolnav sau handicapat. Geneticianul Lejeune mai spunea: „Medicul care îşi ucide proprii pacienţi nu a adus niciodată vreo contribuţie la medicină”. Medicul trebuie să respecte omul, pe toţi oamenii şi pe fiecare în parte. Acesta e un imperativ categoric, după expresia lui Kant. El nu tratează doar trupuri, ci persoane. Preţuindu-şi şi respectându-şi propriul trup, el va preţui şi va respecta trupul oricărui om. El trebuie să considere persoana umană drept scop şi nu mijloc. De aceea nu trebuie să distrugă sau să degradeze o viaţă umană, nici pentru vreun câştig material, nici cu scopul de a face experienţe medicale şi nici cu vreun alt scop. Medicul trebuie să săvârşească orice act medical cu responsabilitate, nu călăuzindu-se după criterii subiective, de ordin emoţional, în funcţie de situaţie, ci apelând la conştiinţa sa, ţinând cont de legile morale. Deoarece conştiinţa poate fi uşor victima ignoranţei şi a confuziei, ea trebuie formată şi educată cu grijă prin studierea şi însuşirea normelor deontologice.

10. Ce arată statisticile în privinţa avortului?
Analizând statisticile în privinţa avorturilor din anul 1994, observăm un record trist: pe primul loc în lume se situa România cu 172,4 avorturi la mia de femei având vârste între 15 şi 44 de ani, urmată de Rusia cu 119,6, Cuba cu 56,5, China cu 37,5, S.U.A. cu 26,4, pe ultimul loc fiind Polonia cu 3,6. S-a spus, pe bună dreptate, că poporul român s-a născut creştin, spre deosebire de popoarele înconjurătoare care s-au încreştinat cu aproape o mie de ani în urma noastră. Şi s-a mai spus că suntem un popor de oameni paşnici, blajini şi de omenie, care n-au declarat niciodată în decursul istoriei, altui popor, vreun război de agresiune. În mod firesc apare o întrebare: Cum poate fi creştin şi paşnic un popor care n-a declarat niciodată vreun război altui popor, dar a declarat cel mai sângeros război propriilor săi copii?

11. Nici un motiv nu justifică avortul (nici un motiv nu dă cuiva dreptul să recurgă la avort)
Este falsă părerea unora că avortul ar fi de preferat mai degrabă decât naşterea unui copil cu handicap. Omul nu are dreptul să hotărască valoarea sau non-valoarea vieţii. Dumnezeu e stăpânul vieţii, nu omul. Valoarea vieţii nu trebuie privită doar sub aspectul ei pământesc, ci în primul rând în perspectiva ei veşnică. Dacă e permis să ucizi o fiinţă umană deoarece riscă să trăiască cu handicap sau în sărăcie şi, prin urmare, după concepţia materialist-hedonistă, să trăiască o viaţă fără valoare, în acest caz ar însemna să fim de acord şi cu uciderea tuturor celor care sunt născuţi sau maturi şi trăiesc cu handicap sau în sărăcie. Până acum nimeni nu a afirmat acest lucru deşi, dacă se admite avortul, ar fi „logic”.
Aşa cum spuneam la început, viaţa umană este sacră şi inviolabilă, indiferent de calitatea ei. Utilitarismul (un curent filosofic greşit) a creat conceptul de "calitate a vieţii" şi a înlocuit sacralitatea vieţii cu termenul de "calitate" a vieţii. Conform utilitarismului, un individ, pentru a avea statutul de persoană şi, prin urmare, dreptul de a trăi, trebuie să posede un anumit standard de "calitate" a vieţii. Dar valoarea, sacralitatea şi inviolabilitatea oricărei vieţi umane îşi au rădăcina în Dumnezeu. Valoarea oricărei fiinţe umane: tânăr sau bătrân, sănătos sau bolnav, embrion sau nou-născut, geniu sau redus mintal, nu depinde de ceea ce în limbaj hedonist şi utilitarist se numeşte "calitatea vieţii". Nu există viaţă lipsită de calitate, viaţa este o valoare absolută, fiind darul lui Dumnezeu.
Deci, nu este permis să se recurgă la avort nici dacă s-ar prevedea naşterea unui copil cu handicap (fizic sau psihic), boli incurabile sau malformaţii, pentru că, în acest caz, ar însemna să fim de acord şi cu uciderea copiilor deja născuţi care au handicap, boli incurabile sau malformaţii sau cu uciderea adulţilor cu aceste deficienţe, şi atunci ar fi ca în Germania lui Hitler, unde cei cu handicap sau cu boli incurabile erau exterminaţi. După cum am văzut, este acelaşi om începând de la concepţie, indiferent că se află în interiorul organismului mamei sau în exteriorul acestuia. Orice viaţă, chiar şi cea cu deficienţe, este sacră şi inviolabilă. Viaţa umană trebuie primită indiferent de calitatea ei. Studii bine documentate arată că persoanele cu malformaţii nu sunt mai puţin bucuroase de viaţă decât persoanele zise „normale”. Cea mai mare parte a părinţilor care au un copil handicapat se declară fericiţi că au copilul şi aproape toţi declară că ei, copiii handicapaţi, se simt fericiţi. În toate ţările este impresionant numărul părinţilor cu copii handicapaţi care militează împotriva avortului.
Nici sărăcia nu justifică avortul. Problema sărăciei nu poate fi rezolvată prin uciderea săracilor. Viaţa umană este sacră şi inviolabilă, indiferent de calitatea ei. Orice copil se concepe din voinţa lui Dumnezeu, iar Dumnezeu le va scoate în cale părinţilor posibilităţi de a-i creşte. Frica de lipsurile materiale sau frica zilei de mâine e de la diavoli. Ei introduc oamenilor frica şi îngrijorările în privinţa lucrurilor materiale, ca să le abată atenţia de la Dumnezeu. Dumnezeu nu spune să nu facem nimic şi să stăm cu mâinile în sân, ci spune să muncim cu detaşare, fară frica zilei de mâine.
Cei credincioşi nu se tem de viitor, ci se încred în Dumnezeu, pentru că Dumnezeu îi va ajuta şi le va scoate în cale posibilităţi de a munci şi a trăi. De atâtea ori Domnul Isus Cristos spunea : “Nu te teme! ” sau “ Nu vă temeţi ! ” sau “Dacă Dumnezeu îmbracă atât de frumos iarba câmpului, care astăzi este, iar mâine va fi aruncată în foc, nu va face oare cu mult mai mult pentru voi? Oameni cu puţină credinţă! Nu vă faceţi atâta grijă spunând: «Ce vom mânca?» sau «Ce vom bea?» sau «Cu ce ne vom îmbrăca?» Toate acestea le caută păgânii; Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, iar celelalte vi se vor da pe deasupra. Nu vă faceţi atâta grijă pentru ziua de mâine; ziua de mâine îşi va purta singură de grijă. Fiecărei zile îi ajunge necazul ei” (Mt 6, 30 – 34)
Şi în Vechiul Testament găsim scris: "Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îti vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare." (Isaia 41, 10)
La fel şi azi Domnul Cristos le-ar spune părinţilor care se îngrijorează cu privire la viitor (şi le şi spune prin intermediul Bisericilor şi al oamenilor buni): Nu te teme! Nu vă temeţi să primiţi copiii pe care vi-i dă Dumnezeu, Creatorul vieţii!
Banii şi bunurile materiale nu aduc fericirea şi nici n-o întreţin. Omul poate găsi fericirea în interiorul său dacă Îl are pe Dumnezeu în suflet. Dacă nu găseşte fericirea în sufletul său, atunci n-o poate găsi nici în toate bogăţiile Pământului. Au existat şi împăraţi care aveau de toate şi erau nefericiţi şi au existat şi săraci care nu aveau mai nimic şi erau fericiţi, deci fericirea nu depinde de bani sau bogăţii. Viaţa pe Pământ nu este lipsită de necazuri. Dumnezeu nu a vrut răul în lume. Întreaga răspundere pentru răul din lume îi revine omului.

Nu este permis să se recurgă la avort nici dacă s-ar concepe un copil nedorit sau mai mulţi copii nedoriţi. Concepţiile nedorite ale unor copii nu dau nimănui dreptul să recurgă la avort (acest caz l-am explicat la începutul materialului, în paragraful 1, deoarece este un motiv mai des invocat).
Apoi, faptul de a fi un copil dorit sau nedorit este foarte relativ şi subiectiv: un copil nedorit la început, poate deveni acceptat, apoi dorit şi iubit, iar un copil dorit la început, poate deveni nedorit datorită comportamentului său negativ de mai târziu.

Nu este permis să se recurgă la avort nici dacă s-ar concepe copilul din relaţii sexuale care au loc înainte de căsătoria creştină sau din relaţii care au loc în afara căsătoriei creştine Chiar dacă a avut relaţii sexuale înainte de căsătoria creştină (relaţii sexuale pre – maritale) sau, în afara căsătoriei creştine (relaţii sexuale extra – maritale), nu trebuie să-şi ucidă copilul, ci trebuie să-l nască şi, dacă nu-l poate creşte, să aleagă una sau mai multe dintre soluţiile alternative descrise în paragraful 2.
Dacă îl poate creşte ea însăşi, nu trebuie să se teamă că se va căsători greu din cauză că are copil, căci sunt atâţia bărbaţi care iau în căsătorie femei cu copii, fie că au şi ei copii, fie că nu au. Sau poate că se va căsători cu tatăl copilului. Dacă va apela la asociaţiile de mai sus sau la alte asociaţii pentru viaţă în alte oraşe, va primi ajutor material şi, dacă va dori, va putea locui la un centru maternal până la un timp după naştere şi apoi va putea lăsa copilul la o familie care acordă asistenţă maternală pentru un timp, apoi îl va putea lua înapoi. O altă soluţie este adopţia, dacă părinţii doresc aceasta. Dacă mama este elevă sau studentă poate să meargă la şcoală şi cât timp este însărcinată şi după ce naşte. După cum am văzut, cel mult după câteva luni de la concepţie, mama aproape întotdeauna trece de la împotrivire la acceptare şi de la acceptare la iubire. Acest lucru este valabil şi pentru părinţii tinerei mame necăsătorite: chiar dacă, poate, la început unii dintre ei se împotrivesc naşterii copilului, cel mult după câteva luni de la concepţie se obişnuiesc cu gândul că fiica lor va naşte copilul. Şi, oricum, fata nu trebuie să asculte de părinţi dacă aceştia ar îndemna-o la avort sau la oricare alt lucru rău.

Nu este permis să se recurgă la avort nici dacă femeia a rămas însărcinată în urma unui viol sau în urma unui incest, pentru că nu trebuie să fie ucis copilul pentru delictul tatălui său. Există în morală un principiu foarte clar: nu se poate repara o nedreptate printr-o altă nedreptate şi mai mare. În plus, femeia care a fost victima unui viol sau incest, dacă a rămas însărcinată şi face avort, adaugă o traumă şi mai mare la trauma psihică pe care o suferă în urma violului. Indiferent cum vine copilul la existenţă (din viol, incest sau altfel) este o fiinţă umană în care Dumnezeu şi-a pus chipul Său, şi are dreptul la viaţă.
Este adevărat că există şi unele cazuri dureroase, dramatice. Dar este tot adevărat că e nedrept să se recurgă la ucidere pentru a rezolva aceste cazuri, oricât ar fi ele de dureroase şi de dramatice. Avortul nu trebuie făcut în nici un caz. După cum am văzut, nici un om nu vine la existenţă din întâmplare, ci din voinţa lui Dumnezeu.

Ce e de făcut în cazul în care trebuie să se aleagă între viaţa mamei şi viaţa copilului? În practică, în zilele noastre, o asemenea situaţie disperată este extrem de rară. Uneori medicii exagerează situaţia reală spre a o speria pe mamă şi a o determina să-şi avorteze copilul. O fac din ignoranţă profesională, din dorinţa de câştig sau din diferite alte motive. Dar chiar în cazul real că viaţa mamei este în pericol, este de datoria medicului să susţină în viaţă atât mama cât şi copilul, utilizând toate mijloacele terapeutice. Dacă s-au utilizat toate mijloacele pentru a salva atât mama cât şi copilul, tot nu trebuie făcut avortul, însă în acest caz poate fi şi situaţia unui act cu dublu efect, adică să fie permis sub aspect moral un tratament sau o operaţie necesară pentru a salva viaţa mamei, deşi se prevede că, indirect, va muri copilul: în acest caz, moartea copilului e un efect secundar dureros, dar nedorit. Dar nici într-un caz nu trebuie săvârşită în mod direct avortarea copilului. Un medic croat, Dr. Antun Lisec, spune de exemplu despre sarcina extrauterină: „Sarcina extrauterină este o provocare pentru cadrele sanitare, în special pentru ginecologi, care ar trebui să descopere ce ar fi de făcut fără a ucide copilul nenăscut, a-i da şansa să-şi continue creşterea şi în acelaşi timp a preveni moartea mamei.” („Darul Vieţii”, nr. 6, iunie 2004).
Sunt şi mame care se sacrifică pentru a putea trăi copilul. O astfel de mamă martiră a fost Gianna Beretta Molla, care a fost şi medic. Ea a trăit între anii 1922 şi 1962în Italia. A acceptat să-şi rişte viaţa, la numai 39 de ani, refuzând să-şi avorteze fetiţa. A refuzat să urmeze tratamentul care i-ar fi putut salva viaţa, dar care i-ar fi provocat avortul. Înainte de naşterea grea îi repeta soţului ei: „Dacă trebuie să alegeţi între mine şi copil, nici o ezitare: alegeţi, o cer hotărât, alegeţi copilul. Pe el să-l salvaţi.” În faţa obligaţiilor pentru familie a trebuit să aibă întâietate obligaţia de a nu-şi ucide copilul. A născut fetiţa care era al patrulea copil, dar ea a murit pentru viaţa copilului şi a fost beatificată (declarată fericită de Biserică, ridicată la cinstea altarelor) la 24 aprilie 1995. La beatificare au participat şi soţul împreună cu copiii ei. Beatificarea este o etapă premergătoare canonizării . Pe data de 21 decembrie 2003, Biserica Catolică a recunoscut un miracol obţinut prin mijlocirea ei, iar pe 16 mai 2004 a fost canonizată (declarată sfântă de către Biserică). Multe mame în aşteptarea naşterii se îndreaptă către Sfânta Gianna pentru a-i cere ajutorul, iar altele pentru a-i cere curajul de a spune NU avortului. Biserica Catolică spune despre Sfânta Gianna şi despre alte mame ca ea: „Acestea sunt mamele care, într-o lume atât de cufundată în întuneric, aprind lumini de speranţă. Într-o lume în care prea uşor se poate ucide, aceste mame radical creştine, au curajul să primească şi să apere viaţa. Cu orice preţ, plătind chiar preţul vieţii. Fiindcă viaţa vine de la Dumnezeu şi trebuie primită ca un dar al Său”. „Cine nu ar fi cuprins de cea mai autentică admiraţie la văzul acelei mame care, în pericolul aproape sigur al morţii, se sacrifică în mod eroic pentru a putea salva viaţa copilului ei? Ceea ce suferă ea pentru a se achita de obligaţia sa naturală, îi poate răsplăti numai Dumnezeu şi o va şi răsplăti nu numai cu o măsură bună, ci cu una care se revarsă.” („Casti connubiis”).
Informaţii şi fotografii cu Sfânta Gianna se găsesc şi pe site-ul urmator:
http://www.saintgianna.org/

Deci, niciun motiv nu dă cuiva dreptul moral să recurgă la avort.

EFECTUL AVORTIV AL MULTOR METODELE ARTIFICIALE DE CONTRACEPŢIE
CONSECINŢE NOCIVE GRAVE ASUPRA SĂNĂTĂȚII PROVOCATE DE METODELE ARTIFICIALE DE CONTRACEPŢIE DESPRE CARE NU SE VORBEŞTE DATORITĂ INTERESELOR FINANCIARE ALE FABRICANŢILOR ACESTORA

SITE-URI CARE CONŢIN ARTICOLE ŞI CĂRŢI MEDICALE DESPRE NOCIVITATEA METODELOR ARTIFICIALE DE CONTRACEPŢIE
IMORALITATEA METODELOR ARTIFICIALE DE CONTRACEPŢIE

METODELE NATURALE DE PLANIFICARE FAMILIALĂ (BAZATE PE ABSTINENŢA ÎN PERIOADA FERTILĂ A CICLULUI) - ALTERNATIVE SĂNĂTOASE ŞI MORALE (ÎN ANUMITE CONDIŢII) LA METODELE ARTIFICIALE DE CONTRACEPŢIE

1. Informaţii mai puţin cunoscute despre metodele artificiale de contracepţie (efectul avortiv al multora dintre aceste metode)
După cum am văzut la începutul materialului, există argumente clare, biologice şi religioase, că omul este fiinţă umană din clipa concepţiei. Unele dintre metodele artificiale de « contracepţie » sunt de fapt avortive (avorturi în primele 14 zile după concepţie), deoarece nu sunt o piedică împotriva concepţiei, ci acţionează după concepţie, împiedicând nidaţia (împiedică implantarea în uter a embrionului). Astfel, sunt avortive :
- pilula de a doua zi - acţionează după concepţie, deci ucide copilul.
- steriletul - acţionează după concepţie, împiedică nidaţia (împiedică implantarea embrionului în uter), deci ucide copilul.
-contraceptivele hormonale (pilulele anticoncepţionale, injecţiile contraceptive, implanturile subdermice şi alte contraceptive hormonale) uneori sunt o piedică împotriva concepţiei, dar alteori acţionează după concepţie, împiedicând nidaţia (împiedicând implantarea embrionului în mucoasa uterină), deci, în aceste cazuri sunt avortive: de multe ori ele nu inhibă ovulaţia, fecundaţia are loc şi, în aceste cazuri, acţionează după fecundaţie, modificând endometrul (mucoasa peretelui intern al uterului), făcându-l neprimitor pentru embrion. Astfel, ele împiedică nidaţia în cazurile, destul de numeroase, în care fecundaţia totuşi a avut loc, iar embrionul va fi eliminat ulterior, în timpul menstruaţiei, de obicei fără a fi observat, deci, în aceste cazuri, ucid copilul. Dar aspectul avortiv al metodelor artificiale de contracepţie este trecut de cele mai multe ori sub tăcere, deoarece există interese imense ale fabricanţilor lor, aşa cum veţi vedea mai jos. Multinaţionalele câştigă sume imense de bani pe plan mondial din producerea şi comercializarea acestor produse aşa –zis «contraceptive». La acest interes se adaugă şi interesul celor care împart în mod nedrept resursele şi manipulează opinia publică vehiculând falsa problemă a «suprapopulării» pentru a nu se vedea că adevărata cauză a sărăciei unei părţi din populaţia lumii nu este lipsa de resurse, ci împărţirea nedreaptă a acestora de către ei. În acest sens, ei promovează o cultură a morţii, opusă culturii a vieţii. Unii medici spun adevărul în privinţa contracepţiei, dar alţii oferă pacientelor explicaţii sumare, fără a preciza însă că aceasta se realizează uneori prin distrugerea şi eliminarea embrionului (copilului), adică prin avort în primele 14 zile după concepţie. Doctorul Mina Minovici critica propaganda contraceptivă, numind-o „propagandă criminală”, „plagă socială şi naţională”.
După cum am arătat la începutul acestui material, este dovedit fără dubiu, cu argumente clare, biologice şi religioase, că omul este om din momentul concepţiei, atât trupeşte, cât şi sufleteşte. Trupeşte, chiar de la concepţie, adică de la fecundaţie, ovulul fecundat (zigotul) are un cod genetic uman şi propriu (unic), diferit de codul genetic al mamei şi de cel al tatălui, deci chiar de la concepţie este fiinţă umană unică. Toate trăsăturile trupului omenesc sunt programate în codul genetic. Codul genetic este tiparul genetic complex al dezvoltării umane şi conţine: sexul copilului, culoarea părului şi a ochilor, înălţimea, nuanţa tenului, forma feţei, forma nasului, chiar şi firele de păr. Dezvoltarea ulterioară a corpului său nu este decât o derulare a acestui program care există deja de la început, din momentul concepţiei. Iar sufleteşte, Dumnezeu creează sufletul copilului tot în acel moment al concepţiei.
Viaţa umană este inviolabilă. Viaţa vine de la Dumnezeu şi trebuie primită pentru că este un dar al său. Părinţii sunt doar colaboratori ai lui Dumnezeu în transmiterea vieţii, nu sunt creatori, nici stăpâni ai vieţii.


Iată și un videoclip explicativ, subtitrat în română, în care se demonstrează că pilulele contraceptive au şi efecte avortive. La fel şi steriletul are efecte avortive, precum şi alte metode artificiale numite în mod fals de "contracepţie":



Pe lângă acţiunea avortivă a multora dintre metodele artificiale de contracepţie, toate metodele artificiale de contracepţie au şi consecinţe negative asupra sănătăţii (efecte secundare), unele dintre ele chiar foarte grave, care vor fi prezentate mai jos.

- Contraceptivele hormonale (şi în general contraceptivele artificiale) chiar sunt periculoase. Studiu cu trimiteri la articole si link-uri către reviste şi cărţi de specialitate despre nocivitatea contraceptivelor
http://www.adevaruldespreavort.ro/ce-spune-stiinta-medicina/215-contraceptivele-hormonale-chiar-sunt-periculoase

ALTERNATIVELE la metodele artificiale de contracepţie sunt metodele naturale de planificare familială, bazate pe abstinenţa în zilele fertile ale ciclului de aproximativ 28 de zile (metoda calendarului; metoda temperaturii bazale, metoda ritmului mucusului cervical şi metoda simpto – termică). Metodele naturale nu dăunăează sănătății, nu costă nimic şi sunt în acord cu morala creştină dacă se recurge la ele după căsătorie şi din motive juste. Dar dacă soţii recurg la metodele naturale fără a avea vreun motiv just, atunci devin păcate şi metodele naturale.
https://www.darulvietii.ro/resurse/planificare-naturala-a-familiei/metodele-de-planificare-naturala-familiei-si-eficacitatea-lor/

Dar metodele artificiale de contracepţie (atât cele avortive, care acţionează după concepţie, cât şi cele care sunt o piedică pentru concepţie) sunt păcate chiar dacă soţii ar avea motive care pot părea serioase sau juste, după cum vom vedea când vom arăta imoralitatea acestor metode. Există o singură excepţie pentru folosirea unor metode artificiale de contracepție: este permisă din punct de vedere moral (deci nu constituie păcat) folosirea acelor metode terapeutice cu adevărat necesare pentru a vindeca bolile organismului, chiar dacă se prevede că din aceasta va rezulta o piedică pentru concepţie, cu condiţia ca această piedică să nu fie direct voită (cf. Aloc. către Congresul Asociației de urologie)
Cine n-a ştiut până acum toate aceste aspecte şi a folosit metode artificiale de contracepţie, să nu mai folosească astfel de metode măcar de acum înainte. Prin informaţiile detaliate din acest material venim în întâmpinarea datoriei morale pe care o are fiecare de a se informa. Dacă nu s-ar informa, ar fi în ignoranţă vinovată.

Legea care interzice metodele artificiale de contracepţie nu e o simplă lege a dreptului uman, ci este o lege a lui Dumnezeu, care a fost dată o dată pentru totdeauna şi nu poate fi schimbată niciodată. Toate Bisericile creştine exprimă într-un glas voinţa lui Dumnezeu care interzice sterilizarea şi toate metode artificiale de contracepţie. Nu trebuie să luăm exemplul oamenilor păcătoşi şi corupţi, oricât de mulţi ar fi aceştia, ci exemplul creştinilor adevăraţi care respectă voinţa lui Dumnezeu.

2. Consecinţe nocive grave asupra sănătății provocate de metodele artificiale de contracepţie

Metodele artificiale de contracepţie se împart în :

A. Metode ireversibile (sterilizare definitivă)
a)Sterilizarea masculină (vasectomie) constă în ligatura chirurgicală a canalelor deferente .
b) Sterilizarea feminină constă în ligatura sau rezecţia trompei (tubei) uterine.
Aceste metode sunt intervenţii definitive şi infirmităţi. Atât pentru femeie, cât şi pentru bărbat pot provoca: hemoragii după operaţie, infecţii, hematomul inciziei, dureri, traumatizarea vaselor sanguine sau a tractului intestinal, tumefacţii, complicaţii legate de anestezia locală sau generală, etc.; iar numai pentru bărbat: inflamaţia testiculelor şi senzaţii dureroase, granulomi formaţi de spermă lângă testicule, etc.

Persoanele care se sterilizează fac păcat. Chiar dacă au deja un anumit număr de copii, trebuie să se gândească la faptul că poate Dumnezeu vrea să aducă la existenţă şi alte fiinţe umane prin intermediul lor, precum şi la faptul că nu au dreptul moral să recurgă la sterilizare. Apoi, trebuie să se gândească şi la faptul că unele împrejurări ale vieţii lor se pot schimba, adică le poate deceda soţul / soţia şi, recăsătorindu-se, poate că vor dori să aibă măcar un copil şi cu noul soţ / noua soţie.
Unele persoane sunt sterile fără intenţie, dar nu fără cauză. Cauzele sterilităţii pot fi multiple, de exemplu, pesticidele de pe legume cauzează sterilitate. Aceste persoane trebuie să se roage cu stăruinţă şi să urmeze tratamentele prescrise de medic pentru înlăturarea sterilităţii. Dar, dacă până la urmă tot nu obţin vreun rezultat, dacă vor, pot să adopte un copil sau mai mulţi.


B. Metode reversibile
a) Pilula „de a doua zi” (sau aşa-numita „contracepţie de urgenţă”) este o metodă cu efect avortiv, deoarece acţionează după concepţie, împiedicând nidaţia (ucide ovulul fecundat sau modifică învelişul intern al uterului, care devine neprimitor pentru ovulul fecundat). Prezintă efecte secundare grave, putând provoca : sarcini extrauterine, ameţeli, greţuri puternice, vărsături, dureri, senzaţii neplăcute în sâni, hemoragii uterine, dereglări ale ciclului menstrual, etc. De exemplu, Sir Libunam Daonaldson, consilierul – şef pe probleme medicale al guvernului Marii Britanii, a avertizat medicii britanici că un anumit tip de pilule „de a doua zi”, Levonelle şi Levonelle-2, determină o rată crescută a sarcinilor extrauterine.
b) Efectul avortiv și consecințele nocive grave asupra sănătății provocate de sterilet (numit și spirala sau DIU), prezentate de un medic ginecolog, Rudolf Ehmann (medic primar ginecologie/obstetrică la spitalul cantonal Stans, Elveţia, CH - 6370) în colaborare cu Otto Döpper) 

Dispozitivul intrauterin (prescurtat D.I.U., se mai numeşte sterilet sau spirală). Este un dispozitiv din material plastic, cu fir de argint sau de cupru. Steriletul, fiind inserat în cavitatea uterină, împiedică nidaţia (împiedică implantarea embrionului în uter), deci are efect avortiv. Ca urmare a folosirii steriletului pot apărea: sarcini extrauterine, crampe dureroase, contracţii uterine în încercarea de a respinge corpul străin, infecţii, expulzie spontană, sarcini pe sterilet, obstrucţie tubară şi prin aceasta sterilitate, perforaţie uterină latentă provocând hemoragie internă şi peritonită, cancer cervical, cancer la endometru, menstruaţii mai abundente, prelungite şi dureroase, febră sau frisoane, dureri sau sângerări în timpul actului sexual, sângerări intermenstruale (toate aceste sângerări putând duce la anemie), scurgeri vaginale abundente sau cu miros neplăcut, dereglarea ciclurilor menstruale. Riscul sarcinii extrauterine la femeile care poartă sterilet este de zece ori mai mare decât la femeile care nu-l poartă. Datorită efectelor deosebit de dăunătoare, companiile care fabrică sterilete în S.U.A. au fost date în judecată de numeroase femei care s-au îmbolnăvit. Drept urmare, din anul 1986, aceste companii au încetat să le mai vândă pe piaţa americană. Ceea ce nu înseamnă că respectivele fabrici nu mai produc sterilete, însă, din anul 1986, ele sunt fabricate numai pentru export. Există informaţii că femeile din România au început să evite steriletele. 

-Studiu medical (autor: dr. Chris Kahlenborn) despre faptul că pilula şi steriletul sunt avortive (cauzează avorturi în primele 14 zile după concepţie ) şi despre nocivitatea lor şi a metodelor artificiale de contracepţie în general:
http://www.adevaruldespreavort.ro/ce-spune-stiinta-medicina/228-cum-functioneaza-pilula-si-alte-contraceptive-contraceptivele-hormonale-si-steriletuldiu-sunt-ele-oare-abortive-cauzeaza-avorturi-timpurii-

Accesând linkul următor, găsiţi o carte ce poate fi citită direct pe internet despre mijloacele anticoncepţionale şi efectele lor secundare fatale despre care nu se vorbeşte din interese comerciale. Un bilanţ critic din punctul de vedere al unui ginecolog. Cartea este scrisă de Dr. med. Rudolf Ehmann (medic primar ginecologie/obstetrică la spitalul cantonal Stans, Elveţia, CH - 6370) în colaborare cu Otto Döpper:

https://www.adevaruldespreavort.ro/ce-spune-stiinta-medicina/ce-spune-stiinta-medicina/60-mijloace-anticonceptionale-mijloace-contraceptive-efecte-secundare-fatale-despre-care-nu-se-vorbeste-manipularea-limbajului-manipularea-societatii

Şi în cartea pe care am amintit-o se vorbeşte inclusiv despre consecinţele grave ale folosirii steriletului. În întreaga carte este vorba despre mijloacele anticoncepţionale şi efectele lor secundare fatale despre care, în general, nu se vorbeşte din interese comerciale. Un bilanţ critic din punctul de vedere al unui ginecolog. Cartea este scrisă de Dr. med. Rudolf Ehmann (medic primar ginecologie/obstetrică la spitalul cantonal Stans, Elveţia, CH - 6370) în colaborare cu Otto Döpper.
Iată un fragment din această carte, referitor la sterilet : "Spirala sau IUD (Intra-Uterin-Device) Există deja de la începutul secolului 20. Pe vremea aceea se fabrica din ceramică. Din cauza unor experienţe neplăcute s-a renunţat, dar în perioada contemporană, noile materiale sintetice ar putea-o readuce masiv în uz. Spirala este în primul rând un mijloc abortiv timpuriu. Prin producerea intenţionată a unei congestii de iritaţie în ţesutul conjunctiv uterin, implantarea embrionului este împiedicată şi acesta moare. Rolul spermicid al cuprului înglobat în materialul spiralei moderne nu schimbă hotărâtor acest mecanism de funcţionare. Tot atât de puţin convingătoare este şi descrierea mai recentă a spiralei care pretinde că IUD pur şi simplu ar împiedica realizarea fecundării. Efecte secundare Cele mai importante sunt, aici, infecţiile, mai ales în zona trompelor uterine, ceea ce conduce adesea la închiderea lor şi deci la sterilitate. Datorită acestor infecţii apare un mare pericol de sarcină extrauterină (de 10 ori mai frecventă decât la femeile fără spirală) şi sarcină ovariană (de 4 ori mai frecventă). Prin urmare, implantarea unui IUD la o nulipară este, din punctul de vedere al ginecologiei academice, un procedeu greşit profesional. Un alt efect sunt perforaţii ale uterului, însoţite de pericolul rănirii peretelui intestinului, de exemplu. Sângerările şi durerile sunt alte posibile efecte secundare. În SUA, din cauza acestor factori de risc, se află în curs circa 2500 procese de responsabilitate personală, implicând pretenţii la daune de ordinul a miliarde de dolari. Din această cauză, din anul 1987, IUD a fost retras de pe piaţă în SUA. Industria farmaceutică a avut această iniţiativă chiar înainte de a se fi pronunţat interdicţia FDA (Food and Drug Administration). Această abilă mişcare de şah a avut drept scop asigurarea posibilităţii de a produce în continuare spirale pentru export în alte ţări. Verdictul FDA ar fi provocat mari dificultăţi pentru continuarea exportării produsului. Şi în acest caz putem constata un spectru larg de efecte colaterale, pe de o parte, iar pe de alta, efectul de avort în primele 14 zile după concepţie, cu aspecte etice care nu pot fi trecute cu vederea."

c) Contracepţia hormonală :

- Pilulele „anticoncepţionale” (denumite şi COC sau pilule orale combinate) asociază două substanţe hormonale: estrogenul şi progesteronul (iar pilula monohormonală sau POP e făcută numai pe baza unei singure substanţe hormonale, progesteronul), existând foarte multe variante şi nume comerciale, producţia acestora devenind o afacere rentabilă, de unde şi publicitatea deşănţată făcută „pilulei”. Afacerile rentabile şi publicitatea există şi în cazul altor metode artificiale de contracepţie.
Pilulele anticoncepţionale (atât cele combinate, COC, cât şi cele monohormonale, POP) împiedică uneori concepţia, dar alteori acţionează şi după concepţie împiedicând nidaţia, deci uneori au şi efect avortiv, aşa cum am explicat mai sus. În ceea ce priveşte efectul avortiv al pilulelor, iată câteva citate ale unor specialişti actuali care au studiat problema şi au ajuns la această concluzie. Mutschler : „Contraceptivele orale împiedică implantarea ovulului fecundat, atunci când ovulaţia a avut loc”.
Finjentscher (Münster) arată că în 7% din cazurile în care are loc fecundaţia ovulului la persoanele care iau pilule, contracepţia (mai exact avortul timpuriu) e datorată împiedicării nidaţiei.
Beller (Münster) vorbeşte despre efectul avortiv al pilulei (avorturi în primele 14 zile după concepţie).
Taubert şi Kuhl vorbesc în cartea lor „Kontrazeption mit Hormonen” („Contracepţia cu hormoni”) apărută în 1980, despre „efectul de împiedicare a nidaţiei la aproape toate tipurile de pilule”.
În 1985 la Congresul „National Abortion Federation” din Boston s-a făcut această declaraţie: „Nu vă înşelaţi. Pilula şi steriletul sunt avortive.” (şi nu numai pilula şi steriletul sunt avortive, după cum veţi vedea mai jos).
Consecinţele folosirii contraceptivelor hormonale sunt extrem de variate şi frecvente (la unele femei, aceste consecinţe pot apărea mai repede, iar la altele pot apărea în timp). Prin pilulele „anticoncepţionale” se introduce în organism un surplus de hormoni sintetici, chimici, modificaţi în laborator, care, în timp, se depozitează în organism. Mulţi medici ginecologi dau o listă foarte lungă a efectelor folosirii pilulelor contraceptive. Variază de la efecte uşoare: obezitate, creşterea poftei de mâncare, tensiuni şi dureri mamare, dereglarea regularităţii ciclului menstrual, senzaţii de greaţă, vomă, oboseală, iritabilitate, depresii acute, dureri de cap acute, sângerări intermenstruale, amenoree , frigiditate, până la efecte grave: pilozitate accentuată (apariţia din abundenţă a părului pe corpul femeii), hiperlipemie , embolie pulmonară, scăderea toleranţei la glucoză cu riscul apariţiei diabetului zaharat, icter de tip colestatic , distrofii mamare şi în special diferite forme de cancer hormonodependent: cancer mamar, cancer uterin şi al colului uterin. Cancerul de col uterin este determinat de hormonii pilulei contraceptive, consideră doctor Amy Berrington de la Cancer Research, Oxford, fiind în acord cu autorii unui studiu sintetizat de Agenţia Reuters. Cercetările au fost făcute pe mai multe cazuri de femei bolnave. În ce priveşte cercetările prezentate la a treia conferinţă europeană a cancerului de sân, acestea au arătat că pericolul acestei maladii este cu 26% mai mare la utilizatoarele de pilule, în comparaţie cu cele care nu le utilizează. În acelaşi timp, la femeile care iau pilule de mai mult timp, pericolul de a dezvolta această boală este de până la 56%.
Mai pot apărea accidente cardio-vasculare (mai ales la fumătoare şi la femeile care au trecut de 35 de ani): infarct, hipertensiune arterială, accidente vasculare cerebrale, hipercoagubilitate cu accidente tromboflebitice (tromboze venoase profunde, tromboză cerebrală), ateroscleroză , ischemie coronariană . Un studiu făcut între anii 1977-1981 în Anglia pe 200.000 de femei arată că, la femeile care folosesc pilule, procentajul deceselor cauzate de afecţiuni cardiace şi vaso-cerebrale e cu 40% mai ridicat decât la femeile care nu folosesc. Pericolul hemoragiei cerebrale este de 6,5 ori mai mare, iar la femeile care mai şi fumează, acest pericol este de 22 de ori mai mare decât la femeile care nu folosesc pilule.
Pericolul de infecţii pelviene e de 7 ori mai mare la femeile care folosesc pilule decât la celelalte.
Există apoi riscul sterilităţii. În S.U.A. sunt circa un milion de femei devenite sterile din cauza pilulei şi numărul lor creşte cu circa 100.000 pe an.
Se mai poate aminti blocajul permanent al funcţiei hipotalamice , încetarea creşterii la persoanele care sunt încă în creştere şi iau pilule anticoncepţionale.
La nivelul colului uterin, al ovarului sau al vaginului, s-au întâlnit modificări morfopatologice .
Există şi alte consecinţe: accidente respiratorii, sarcini extrauterine (deoarece contraceptivele hormonale modifică mişcările peristaltice ale trompelor uterine, prin secreţiile steroidiene ovariene), naşteri premature, edeme sau dureri la picioare, crize de respiraţie, dureri în abdomen, piept sau braţ, tulburarea vederii, îngălbenirea ochilor sau a pielii, iar unii specialişti consideră că răspândirea bolii SIDA nu e străină de folosirea pilulei, întrucât pilula ar slăbi sistemul imunitar.
Contraceptivele orale au şi un rol în trecerea în stare de parazit a Candidei saprofite, ducând la candidoză . De asemenea, pilulele favorizează şi alte boli cu transmitere sexuală, tricomoniaza şi chlamidia , deoarece modifică pH-ul vaginal, stimulând bacteriile şi microbii.

- Contraceptivele injectabile, la fel ca şi pilulele, împiedică uneori concepţia, iar alteori acţionează după concepţie, impiedicând nidaţia, deci uneori au efect contraceptiv, alteori au efect avortiv. În ultimii ani au fost date publicităţii mai multe studii cu privire la rolul contraceptivelor injectabile în producerea cancerului de sân. Contraceptivele injectabile prezintă aceleaşi consecinţe negative asupra sănătăţii ca şi pilulele anticoncepţionale. În plus, pot avea ca efect erupţii cutanate , acnee , pigmentarea pielii, iar studii recente arată şi o altă consecinţă a folosirii acestei metode: scăderea densităţii osoase care poate duce mai târziu la apariţia osteoporozei . Această metodă poate avea şi următoarele consecinţe: sângerări vaginale care durează mult şi sunt abundente, puternice dureri de cap, depresii majore, urinări frecvente, îngălbenirea pielii sau a ochilor, menstruaţii prelungite sau, dimpotrivă, amenoree (lipsa menstruaţiei).

- Implanturile subdermice presupun intervenţia chirurgicală. Au tot acţiune hormonală. Uneori au efect contraceptiv, alteori acţionează după concepţie, deci au şi efect avortiv. Consecinţele negative asupra sănătăţii sunt aceleaşi ca şi în cazul pilulelor şi al injecţiilor hormonale. În plus, implanturile mai pot avea următoarele consecinţe negative asupra sănătăţii: chisturi ovariene, creşterea dimensiunii ovarelor, dificultăţi de vedere, căderea părului de pe cap, scurgeri vaginale.

- Există şi alte tipuri de contracepţie hormonală mai puţin răspândite, dar au aceeaşi acţiune (uneori contraceptivă, alteori avortivă) ca şi cele descrise mai sus, precum şi aceleaşi consecinţe negative asupra sănătăţii.

d) Substanţele spermicide locale sub formă de creme, spumante, geluri, folii, burete cu spermicid, ovule, tablete, care se introduc în vagin înainte de contactul sexual, au eficacitate slabă. Drept consecinţe, pot apărea fenomene inflamatorii şi alergice locale atât pentru femeie, cât şi pentru bărbat. În cazul în care totuşi a avut loc fecundaţia, chiar şi spermicidele pot avea efect avortiv, pentru că ucid ovulul fecundat sau împiedică nidaţia lui. În plus, substanţele spermicide pot duce la conceperea unui copil cu malformaţii. Spermicidele actioneaza prin intermediul unei substante chimice toxica numita Nonoxinol 9 (care poate fi introdusa in lubrifiant) care este teratogen pentru copil provocand malformaţii şi chiar avorturi în primele 14 zile după concepţie (in urma fecundarii zigotul prezinta malformatii din cauza spermicidelor, substantelor toxice, care duc de regula la avorturi în primele 14 zile după concepţie si pierderi ulterioare de sarcina.

e) Metoda retragerii („ejacularea afară”) este una dintre cele mai nesigure metode contraceptive, deoarece există spermatozoizi şi în picăturile de lichid prespermatic (eliminarea unui lichid în timpul actului sexual, înainte de ejaculare), nu numai în sperma eliminată la sfârşit, iar o singură picătură de lichid prespermatic este suficientă pentru ca o femeie să rămână însărcinată (bineînţeles, dacă se află în perioada fertilă a ciclului menstrual). De asemenea, câţiva spermatozoizi se pot desprinde în timpul actului sexual şi pot pătrunde în vagin, iar unul dintre ei poate ajunge la ovul. Această metodă determină o stare de anxietate şi tensiune psihică şi, pe termen lung, poate provoca impotenţa la bărbat şi frigiditatea la femeie. Mai este denumită şi onanism, de la păcatul lui Onan, criticat în Biblie, după cum vom vedea mai pe larg puţin mai jos, când vom arăta imoralitatea metodelor artificiale de contracepţie. Unii confundă onanismul cu masturbarea. Nu trebuie confundate, dar ambele sunt păcate. Despre masturbare vom vorbi spre finalul materialului.

f) Prezervativul masculin (condom) este rău tolerat şi nu asigură protecţie totală nici împotriva infecţiei cu virusul imunodeficienţei umane (HIV), nici împotriva altor boli cu transmitere sexuală. Pe lângă faptul că se pot rupe, pot aluneca sau pot avea defecte de fabricaţie, în latexul prezervativelor pot apărea anumite fisuri foarte mici, invizibile cu ochiul liber, dar prin care virusul HIV poate trece cu mare uşurinţă, pentru că este mult mai mic. Mărimea fisurilor care apar în mod natural în latexul prezervativului este de până la 5 microni, iar virusul mediu HIV are aproximativ 0,1 microni. În termeni de mărime, asta înseamnă că virusul HIV poate trece printr-o fisură din latexul prezervativului tot atât de uşor precum trece o pisică printr-o uşă deschisă de garaj. După unii cercetători, riscul infectării cu HIV în cazul folosirii prezervativului este în jur de 15%, iar după alţi cercetători acest risc este chiar în jur de 35%. Dar chiar luând în calcul riscul cel mai mic (în jur de 15%), cine foloseşte prezervativul şi are relaţii sexuale cu mai mulţi parteneri, nu poate avea vreo garanţie că mai devreme sau mai târziu nu se va infecta, după cum nu are nici o garanţie cel care zboară cu un avion dintr-o sută, deşi 15 dintre ele se vor prăbuşi. Acest virus poate avea o perioadă de incubaţie de la câteva luni până la câţiva ani, uneori chiar opt sau zece ani, astfel încât o persoană care este infectată cu HIV poate părea perfect sănătoasă mai mulţi ani, dar în realitate este seropozitivă şi poate transmite altora virusul HIV. Cea mai sigură apărare faţă de virusul HIV nu este folosirea prezervativului, ci este abstinenţa înainte de căsătorie şi fidelitatea între soţ şi soţie după aceea. Prin prezervative se creează o falsă speranţă de securitate împotriva HIV şi se încurajează promiscuitatea. Există şi un documentar despre SIDA, intitulat „Fără o a doua şansă”, în care se vorbeşte şi despre falsa speranţă a aşa-zisului „sex sigur” („safe sex”).
Virusul HIV distruge sistemul imunitar al organismului, care devine incapabil să se apere în lupta cu infecţiile. De multe ori, abia după mai mulţi ani de la infectarea cu HIV organismul dezvoltă o serie de boli, care în condiţii normale ar fi fost stopate de sistemul imunitar. O persoană poate afla dacă este seropozitivă sau nu, în urma unui test HIV, care se face gratuit la centrele de transfuzie sanguină şi la alte centre. Acest test pune în evidenţă anticorpii produşi de organism, care pot fi descoperiţi după ce au trecut şase luni de la infectare.
După cum se ştie, nu există vindecare pentru persoanele infectate cu HIV, ci este posibilă doar o încetinire a evoluţiei bolii, deci o întârziere a decesului cu cel mult câţiva ani.
Virusul HIV se transmite prin: contact sexual, sânge infectat (transfuzii de sânge infectat, folosirea unui instrumentar medical infectat, body – piercing şi tatuare, folosirea în comun a unor obiecte tăioase ce pot produce leziuni ale pielii: lame de bărbierit, instrumente de manichiură şi pedichiură, periuţa de dinţi), de la mama infectată la copil (30% dintre copiii concepuţi de o mamă seropozitivă moştenesc virusul). Virusul HIV se poate transmite şi prin contact sexual anal sau oral şi uneori se poate transmite chiar prin sărut pasional (virusul HIV a fost localizat şi în alte fluide corporale diferite de sânge, cum ar fi: spermă, secreţii vaginale, salivă, lacrimi, etc.).
Virusul HIV nu se transmite prin: tuse sau strănut, deci prin aer; atingere, îmbrăţişare, sărut prietenesc pe obraz; trăind sau muncind în preajma unei persoane infectate; folosirea grupurilor sanitare în condiţii igienice; utilizarea veselei în comun; înţepături de ţânţari sau alte insecte; băi, bazine, adică prin apă; prosoape, clanţe de uşi, telefon sau computer.
Ca şi actul sexual întrerupt, folosirea condomului poate provoca anxietate şi tensiune psihică, precum şi alte efecte de ordin psihic. De asemenea, mai poate provoca iritaţii la nivelul organelor genitale.

g) Prezervativul feminin (diafragma sau obturator cervical şi cupola cervicală) este făcut în funcţie de dimensiunile fiecărei femei. Are eficienţă mediocră şi este, de asemenea, rău tolerat. Poate provoca aceleaşi efecte negative ca în cazul folosirii condomului (iritaţii, anxietate, tensiune psihică, precum şi alte efecte de ordin psihic). În plus, poate provoca infecţii ale aparatului urinar.
După cum se observă, nu există vreo metodă artificială de contracepţie lipsită de urmări negative, mai mult sau mai puţin grave, pe plan fizic şi psihic pentru femeie, dar şi pentru bărbat, iar unele dintre ele sunt şi avortive.
Un FILM DOCUMENTAR despre SIDA, foarte interesant, intitulat «Fără o a doua şansă», subtitrat în română, ce poate fi vizionat accesând linkul următor :
FILMUL DOCUMENTAR “Sexul - Minciuni si adevărul; Sex - Lies And The Truth” (subtitrat in romana)Sexul protejat (sexul inainte de casatorie), prezervativul te apara de bolile cu transmitere sexuala, HIV, SIDA, Sifilis etc. sau sarcinile "surpriza" ?Afli raspunsurile dar si raspunsul la alte intrebari importante in ceea ce priveste sexul, sexualitatea, Industria Avorturilor, promovarea prezervativelor pentru "sex protejat" etc. dupa ce vizionezi urmatorul film documentar, accesând linkul următor:
http://www.adevaruldespreavort.ro/video-filme-documentare/15-filme-despre-cresterea-si-educarea-copiilor/112-sexul-minciuni-si-mit-sex-lies-and-the-truth-subtitrat-in-romana

Dumnezeu nu este de acord cu metodele artificiale de contracepţie. De exemplu, în Geneza (Facerea) 38,9-10 este criticată metoda actului sexual întrerupt (păcatul lui Onan). La evrei era obiceiul ca, atunci când murea un bărbat, fratele său s-o ia în căsătorie pe soţia acestuia. Aşa a făcut Onan, dar, ca să nu conceapă copii, el practica metoda actului sexual întrerupt. Lui Dumnezeu nu i-a plăcut acest lucru şi l-a pedepsit.
Uneori se face în favoarea folosirii metodelor contraceptive următoarea argumentaţie: „decât să se facă avort, e preferabil să se recurgă la metode contraceptive”. Acestă argumentaţie aparţine unei mentalităţi care îi recunoaşte lui Dumnezeu numai jumătate din drepturile de proprietate asupra vieţii, adică îi recunoaşte lui Dumnezeu dreptul asupra vieţii, dar nu şi asupra mecanismelor delicate care stau la originea vieţii. Atât avortul cât şi contracepţia fac parte, la nivele diferite, dintr-o cultură care refuză viaţa şi refuză invitaţia de a fi simpli colaboratori ai lui Dumnezeu în transmiterea vieţii. Ele au la bază orgoliul omului care îşi asumă drepturi pe care nu le are. Apoi, cum am văzut, multe dintre metodele contraceptive sunt de fapt avortive.
Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe care acceptă metodele naturale de planificare familială sunt consecvente cu ele însele şi atunci când consideră permisă folosirea metodelor naturale de planificare familială pentru motive juste, şi atunci când arată că e nepermisă folosirea metodelor artificiale de contracepţie, chiar dacă soţii ar avea motive care pot părea serioase. Papa Paul al VI-lea în enciclica „Humanae vitae” („Viaţa umană”) arată că există între cele două cazuri o diferenţă esenţială: în primul caz (de folosire a metodelor naturale de planificare familială pentru motive juste) soţii se folosesc în mod legitim de o dispoziţie naturală; în celălalt caz (de folosire a metodelor artificiale de contracepţie) ei împiedică desfăşurarea proceselor naturale. E adevărat că şi într-un caz şi în celălalt, soţii se pun de acord în intenţia reciprocă de a evita copilul pentru motive plauzibile, nedorind ca el să se conceapă; dar e la fel de adevărat că numai în primul caz ei ştiu să renunţe la folosirea căsătoriei (la relaţii sexuale) în perioadele fertile când, pentru motive juste, concepţia nu e dorită, şi că se folosesc de ea (au relaţii sexuale) în perioadele nefertile. Făcând aceasta, ei dovedesc o iubire cu adevărat şi pe deplin onestă. În exortaţia apostolică „Familiaris consortio”, Papa Ioan Paul al II-lea scrie că soţii care folosesc metode artificiale de contracepţie „manipulează şi înjosesc sexualitatea umană, cu aceasta înjosindu-se pe ei înşişi şi alterând valoarea dăruirii totale. Faţă de limbajul care exprimă în mod firesc dăruirea reciprocă şi totală dintre soţi, contracepţia artificială opune un limbaj în mod obiectiv contradictoriu, conform căruia nu mai este vorba de dăruire reciprocă totală. Urmează de aici nu numai refuzul deschiderii la viaţă, ci şi o falsificare a adevărului lăuntric al iubirii conjugale, chemată să fie o dăruire a persoanei întregi.” Această diferenţă antropologică şi morală între contracepţie şi metodele naturale de planificare familială implică două moduri de gândire ireductibile unul la celălalt asupra persoanei şi asupra sexualităţii umane.
Biserica îi elogiază pe soţii care, printr-o hotărâre bine gândită, luată în comun, primesc cu generozitate să crească în mod corespunzător chiar şi un număr mai mare de copii. Sfânta Scriptură şi Biserica văd în familiile numeroase un semn al binecuvântării lui Dumnezeu şi al generozităţii părinţilor.
Soţii înţelepţi, bogaţi sau săraci, nu se sperie niciodată de un număr mai mare de copii, ştiind că fiecare copil vine în lume cu un creier şi două braţe, care în timpul vieţii lor produc mai mult decât consumă. Apoi, fraţii mai mari îi ajută pe părinţi în creşterea celor mai mici. S-au văzut deseori părinţi numai cu un singur copil slujindu-i acestuia ca nişte robi şi alţi părinţi cu câte şase, zece, doisprezece sau chiar mai mulţi copii, care erau crescuţi în frica de Dumnezeu şi disciplinaţi, iar părinţii erau iubiţi, respectaţi şi ajutaţi. Cu toate că în România de azi pentru mulţi viaţa este destul de dificilă din punct de vedere material, totuşi sunt la blocuri în oraşe şi la sate familii care, fie că dispun, fie că nu dispun de o stare materială prea bună, totuşi au mulţi copii. Străbunii noştri, în înţelepciunea lor, au apreciat loialitatea, optimismul şi buna dispoziţie în casele cu mulţi copii. În plus, de multe ori, ultimul copil dintr-o familie numeroasă a fost un om de seamă sau un sfânt: de exemplu, Mozart a fost al cincilea copil din familie, Rembrandt al şaselea, Wagner al şaptelea, Napoleon al optulea, Sfântul Ignaţiu al treisprezecelea, Schubert al treisprezecelea, Franklin al paisprezecelea, Benedict Lobre al cinsprezecelea, etc. Şi chiar dacă ar ajunge un om obişnuit, tot are dreptul la viaţă. Multor oameni le pare rău la bătrâneţe că au puţini copii şi spun că dacă ar fi acum tineri ar face mai mulţi. Familia numeroasă este o desăvârşită societate minusculă. Copiii unei familii numeroase nu suspină după copiii vecinilor pentru a se juca cu ei, nu-i caută, căci fiind mulţi, îşi pot îndeplini trebuinţele lor copilăreşti, în casa părintească, sub supravegherea părinţilor: astfel, ei devin bine crescuţi, fără a fi expuşi la influenţe negative. Asemenea cu o prisacă de albine şi reginele sale, familia cu numeroşi copii adună mierea vieţii pentru fiecare dintre ei.


3) Metodele naturale de planificare familială bazate pe abstinenţa în perioada fertilă a ciclului – alternative sănătoase şi morale (în anumite condiţii) în locul metodelor artificiale de contracepţie
Metodele naturale de planificare familială reprezintă alternative în locul metodele artificiale de contracepţie. Mulţi medici ginecologi critică metodele artificiale de contracepţie şi recomandă metodele naturale de planificare familială, adică metodele care se bazează pe identificarea zilelor fertile și a zilelor nefertile din ciclul de aproximativ 28 de zile al femeii și pe abstinența (abținerea) în zilele fertile. Metodele naturale de planificare familială sunt cele care respectă ordinea firească atât în pregătirea şi în desfăşurarea actului sexual, cât şi în finalizarea lui. Aceste metode naturale diferă între ele în funcţie de procedeele de calcul al perioadelor fertilă şi nefertilă ale ciclului. Ele sunt următoarele patru:a. metoda calendarului (se mai numeşte şi metoda Ogino-Knaus, după numele inventatorilor),
b. metoda temperaturii bazale,
c. metoda Billings (ritmul mucusului cervical),
d. metoda simpto-termică.Metodele naturale de planificare familială:
- Nu au nici un efect nociv pentru sănătate.
- Sunt bazate pe abstinenţa (abţinerea) de la actul sexual în zilele de fertilitate sigură sau probabilă ale ciclului (abstinenţa periodică).
- Dacă sunt calculate corect, metodele naturale de planificare familială au un grad ridicat de siguranţă, în condiţiile în care femeia îşi cunoaşte bine funcţionarea ciclului menstrual (siguranţă de 100% nu oferă nici metodele naturale de planificare familială, nici metodele artificiale de contracepţie). De regulă, o cunoaștere mai bună a funcționării organismului printr-un calcul mai exact al funcţionării ciclului menstrual se face într-o perioadă de 6-12 luni. Există formule de calcul al metodelor naturale de planificare familială chiar şi pentru femeile care au ciclu neregulat. Dacă ciclul este foarte variabil nu se poate aplica metoda calendarului, însă, în acest caz, se pot aplica următoarele trei metode naturale (a temperaturii, metoda Billings şi metoda simpto-termică).
Există mărturii ale unor soţi care folosesc numai metode naturale de planificare familială şi declară că sunt foarte mulţumiţi de ele.
- Din punct de vedere moral, metodele naturale de planificare familială sunt conforme cu criteriile moralei catolice şi cu criteriile obiective ale moralităţii, dacă sunt utilizate după căsătoria creştină şi dacă evitarea concepţiei prin recurgerea la ele nu provine din egoism, ci există motive juste ca soţii să evite concepţia unor noi copii sau să distanţeze concepţiile copiilor. În aceleaşi condiţii, metodele naturale de planificare familială sunt acceptate şi de unele dintre Bisericile Ortodoxe. (Bisericile Ortodoxe din anumite ţări nu acceptă nici metodele naturale de planificare familială, acceptând doar abstinenţa totală ca singură soluţie pentru cei care nu mai pot crește noi copii) După cum vom explica spre sfârşitul materialului, Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe care acceptă metodele naturale de planificare familială sunt consecvente cu ele însele şi atunci când consideră permisă folosirea metodelor naturale de planificare familială pentru motive juste, precum şi atunci când arată că e nepermisă folosirea metodelor artificiale de contracepţie, chiar dacă soţii ar avea motive care pot părea serioase sau juste.
- Metodele naturale nu numai că nu pun în pericol relaţia dintre soţi, dimpotrivă, încurajează iubirea şi respectul dintre ei.
- Favorizează dăruirea totală a soţilor.
- Nu costă nimic.
- E clar că NU este permis să se facă avort dacă totuşi s-ar concepe copilul în cazurile de excepţie ale metodelor naturale, în cazurile erorilor de calcul sau în oricare alt caz.
- IMPORTANT! Dacă naşterea unui nou copil ar expune direct la un pericol real şi foarte grav viaţa mamei, metodele naturale nu pot fi recomandate şi nici urmate. În asemenea cazuri se impune consultarea unor medici de încredere şi cu principii creştine.

E adevărat că metodele naturale presupun un oarecare sacrificiu (de abținere de la actul sexual în zilele fertile), mai ales pentru soţii tineri, dar pe lumea aceasta orice lucru bun se face cu sacrificiu, pe când răul se face mai uşor, dar este foarte dăunător. Însă cine trăieşte cu înţelepciune alege lucrurile bune şi sănătoase (metodele naturale), chiar dacă acestea presupun un sacrificiu, iar nu lucrurile care la suprafaţă par uşoare, dar în realitate sunt pline de răutate şi otravă (metodele artificiale de contracepţie).

Iată şi un link despre metodele naturale de planificare familială
Cine mai doreşte materiale informative sau cine are întrebări despre cele scrise în acest material poate să scrie la următoarea adresă de e-mail: vieru_cezar_iasi@yahoo.com sau pe facebook, la profilul Augustin Cezar Vieru.

Următoarele secţiuni, precum şi altele, deoarece sunt şi ele foarte importante, sper că le voi trata pe larg în alte materiale, dar deocamdată mă limitez doar la a spune câteva cuvinte despre ele şi le aşez la sfârşitul acestui material. Nu am însă pretenţia că, prin secţiunile de mai jos, am luat în discuţie toate vătămările la adresa căsătoriei şi toate păcatele de necurăţie. Mai sunt şi alte vătămări la adresa căsătoriei şi alte păcate de necurăţie pe care nu le iau în discuţie aici.

DESPRE ADULTER
Adulterul este o trădare a fidelităţii pe care şi-o datorează soţul şi soţia. În adulter, în afară de păcatul de necurăţie (desfrâu), se comite păcat împotriva dreptăţii şi împotriva legăturii matrimoniale sacre. Căsătoria este în primul rând un sacrament şi un legământ sacru făcut în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii. Niciun motiv nu dă unei persoane dreptul moral să comită adulter: nici impotenţa soţului sau frigiditatea soţiei, nici alte disfuncţii sexuale, nici vreo altă boală sau infirmitate a unuia dintre soţi, nici absenţa mai mult sau mai puţin îndelungată din familie a unuia dintre ei, nici adulterul celuilalt şi nici un alt motiv. Precizez în acest punct că adulterul se poate comite şi cu gândul, nu numai cu fapta, dar cu fapta este păcat mai mare. A privi o persoană cu gânduri erotice (cu excepţia propriei soţii sau a propriului soţ) este păcat făcut cu gândul. Gândul care vine în primele clipe ca ispită nu e păcat, dar dacă cineva primeşte de bună – voie astfel de gânduri, păcătuieşte. Isus Cristos a spus: „Dar Eu vă spun că orişicine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi comis adulter cu ea în inima lui” (Matei 5,28) – bineînţeles că acest lucru este valabil şi pentru o femeie care priveşte cu gânduri erotice alt bărbat decât propriul ei soţ. Dumnezeu vrea să fim curaţi şi în gândurile noastre.

DESPRE INDISOLUBILITATEA (NEDESFACEREA) CĂSĂTORIEI

Căsătoria este un sacrament şi un legământ făcut în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii, şi este indisolubilă (de nedesfăcut). Soţul şi soţia trebuie să fie împreună pentru toată viaţa atât la bine cât şi la greu, atât în timp de sănătate, cât şi în timp de boală.
Divorţul este o mare dezordine şi o vătămare a căsătoriei. Domnul Isus Cristos a interzis divorţul şi „recăsătorirea” după divorţ. El a spus: „De aceea bărbatul va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu soţia sa. Şi cei doi vor fi un singur trup. Aşa că nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup. DECI, CEEA CE DUMNEZEU A UNIT, OMUL SĂ NU DESPARTĂ. În casă, ucenicii L-au întrebat iarăşi despre aceasta. Şi El le-a zis: „«ORICINE ÎŞI VA LĂSA SOŢIA ŞI SE VA CĂSĂTORI CU ALTA, COMITE ADULTER ÎMPOTRIVA EI ; ŞI DACĂ O FEMEIE ÎŞI LASĂ SOŢUL ŞI SE CĂSĂTOREŞTE CU UN ALTUL, COMITE ADULTER.»” (Mc. 10, 7-12).

În prima scrisoare a Sfântului Apostol Pavel catre Corinteni, citim: „Celor căsătoriţi nu eu le poruncesc, ci Domnul, ca soţia să nu se despartă de soţ. Dacă este despărţită, să rămână necăsătorită sau să se împace cu soţul ei. Şi nici soţul să nu-şi lase soţia.” (1Cor. 7, 10-11).

Iar în scrisoarea Sfântului Apostol Pavel către Romani citim: „Căci femeia măritată este legată prin lege de soţul ei cât timp trăieşte el; dar dacă-i moare soţul, este dezlegată de legea soţului ei. Dacă, deci, când îi trăieşte soţul, ea este a altuia, se va numi adulteră; dar dacă-i moare soţul, este dezlegată de lege, aşa că nu mai este adulteră, dacă este a altuia (dacă se căsătoreşte cu altul – n. n.).” (Rom. 7, 2-3).

Deci, refuzul  recăsătoririi” după divorţ cât timp trăieşte soţul / soţia, nu e decis de Biserica Catolică, ci, după cum am exemplificat, este bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu.
Pentru cazuri grave, Biserica Catolică poate îngădui celor căsătoriţi să trăiască separaţi (o aşa numită „separare de la pat şi masă”) dacă nu există pericolul de a comite adulter în acest timp, dar ei rămân tot căsătoriţi şi nici unul dintre ei nu se poate căsători din nou câtă vreme trăieşte celălalt soţ (numai după trecerea soţului / soţiei la cele veşnice). Ideal e să fie din nou împreună. Dar, chiar dacă ar fi motive grave să trăiască separaţi un timp mai lung sau mai scurt, nici soţia, nici soţul nu poate avea relaţii cu altcineva, pentru că ar fi păcate de adulter.
În Biserica Ortodoxă se face un fel de "pogorământ" a doua oară, dar acesta nu este considerat ca fiind căsătorie, adică sunt în dezordine cei care fac aceste "pogorăminte", crezând în mod greşit că prin acestea ar fi în ordine.

Dezordinea provocată de divorţ aduce după sine prejudicii grave: pentru celălalt soţ, care se vede părăsit şi pentru copii, traumatizaţi de despărţirea părinţilor şi adesea traşi de ambele părţi. Este şi un refren al unui cântec:
„Sunt copii nefericiţi,
Inima îi doare
Că-s părinţii despărţiţi
N-au în casă soare.”

Diavolii sunt activi. Una din principalele acţiuni ale diavolilor este de a introduce dezbinarea oriunde : în familie, în societate, în Biserică, etc. Chiar cuvântul „diabolos”, în limba greacă, înseamnă „cel care dezbină”, „cel care desparte”. Deci diavolii doresc dezbinarea familiilor şi lucrează atât direct, cât şi prin anumiţi oameni. Soţii nu trebuie să le cadă în plasă, ci să lupte pentru a-şi menţine căsniciile, pentru familii unite şi puternice. Iar familiile vor fi unite şi puternice numai dacă soţii îl vor pune pe Domnul Isus Cristos la baza căsătoriei lor şi vor şti să treacă peste neînţelegeri şi disensiuni prin răbdare şi sacrificiu.

Accesând linkul următor puteţi citi o carte foarte interesantă : Căsătoria creştină, de Tihamer Toth. Poate fi citită direct pe internet, cu click pe titlurile capitolelor de pe site:
http://ercis.ro/biblioteca/tothcasatoria.asp?cap=100

Toată cartea de mai sus e foarte interesantă, dar în ce priveşte problema divorţului recomand mai ales partea I a capitolului 10 :
Căsătoria indisolubilă (II)
I. Interesul omenirii cere indisolubilitatea   
A) Divorţul este blestem şi pentru bărbat 
B) Divorţul este un blestem mult mai mare pentru femeie 
C) Divorţul este cel mai teribil blestem pentru copil
D) Desfacerea căsătoriei este un blestem pentru omenirea însăşi

De asemenea, accesând linkul următor găsiţi mai multe materiale foarte interesante legate de valoarea familiei şi de anul familiei:
http://ercis.ro/actualitate/anul_familiei.asp
                     
Accesând linkul următor, puteţi citi şi un articol foarte interesant despre indisolubilitatea căsătoriei:
http://lumea.catholica.ro/2009/05/pentru-o-pastoratie-a-casatoriei-indisolubile/

Recomand şi următorul blog foarte interesant:
http://www.cezar-iasi.blogspot.ro/
Blogul conţine: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, filme documentare, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV şi de radio on-line, cărţi care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare în calculator), articole foarte interesante. Vă rog intraţi pe blog şi trimiteţi-l mai departe, ca să folosească şi altora.

DESPRE RELAŢIILE SEXUALE ÎNAINTE DE CĂSĂTORIA CREŞTINĂ (RELAŢII SEXUALE PREMARITALE)
Relaţiile sexuale care au loc înainte de căsătoria creştină se mai numesc păcate de necurăţie. Cine acceptă sclavia păcatului nu este liber.

Se înşeală cei care cred că relaţiile sexuale înainte de căsătorie i-ar ajuta pe tineri să constate dacă se potrivesc sexual, pentru că medicii ginecologi susţin că nu există nepotrivire sexuală şi că de fapt aceasta e o falsă problemă, iar dacă există disfuncţii sexuale (impotenţă, ejaculare precoce, frigiditate, etc), se pot trata.

Iubirea se poate manifesta în foarte multe forme în afară de forma sexuală.
În privinţa sexualităţii există numai două căi cinstite: ori căsătoria creştină, ori castitatea (abstinenţa de la relaţii sexuale). Dumnezeu nu admite „căsătoria de probă” ci vrea o dăruire totală şi definitivă a persoanelor una faţă de cealaltă după căsătoria creştină. Deci relaţiile sexuale, dacă au loc înainte de căsătoria creştină, sunt păcate de necurăţie, chiar dacă între cei doi există decizia de căsătorie confirmată prin căsătoria civilă.
Unii cred în mod greşit că cei care convieţuiesc împreună înainte de căsătorie vor avea o căsnicie fericită cu mai puţine probleme, dar, un sondaj făcut printre femeile care au convieţuit înainte de căsătorie cu soţii lor arată că acestea se confruntă cu o comunicare din ce în ce mai slabă cu aceştia şi cu o lipsă totală de romantism din partea lor. Destrămarea cuplului care trăieşte într-o relaţie neoficializată poate provoca o criză la fel de serioasă ca cea provocată de divorţ. Când au fost întrebate de ce se angajează într-o astfel de relaţie, femeile au răspuns că ele consideră că aceasta este calea cea mai sigură spre căsătorie. Bărbaţii în schimb, au răspuns că ei se angajează în astfel de relaţii întrucât au ca motivaţie relaţiile sexuale.

De asemenea, concubinajul („uniunea consensuală”) duce la păcate de necurăţie. 
Relaţiile de tipul acesta se caracterizează prin nesiguranţă şi molestare, studiile arătând că partenerii care trăiesc în astfel de relaţii se tem permanent că partenerul de viaţă o va părăsi dacă nu se ridică la nivelul aşteptărilor, situaţie care o determină să-i tolereze multe lucruri pe care nu ar trebui să i le îngăduie. Majoritatea femeilor molestate sunt victime ale concubinilor lor.

Iată şi o carte despre abstinenţa până la căsătorie şi alte probleme de educaţie morală adecvată, intitulată “O vorbă sinceră cu fetele”. Poate fi citită direct pe internet (fără a necesita descărcare în calculator) accesând următorul link (unde pot fi găsite mai multe cărţi):
http://www.profamilia.ro/tineri.asp

Iată şi un site despre abstinenţa până la căsătorie, care începe cu titlul Dragostea adevărată aşteaptă:
http://www.asteapta.ro/

Iată un scurt videoclip, în limba română, despre abstinenţa de la relaţii sexuale până la căsătorie:
http://www.youtube.com/watch?v=jMYLwJQk2Wg&feature=related

Şi un scurt documentar, în limba engleză, despre abstinenţa de la relaţii sexuale până la căsătorie:
http://www.youtube.com/watch?v=r_FpDOXKtCw&feature=related

Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, adresându-se tinerilor, spunea:
"Nu vă lăsaţi înşelaţi de cuvintele goale ale celor care iau în derâdere castitatea sau capacitatea voastră de a vă stăpâni. Forţa viitoarei voastre iubiri conjugale depinde de forţa efortului vostru actual de a învăţa iubirea adevărată, de practicarea castităţii care cere abţinerea de la orice raport sexual în afara căsătoriei, castitatea este unica manieră sigură şi virtuoasă de a pune capăt acestui tragic flagel care este SIDA de care atâţia tineri s-au contaminat".

Abstinenţa de la relaţii sexuale înainte de căsătoria creştină oferă cel puţin următoarele avantaje:
1. Se evită păcatele de necurăţie. Relaţiile sexuale care au loc înainte de căsătoria creştină sunt păcate de necurăţie, după cum am văzut;
2. Scuteşte de consecinţele metodelor artificiale de contracepţie;
3. Scuteşte de infectarea cu B.T.S.-uri (boli cu transmitere sexuală);
4. Scuteşte de dezamăgiri sentimentale. Relaţiile sexuale care au loc înainte de căsătoria creştină expun persoanele la dezamăgiri sentimentale, atunci când sunt părăsite după ce au fost folosite de alte persoane imorale ca simple obiecte sexuale;
5. Scuteşte de „dependenţa” sexuală;
6. Scuteşte de sentimente înşelătoare;
7. Este un „test” al existenţei dragostei într-o relaţie;
8. Apără de relaţii dăunătoare;
9. Scuteşte de mari suferinţe;
10. Scuteşte de sentimente de vinovăţie;
11. Ajută la concentrarea asupra stabilirii şi realizării scopurilor în viaţă;
12. Măreşte capacitatea de comunicare dintre parteneri;
13. Ajută la cultivarea răbdării şi a stăpânirii de sine;
14. Ajută la dezvoltarea unei relaţii deosebite;
15. Ajută la cultivarea de principii pozitive, care duc la adâncirea relaţiilor interumane; 16. Dă libertatea de a te bucura de adolescenţă cu mulţi prieteni, băieţi şi fete;
17. Ajută la creşterea respectului de sine;
Pe lângă aceste motive care sunt valabile pentru toţi, persoanele virgine mai au cel puţin încă două motive în plus ca să se abţină de la relaţii sexuale până la căsătoria creştină, şi anume:
18. Virginitatea este cel mai frumos cadou pe care o femeie îl poate oferi soţului iar un bărbat soţiei;
19. Persoanele care se căsătoresc virgine vor evita un reproş din partea celor cu care se căsătoresc. În cazul în care nu-şi vor păstra virginitatea până la căsătorie, persoanele cu care se vor căsători poate le vor reproşa acest lucru într-o eventuală ceartă, chiar dacă înainte de căsătorie spuneau că nu ţin neapărat la virginitate.

Masturbarea este, de asemenea, păcat de necurăţie, fie că este făcută înainte de căsătorie, fie că este făcută după aceea (cu atât mai mult dacă este făcută după aceea). În cartea „O vorbă sinceră cu baieţii”, care poate fi citită şi direct pe internet, pe site-ul http://www.profamilia.ro/tineri.asp (unde este şi cartea „O vorbă sinceră cu fetele), un preot spune următoarele: „Poate va fi unul sau altul care să constate cu regret că, din acest punct de vedere, nici el nu stă prea bine şi, cu toată bunăvoinţa, nu poate să se elibereze de acest păcat (al masturbării – n. n.) Ca să-l consolez, îi atrag atenţia că între doi tineri care cad în păcatul masturbării, poate fi deosebire foarte mare: unul nici nu dă importanţă păcatului, cade la orice ispită şi se aserveşte în mod simplu tuturor cerinţelor patimii sale. Citeşte literatura pornografică, poartă discuţii echivoce cu prietenii şi poate atrage şi pe altul în mocirlă. Unuia ca acesta aş putea să-i spun numai atât, dar foarte serios: "Trezeşte-te, până când nu e prea târziu!". Pe celălalt tânăr îl doare sufletul şi se străduieşte să se debaraseze de acest păcat. A ajuns aici poate întâmplător sau l-au dus în eroare prietenii răi, fără ca să-şi dea seama întru totul de ceea ce face; la început poate nici nu a ştiut că e vorba de păcat mare. Începe lupta, se spovedeşte regulat, se roagă şi se împărtăşeşte des dar, totuşi, nu poate să scape de păcat; într-un ceas nefericit cade din nou. Unii ajung la disperare şi cred că nu mai are nici un rost să continuie lupta. Dacă s-a întâmplat cu tine la fel, ai răbdare, şi ascultă-mă. Să nu-ţi pierzi încrederea, să nu crezi că orice luptă a fost în zadar, dacă după două sau trei săptămâni de luptă ai căzut din nou. Eşti deja pe jumătate victorios dacă poţi să spui: în ultimele săptămâni am luptat cu mai mult succes. Şi dacă, după un timp, ai cădea totuşi din nou, nu te descuraja nici atunci, încă nu e pierdut totul! Şi chiar dacă ai cădea de 100 de ori, poţi să te ridici de fiecare dată! Caută-ţi însă un duhovnic permanent în care să ai încredere totală şi căruia să-i poţi vorbi deschis şi sincer, chiar în afara spovezii sacramentale. Cunoscându-te, te va putea ajuta mult mai bine decât dacă ai merge mereu la altul. ”
Poluţia (procesul periodic de eliminare spontană a spermei în timpul somnului, asociat de obicei cu vise erotice) nu este păcat, fiind un fenomen firesc, spontan şi involuntar, produs în timpul somnului.
MIJLOACE EFICIENTE DE AJUTOR PENTRU ABSTINENŢA DE LA RELAŢII SEXUALE PÂNĂ LA CĂSĂTORIA CREŞTINĂ
Se recomandă următoarele mijloace de ajutor pentru abstinenţa de la relaţii sexuale până la căsătoria creştină:
- Practica religioasă creştină: Spovadă (făcută ţinând cont de etapele amintite în paragraful 2, Împărtăşanie, participarea cu evlavie la Sfânta Liturghie şi la alte slujbe religioase creştine, participarea la cateheze , rugăciuni, post, etc.;
- Evitarea a tot ceea ce ar putea provoca dorinţele sexuale;
- Înlocuirea preocupărilor sexuale cu alte tipuri de preocupări: pentru religia creştină, pentru cultură, lectură, artă, muzică bună, etc;
- Practicarea cu măsură a unui sport.
Ceea ce vrea Dumnezeu se poate pune în practică, bineînţeles cu ajutorul Său. Nu este imposibil. Dacă ar fi lucruri imposibil de realizat, Dumnezeu nu ni le-ar pretinde, pentru că el cunoaşte puterea omului.